| 
 | 
| CONSULTĂ DEX | 
| 
	Verbul a piui conjugat la prezent 
 
		Verbul a piui conjugat la viitor 
 Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii. Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.  
		Verbul a piui conjugare la condițional prezent 
 
		Verbul a piui conjugare la condițional perfect 
 Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție. 
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.  In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi). 
 
		Conjug a piui la conjunctiv prezent 
 
		Conjug a piui la imperfect 
 
		A piui conjugarea la timpul mai mult ca perfect 
 
		Verbul a piui conjugat la timpul conjunctiv perfect 
 
		Conjugare a piui la  perfectul simplu 
 
		Conjugarea verbului a piui la perfectul compus 
 
		Conjugă a piui la  viitor anterior 
 | 
| Definiție dinPIUÍ, persoană 3 piuie, verb IV. intranzitiv (Despre păsări, mai ales despre puii lor) A produce sunetul ascuțit caracteristic puilor de pasăre. Tot satul acela era pustiu de oameni și pretutindeni piuiau puii. CAMILAR, N. I 401. Aerul era jilav, mirosul rășinii aspru. O pasăre. foșni din aripi și pitii somnoros. C. PETRESCU, Î. II Dicționarul limbii romîne literare contemporane 13. Doi puișori. clipesc din ochi somnoroși – ș-odată tresar cînd vine rîndunica, lacomi și speriați își întind spre ea pliscurile mari căscate și piuie. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. ♦ (Despre un corp care străbate aerul cu viteză mare) A șuiera, a țiui. Tunurile detunau... Pe sus piuiau proiectilele. SANDU-ALDEA, U. P. 136. Cei cu praștia-și ascultau piatra cum piuia ca un glonț scăpat din carabină. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: pi-u-i. |