 | as |
|
| Duce [ du-ce ] VEZI SINONIME PENTRU duce PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a duce în mai multe dicționareDefinițiile pentru a duce din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a duce (forma la infinitiv) A duce conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE1, duc, verb III. I. tranzitiv 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. • Expresia: A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. • Expresia: A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (familial) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ intranzitiv (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ intranzitiv figurat A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; prin extensie a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. • Expresia: A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. • Expresia: A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. • Expresia: A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. reflexiv 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. • Expresia: A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (popular) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (popular) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. figurat A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. intranzitiv A rezista la... – latina ducere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE1, duc, verb III. I. tranzitiv 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. • Expresia: A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. • Expresia: A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (familial) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ intranzitiv (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ intranzitiv figurat A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; prin extensie a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. • Expresia: A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. • Expresia: A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. • Expresia: A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. reflexiv 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. • Expresia: A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (popular) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (popular) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. figurat A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. intranzitiv A rezista la... – latina ducere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DUCE: DUCE verb 1. a căra, a purta, a transporta, (regional) a cărăbăni, (învechit) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari duce bolnavul.) 2. a lua, a transporta. (Mașina ne-a duce pînă la...) 3. a deplasa. (duce lingura la gură.) 4. a se deplasa, a merge, a se mișca, a umbla, (popular) a se purta. (Se duce puțin prin grădină.) 5. a se da, a se deplasa, a merge. (Se duce cu doi pași înapoi.) 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a duce la fața locului.) 7. a se căra, a pleca. (Să te duce imediat de aici!) 8. a merge, a pleca, a porni, (popular) a (se) mișca, (învechit și regional) a păsa. (Unde te duce?) 9. a merge. (Se duce la doctor.) 10. a merge, a trece. (Te rog să te duce și pe la noi.) 11. a colinda, a cutreiera. (Se duce prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a duce pachetul acasă.) 13. a călăuzi, a conduce, a ghida, a îndruma. (O duce prin muzee.) 14. a acompania, a conduce, a însoți, a întovărăși, a petrece, (regional) a întroloca. (Îl duce pînă la poartă.) 15. a conduce, a purta. (O duce de mînă.) 16. a transmite. (A-i duce salutări de la...) 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care duce spre...) 18. a trage, a trasa. (duce linii paralele.) 19. a (se) difuza, a (se) împrăștia, a (se) întinde, a (se) lăți, a (se) propaga, a (se) răspîndi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (învechit) a (se) povesti, a (se) vesti. (Știrea s-a duce peste tot.) 20. a depune, a desfășura, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A duce acolo o muncă utilă.) 21. a da, a desfășura, a purta, a susține, (învechit) a sta. (Au duce o luptă continuă cu inerția.) 22. a întreține, a purta. (A duce o corespondență vie cu...) 23. a îndura, a răbda, a suferi, a suporta. (El a duce tot greul.) 24. a rezista, a ține. (O haină care duce la tăvăleală.) 25. a trăi, a viețui. (O duce rău.) 26. a-i merge. (Știu că o duce bine!) 27. a se încheia, a se sfîrși, a se termina, a trece. (S-a duce și vacanța!) 28. a deceda, a dispărea, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfîrși, a se stinge, a sucomba, (livresc) a repauza, (învechit și popular) a se sâvîrși, (învechit și regional) a se pristăvi, (învechit) a se proslăvi, (ironic) a crăpa, a plesni (învechit și regional ironic) a se sparge, (figurat și fam.) a se curăța, (figurat) a adormi, (livresc figurat) a expira, (învechit și popular figurat) a pica, (învechit și regional figurat) a se muta, a se petrece, (argotic) a o mierli. (S-a duce și bietul Matei!) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru duce: dúce (dúc, dús), verb – 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A călăuzi, a orienta. – 3. A trasa, a schița. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva și a-l pune în alt locuțiune – 5. A căra. