Conjugare a ști

Verbul a ști conjugat la prezent

• eu știu
• tu știi
• el ea știe
• noi știm
• voi știți
• ei ele știți

Verbul a ști conjugat la viitor

• eu voi ști
• tu vei ști
• el ea va ști
• noi vom ști
• voi veți ști
• ei ele vor ști

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

ȘTI, știu, verb IV.

I.

1. tranzitiv și intranzitiv (Folosit și absolut) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște.
       • Locuţiune adverbiala Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil.
       • Expresia: (tranzitiv, absolut) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau lasćă știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (intranzitiv) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am.

2. tranzitiv A lua cunoștință de...; a afla, a auzi.

3. tranzitiv A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere).
♦ reflexiv A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel.
♦ reflexiv recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie.

4. intranzitiv A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva.
♦ tranzitiv A recunoaște pe cineva sau ceva drept...
♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva.

5. intranzitiv A se interesa de..., a se îngriji de...

II. tranzitiv

1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc.
       • Expresia: A ști carte = a ști să scrie și să citească; prin extensie a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală.
♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă.
♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare.
       • Expresia: A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nicio soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (absolut) Știu eu? exprimă îndoială, nesiguranță, șovăire.

2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva.
♦ A fi hotărât să facă ceva.
       • Expresia: A nu ști ce verb reflexiv:ea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi.

3. A ține minte, a-și aminti.

4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe.
       • Expresia: A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (intranzitiv) A nu ști de glumă = a fi supărăcios.

5. A prevedea. A presupune, a bănui.

6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva.
       • Expresia: Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă...
♦ reflexiv impersonal A fi lucru bine cunoscut.

– latina scire.