 | as |
|
| Destăinui [ des-tă-i-nu-i ] VEZI SINONIME PENTRU destăinui PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a destainui destainui în mai multe dicționareDefinițiile pentru a destainui destainui din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a destăinui (forma la infinitiv) A destăinui conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DESTĂINUI: DESTĂINUÍ, destăinuiesc, verb IV. 1. tranzitiv A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gînd ascuns; a mărturisi, a împărtăși, a divulga. Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, despre P. 41. Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar verb reflexiv:ea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 50. • figurat Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91. 2. reflexiv A-și da pe față toate gîndurile sau sentimentele. Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta? PAS, Z. I 185. Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce verb reflexiv:ea. POPESCU, B. III 81. Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei? NEGRUZZI, S. I 48. 3. reflexiv figurat A se da pe față, a ieși la iveală, a se trăda. Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M. I. CARAGIALE, C. 11. Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143. – prezent industrie și: destắinui (MACEDONSKI, O. I 383). Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru destăinui: destăinuí [Atestat: PLEȘOIANU, T. I, 120/3 / V: (înv) distăiná / prezentul indicativ: destainuiắinui, destainuiésc și (înv) distáin / Etimologie: des- + tăinui] 1 verb tranzitiv: (despre oameni; c.i. fapte tăinuite, nedescoperite sau informații) A nu mai ține ascuns Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 2 verb tranzitiv: A face să fie cunoscut, înțeles, pătruns de mintea omenească Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 3 verb reflexiv: A-și da pe față (toate) gândurile, sentimentele, spunând deschis, fără ocol, (tot) ce are pe suflet Si: a se confesa, a declara, a se spovedi. 4 verb reflexiv: (Fig; despre gânduri sau sentimente) A ieși la iveală (brusc și cu intensitate). 5 verb tranzitiv, reflexiv: (Fig) A (se) face vizibil Si: a (se) arăta. 6 verb tranzitiv, reflexiv: (Fig) A (se) pune în evidență. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DESTĂINUI: DESTĂINUI verb 1. a declara, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livresc) a confia, (învechit și popular) a dezveli, (regional) a deveghea, (învechit) a propovădui. (I-a destainui marele său secret.) 2. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livresc) a se confia, (învechit și popular) a se dezveli. (S-a destainui cuiva.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A DESTĂINUI destăinui: A DESTĂINUÍ destăinui tranzitiv 1) (gânduri intime, frământări sufletești etc.) A comunica în mod confidențial; a încredința; a confia. 2) (persoane) A arăta așa cum este; a da pe față; a trăda. Ochii l-au destăinuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunoștința generală; a da în vileag; a dezvălui; a divulga. /des- + a tăinui Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DESTĂINUI: DESTĂINUÍ, destắinui, verb IV. 1. tranzitiv A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. reflexiv A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ figurat A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [prezent industrie și: destăinuiesc] – prefix des- + tăinui. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DESTĂINUI: DESTĂINUÍ, destăinuiesc, verb IV. 1. tranzitiv A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. reflexiv A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ figurat A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [prezent industrie și: destắinui] – Des1- + tăinui. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru destăinui: !destăinuí (a destainui) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele destắinui/destăinuiésc, imperfect persoana a treia singular: el / ea destăinuiá; conjunctiv prezent 3 să destắinuie/să destăinuiáscă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru destăinui: destăinuí verb (silabe -nu-i-), indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele destăinuiésc, imperfect persoana a treia singular: el / ea destăinuiá; conjunctiv prezent persoana a treia singular: el / ea și plural destăinuiáscă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A DESTAINUI DESTAINUI' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL destăinui Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului destăinui dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii I, 120/3 / V: înv distăiná / prezentul indicativ: destăinuiắinui, destăinuiésc și înv distáin / Etimologie: des- + tăinui] 1 verb tranzitiv: despre oameni; c. I-a destăinui dragostea lui pentru ea. A destăinui întreaga lucrătură. S-a destăinui cuiva. I-a destăinui marele său secret. S-a destăinui cuiva. !destăinuí a destăinui verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele destắinui/destăinuiésc, imperfect persoana a treia singular: el / ea destăinuiá; conjunctiv prezent 3 să destắinuie/să destăinuiáscă. |
GRAMATICA cuvântului destăinui? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului destăinui. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul destăinui poate fi: verb, |
CUM DESPART ÎN SILABE destăinui? Vezi cuvântul destăinui desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul destăinui?[ des-tă-i-nu-i ] Se pare că cuvântul destăinui are cinci silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL destăinui |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Compus: călțunul-doamnei?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
