protestatar

PROTESTATÁR DEFINIȚIE DIN DNOUE PROTESTATAR

PROTESTATÁR protestatară (protestatari, protestatare)

1) Care conține un protest; de protest. Declarație protestatară.

3) și substantival Care participă la o acțiune de protest; aflat în protest. /<fr. protestataire



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

BRICELáT DEFINIȚIE DIN DETR BRICELAT

bricelát substantiv neutru

– Obicei popular din Transilvania, care constă în a prezice viitorul fetelor.

– vezi vergelat. germana Britsche (Drăganu, R. filozofie, II, 105-17).



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CUMVA DEFINIȚIE DIN DACAD2 CUMVA

cumva av [Atestat: COD. VOR. 86/6 / V: (înv) cumvavași / A: (Trs) cumva / Etimologie: cum + va] 1 Într-un fel oarecare Si: oarecum. 2 (Îe) Nu (care) cumva să Nici într-un caz să nu... 3 (Precedat, adesea, de prep de; înv) Poate. 4 (Îlpi) Nu cumva? Oare nu...? 5 (Îal; răspuns la o întrebare de același fel) Nu-mi prea vine să cred. 6 (Îlpi) Nu care cumva (și) să...? Oare nu? 7 (Înv; îlav) Care cumva Ceva din întâmplare. 8 (Îal) Oarecum. 9 (Înv; îlav) Alt care cumva De altfel.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

SPRIJINIRE DEFINIȚIE DIN DSILR SPRIJINIRE

SPRIJINIRE s.

1. proptire, rezemare, susținere. (sprijinire unei construcții cu stîlpi.)

2. ajutare, ajutorare. (sprijinire cuiva în rezolvarea unor probleme.)

3. servire, susținere. (sprijinire cauzei revoluției.)

4. ocrotire, protejare, susținere, (rar) proteguire. (sprijinire bătrînețelor lui.)

5. susținere. (sprijinire propunerii cuiva.)



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

A DEFINIȚIE DIN DNOUE A

A TRAUMATIZÁ aéz tranzitiv

1) A vătăma printr-o traumă fizică; a răni; a leza.

2) figurat A supune unei traume psihice; a face să îndure o durere psihică. /<fr. traumatiser



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

TIGVĂ DEFINIȚIE DIN DSINONIME TIGVA

TIGVĂ DE TÍNĂ s vezi pepene.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

DÚCERE DEFINIȚIE DIN DLRLC DUCERE

DÚCERE, duceri, substantiv feminin Faptul de a (se) duce.

1. (În opoziție cu venire și întoarcere) Plecare. O să petrecem verb reflexiv:eo două nopți!... una la ducere... alta la întoarcere. CAMIL PETRESCU, T. I 512. Se întreba... încotro o fi plecînd tot furnicarul acela de lume și cu ce rost o fi venind, mulțime tot așa de buimacă, la ducere ca și la întoarcere. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 30. Să vedem ce se mai petrece la masă, după ducerea lui Harap- Alb? CREANGĂ, P. 236.
♦ (Rar) Mers. Îmi înfățișam strădania mea pentru învățătură: ducerile la liceu, pe ger, pe ploaie, pe zăduf; clasele trecute pe rînd. MACEDONSKI, O. III 43.

2. (Complinit prin «mai departe», «pînă la capăt») Continuare, desăvîrșire.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!