 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a scurge conjugat la prezent
Verbul a scurge conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a scurge conjugare la condițional prezent
Verbul a scurge conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a scurge la conjunctiv prezent
Conjug a scurge la imperfect
A scurge conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a scurge conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a scurge la perfectul simplu
Conjugarea verbului a scurge la perfectul compus
Conjugă a scurge la viitor anterior
|
|
Definiție din
SCÚRGE, scurg, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane III. 1. reflexiv (Despre materii lichide) A curge fără întrerupere, prelingîndu-se în cantități mici (uneori pînă la ultima picătură). Sîngele i se scurgea prin nenumărate răni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Mustul rubiniu s-a scurs Ca un sînge gros, din boabe. despre BOTEZ, forme S. 91. Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg pe-obrazul care se mișca-ncet și des. COȘBUC, P. II 189. ♦ tranzitiv A face să curgă pînă la ultima picătură; a vărsa. Apucă copaia de-un capăt și scurse toată apa din ea, împrăștiind-o pe bătătură. MIHALE, O. 492. • figurat (Complementul indică recipientul) Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. EMINESCU, O. I 82. Biata maică-sa se plînge, Ochii de lacrimi își scurge. TEODORESCU, P. P. 118. ♦ (Despre ochi) A se sparge, a ieși din orbită, a lăsa să se împrăștie părțile componente. Vătaful a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. • Expresia: A i se scurge cuiva ochii (după cineva sau după ceva) vezi ochi (I 1). 2. tranzitiv A separa un amestec de partea lui lichidă sau de particulele aflate în suspensie, filtrînd sau extrăgînd partea lichidă. A scurge cafeaua. A scurge zeama. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. Nu are decît să facă încă un pasiv.. acel de a scurge pămîntul cu șanțuri acoperite... de a-l scurge prin drenaj. I. IONESCU, despre 175. 3. tranzitiv figurat (De obicei întărit prin «de bani») A stoarce pe cineva de bani, a face să cheltuiască mult. Altă grijă n-a avut, fără numai aceea: cum ar putea înșela și scurge de bani pre toți oamenii ce veneau la dînsul. MARIAN, O. I 420. După ce m-a scurs bine de bani, prin Viena și prin Paris, iată rezultatul romanului nostru. ALECSANDRI, T. 1724. • (Complementul indică banii în discuție) Putea deci să le scurgă în cuget curat toate paralele, pentru că ei îl sărăciseră pe dînsul. NEGRUZZI, S. I 86. La haraciuri că m-au pus, Bănișorii mi i-a scurs. TEODORESCU, P. P. 676. • Expresia: A scurge vlaga (din cineva) = a epuiza pe cineva de puteri, a distruge. Le-au scurs sătenilor vlaga și farmecul vorbei... De se întîlnesc între ei parcă li-i silă să-și grăiască. PĂUN-PINCIO, P. 120. 4. reflexiv figurat (Despre noțiuni de timp) A trece, a se desfășura. S-a scurs de mult miezul nopții. STANCU, despre 239. Viața mea se scurse atîta de ușor. EFTIMIU, Î. 167. verb reflexiv:emea trecea! Anii se scurgeau repede unul după altul. GÎRLEANU, L. 34. Cîteva clipe se scurseră încă și niște pași răsunară. ANGHEL-IOSIF, C. L. 27. • tranzitiv factitiv Iano, negustorii tăi O să-mi scurgă anii mei. TEODORESCU, P. P. 560. 5. reflexiv (Despre ape) A curge la vale (lăsînd în urma lor locul sec). Se scurg apele din regiunile inundate. • (Prin analogie, despre grupuri de oameni, animale, vehicule, obiecte transportabile) Alții se scurgeau, vorbind tare, pe drumurile noroioase. DUMITRIU, N. 13. Pe șoseaua grea de praf Ne scurgem în coloană fără șoapte. CAMIL PETRESCU, vezi 17. Dunărea se limpezește de sloii scurși spre mare. BART, E. 332. • figurat (Despre raze, scîntei) Galbene văpăi de soare Peste deal acum se scurg. COȘBUC, P. I 315. în ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină. EMINESCU, O. I 94. Inima-i ferice în sînu-i se topește Ca ziua cea de vară cînd razele se scurg, Topindu-se în umbra adîncă din amurg. ALECSANDRI, P. A. 182. – Forme gramaticale: perfectul simplu scursei, participiu scurs. |