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dăinui. – 8. A face să reziste, a face să dăinuie. – 9. (argotic) A înșela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trăi. – 12. (Cu pronume compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (reflexiv) A pleca, a porni. – 14. (reflexiv) A merge. – 15. (reflexiv) A face drumul. – 16. (reflexiv) A trece, a se scurge. – 17. (reflexiv) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. – 18. (reflexiv) A muri. – Mr. duc, dușă, duțire; megl. ducu, duș. latina dūcĕre (Cihac, I, 83; Pușcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); conform italiana durre, prov., vezi limba franceza duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, conform aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, conform Densusianu, Hlr., I, 182. – derivat ducă, substantiv feminin (plecare, mers); ducă-se pe pustii, substantiv masculin (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adjectiv (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, substantiv masculin (persoană absentă; mort, defunct); dus, substantiv neutru (plecare). conform aduce. Forme diferite ale cuvantului duce: ducedúc ducedús Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru duce: dúce (dúci), substantiv masculin – Titlu nobiliar. – Variante (învechit) ducă. It. duca (secolul XVII), în parte prin intermediul limba neogreacă δοῦϰας, limba slavă (veche) duka. Forma actuală a fost readaptată latina dux, -cem. – derivat ducal, adjectiv (care aparține ducelui); ducat, substantiv masculin (ducat, monedă); ducat, substantiv neutru (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, substantiv feminin (soția unui duce); archiduce, substantiv masculin (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, substantiv masculin (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge. Forme diferite ale cuvantului duce: dúci Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru duce: dúce1 substantiv masculin [Atestat: (începutul secolul XVIII). în limba maghiara istorie I, 113/17 / V: (înv) duc, dux / Plural: dúci / Etimologie: franceza duc, lat dux, -cis] 1 (Înv) Conducător (1) al unui stat. 2 Comandant de oști. 3 (Prc) Conducător (1) spiritual al unui grup de oameni. 4 Titlu purtat de conducătorul (1) unui stat. 5 Persoană care are titlul de duce (1). 6 Titlu nobiliar înalt, superior marchizului și inferior prințului. 7 Persoană care poartă titlul de duce (6). 8 (Pgn) Mare senior feudal. 9 Conducător militar la triburile germanice. 10 Titlul unui duce (9). Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE1, duci, substantiv masculin 1. (În feudalism și în țările capitaliste cu regim monarhic) Titlu purtat de unii conducători de state. Ducele de Luxemburg. ♦ Titlu nobiliar înalt. Ioan sau Iancu s-a dedicat și el carierei de ostaș și îl găsim mai întîi în armata de mercenari a ducelui de Milano. istorie R.P.R. 118. 2. (Învechit) Comandant de oaste. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE2, duci, substantiv masculin 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din limba franceza duc, latina dux, -cis. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE2, duci, substantiv masculin 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din limba franceza duc, latina dux, -cis. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru duce: duce vezi 1. (de ființe) a conduce, a face să meargă cu sine: îl duse la școală; 2. (de lucruri) a căra, a transporta; 3. a petrece: a duce o vieață lină; 4. a suporta, a suferi; a duce lipsă, dorul; 5. a merge a pleca: a se duce după apă. [latina DUCERE]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE substantiv masculin 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < latina dux, ducis, conform italiana duca, limba franceza duc]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE substantiv masculin 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. • titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< limba franceza duc, latina dux, -cis) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru duce: duce m. 1. comandant, voievod: luând toate măsurile ca un duce prevăzător BĂLC.; 2. cel mai înalt titlu de nobleță, după cel de principe; 3. suveranul unui ducat. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru duce: dúce1 (a duce) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele duc, persoana întâi plural: noi dúcem, persoana a doua plural: voi dúceți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu duséi, persoana întâi plural: noi dúserăm; imperativ persoana a doua singular: tu du, negație nu dúce; participiu dus Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE ducei m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, latina dux, ducecis Forme diferite ale cuvantului duce: ducei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: dúce verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele duc, persoana întâi plural: noi dúcem, persoana a doua plural: voi dúceți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu duséi, persoana întâi plural: noi dúserăm; imperativ persoana a doua singular: tu du, negație nu dúce; participiu dus Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE verb vezi ademeni, amăgi, cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, stăpâni, trișa. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: duce verb vezi ADEMENI. AMĂGI. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. GUVERNA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. STĂPÎNI. TRIȘA. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru duce: dúce2 substantiv masculin [Atestat: (a. 1786). IORGA, S. despre XIII, 126 / Plural: duce / Etimologie: nct] (Îvr) Ducat (1). Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUCE: DÚCE substantiv (învechit) ducă, herțog. (duce de Burgundia.) Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DUCE: DUCE substantiv (învechit) ducă, herțog. (duce de Burgundia.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: duce, duc vezi t. a păcăli, a înșela; a minți. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru duce: dúce substantiv masculin, plural duci Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru duce: dúce2 substantiv masculin, plural duci Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A duce: A duce ≠ a aduce Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A DUCE' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL A duce Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a duce dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Doi sanitari a duce bolnavul. Mașina ne-a a duce pînă la. A duce lingura la gură. Se a duce puțin prin grădină. Se a duce cu doi pași înapoi. S-a a duce la fața locului. Să te a duce imediat de aici! 8. Unde te a duce? 9. Se a duce la doctor. Te rog să te a duce și pe la noi. Se a duce prin muzee. Mi-a a duce pachetul acasă. O a duce prin muzee. Îl a duce pînă la poartă. O a duce de mînă. A-i a duce salutări de la. Acesta e drumul care a duce spre. A duce linii paralele. Știrea s-a a duce peste tot. A a duce acolo o muncă utilă. Au a duce o luptă continuă cu inerția. A a duce o corespondență vie cu. El a a duce tot greul. O haină care a duce la tăvăleală. O a duce rău. Știu că o a duce bine! 27. S-a a duce și vacanța! 28. S-a a duce și bietul Matei!. A duce lingura la gură. S-a a duce la fața locului. Unde te a duce? 9. Se a duce prin muzee. Mi-a a duce pachetul acasă. O a duce de mână. Acesta e drumul care a duce spre. A a duce o corespondență vie cu. O a duce rău. Știu că o a duce bine! 27. Dúce1 a a duce verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele duc, persoana întâi plural: noi dúcem, persoana a doua plural: voi dúceți, perfectul simplu persoana întâi singular: eu duséi, persoana întâi plural: noi dúserăm; imperativ persoana a doua singular: tu du, negație nu dúce; participiu dus. DÚCE a ducei m. Duc, latina dux, a ducecis. Despre XIII, 126 / Plural: a duce / Etimologie: nct] Îvr Ducat 1. A duce de Burgundia. A duce de Burgundia. |
GRAMATICA cuvântului A duce? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a duce. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul A duce poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE duce? Vezi cuvântul duce desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul duce?[ du-ce ] Se pare că cuvântul duce are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL A duce Inţelegi mai uşor cuvântul a duce dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A duce pe cineva la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare A duce pe cineva cu vorba sau cu minciuna = a-i promite cuiva mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela pe cineva făcându-i promisiuni mincinoase Familial A duce pe cineva cu zăhărelul sau de nas, cu cobza, cu preșul = a înșela, a amăgi cu promisiuni mincinoase = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri A-l duce pe cineva gândul sau mintea, capul la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe să facă ceva; a face ceva = a nu mai înceta cu A nu o mai duce mult = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte A duce grija cuiva sau a ceva = a a fi îngrijorat să nu i se întâmple ceva rău; b a se interesa, a se ocupa îndeaproape de cineva sau de ceva A-i duce dorul = a a-i fi dor de cineva; b a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru A o duce la capăt sau la îndeplinire, la bun sfârșit = a îndeplini în bune condiții ceva A se duce drept sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins = a merge undeva repede, fără ocol Popular A se duce după cineva = a se mărita A se tot duce = a merge fără încetare A se duce cu Dumnezeu sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva În imprecații Du-te sau ducă-se dracului! Substantivat Du-te-vino = mișcare continuă și intensă încoace și încolo Popular Ducă-se pe pustii = a dracul; b epilepsie A duce pe cineva la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare A duce pe cineva cu vorba sau cu minciuna = a-i promite cuiva mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela pe cineva făcându-i promisiuni mincinoase Familial A duce pe cineva cu zăhărelul sau de nas, cu cobza, cu preșul = a înșela, a amăgi cu promisiuni mincinoase = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri A-l duce pe cineva gândul sau mintea, capul la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe să facă ceva; a face ceva = a nu mai înceta cu A nu o mai duce mult = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte A duce grija cuiva sau a ceva = a a fi îngrijorat să nu i se întâmple ceva rău; b a se interesa, a se ocupa îndeaproape de cineva sau de ceva A-i duce dorul = a a-i fi dor de cineva; b a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru A o duce la capăt sau la îndeplinire, la bun sfârșit = a îndeplini în bune condiții ceva A se duce drept sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins = a merge undeva repede, fără ocol Popular A se duce după cineva = a se mărita A se tot duce = a merge fără încetare A se duce cu Dumnezeu sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului = a merge unde verb reflexiv:ea, unde poate, oriunde A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva În imprecații Du-te sau ducă-se dracului! Substantivat Du-te-vino = mișcare continuă și intensă încoace și încolo Popular Ducă-se pe pustii = a dracul; b epilepsie |
La plural substantivul duce are forma: duci