Conjugare a răscoli

Verbul a răscoli conjugat la prezent

• eu răscol
• tu răscoli
• el ea răscoală
• noi răscolim
• voi răscoliți
• ei ele răscoliți

Verbul a răscoli conjugat la viitor

• eu voi răscoli
• tu vei răscoli
• el ea va răscoli
• noi vom răscoli
• voi veți răscoli
• ei ele vor răscoli

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

RĂSCOLÍ, răscolesc și răscól, verb IV. tranzitiv

I.

1. A răvăși pentru a căuta pe cineva sau ceva; a scotoci. Ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA,

I. 162. În zadar răscoli tot portul. BART, E. 247. Ia să mi te scoli, Crînguri să-mi răscoli. De l-ăi nimeri Și de l-ăi găsi... La tăiat să-l duci. TEODORESCU, P. P. 464.
       • figurat Scepticul acesta... Ce taine ale naturii răscolise? Nimica și totuși vorbește cu dispreț de știință. IONESCU-RION, C. 74.
       • intranzitiv Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L.

3. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un feli de patimă. EMINESCU, N. 80.
♦ (Cu complementul «jăratic», «foc») A mișca, a scormoni pentru a înviora. Intrară în pădure și răscolind cu niște pari un jăratec... îngropară într-însul toți mieii. FILIMON, C. 126.
       • figurat Florile vor răscoli din nou inima și nervii tatei. SAHIA, N. 25. Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. REBREANU, R. I 81. Și așa, răscolind trecutul, simții că mă îneacă lacrămile binefăcătoare. DELAVRANCEA, O. II 126. De ce răscolești tu toată durerea? EMINESCU, O. IV 106.
♦ (Cu complementul «loc», «pămînt») A scurma, a rîcîi, prin extensie a ara. Se opri în dreptul locurilor răscolite de Marin Oproiu, în fața tractorului care venea. MIHALE, O. 197. Schijele răscoliră pămîntul într-o fumărie amestecată cu țărînă și praf. SADOVEANU, O. VI 22. În urma noastră rămîneau... scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61.
♦ A pune în mișcare, a face să plece din locul unde se află, împingînd în lături sau ridicînd în sus. Poștalionul aleargă răscolind colbul, tras de patru perechi de cai. CĂLINESCU, E. 64. Valurile... tulburi, răscolite de un vînt ușor, saltă cînd la dreapta cînd la stînga pluta pe care stă moș Anghel. DUNĂREANU, CH. 83.
       • (Poetic) Iarba se ridica înaltă, la dreapta și la stînga potecilor, pînă la gîtul calului, și vîntul serii răscolea întinderea verde. SADOVEANU, O. I 161.

2. A agita, a tulbura, a face să se revolte. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea și nu-și îmblînzea privirea decît pentru cei din jurul lui. C. PETRESCU, Î. I

11.
♦ reflexiv A se deplasa, a se isca (în tumult). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit! COȘBUC, P. I 55. Ba se răscolesc și cînii De prin curți și sar la ei. id. ib. 227.

II. A desface toamna stîna, alegînd sau despărțind oile după proprietarii lor. (reflexiv pasiv) Laptele acru de oi începe a se face pe la finele lui august, după ce s-au răscolit (deosebit) oile. ȘEZ. VII 76.