eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție buna cuviinta


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME GRAMATICĂSILABE
Cuviință [ cu-vi-in-ță ]
VEZI SINONIME PENTRU cuviință PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului buna cuviinta în mai multe dicționare

Definițiile pentru buna cuviinta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cuviință:
cuviință substantiv feminin [Atestat: TETRAEV. (1574) 239 / V: (înv) cuviintavenincuviinta / Plural: cuviintațe / Etimologie: moștenit din latinescul convenientio cf cuviincios, conveniență] (Înv) 1 Ceea ce i se cuvine cuiva Si: (îvr) cuvenire (1). 2 Ceea ce îi revine de drept cuiva Si: cuvenire (2). 3 Purtare bună, cuviincioasă, politicoasă. 4-5 (Îla, îlav) Cu (sau de, rar în) cuviinta (Care este) cum se cuvine (4). 6-7 (Înv; îla; îlav) Fără (sau peste) cuviinta (Care este) nepotrivit. 8 (Îe) A fi de cuviintața cuiva A se cere (ceva) de la cineva. 9 (Îla) De cuviinta Necesar. 10 (Îls) Cele de cuviinta Cele necesare. 11 (Îal) Ceea ce este conform cu... 12 (Îlav) După cuviintață... Conform cu... 13 Privință. 14 verb reflexiv:edncie. 15 Motivație. 16 Măreție. 17 (Slm) Asemănare. 18 (Frm) Conveniență. 19 Ceea ce trebuie.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

CUVIINȚĂ
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CUVIINȚĂ:
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, substantiv feminin Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență.
       • Locuţiune adverbiala După cuviință = așa cum trebuie.
       • Expresia: A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [ pronunție: -vi-in-]

– latina convenientia.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

CUVIINȚĂ
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CUVIINȚĂ:
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, substantiv feminin Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență.
       • Locuţiune adverbiala După cuviință = așa cum trebuie.
       • Expresia: A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [ pronunție: -vi-in-]

– latina convenientia.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CUVIINȚĂ
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CUVIINȚĂ:
CUVIÍNȚĂ cuviintae forme Conduită unanim acceptată; purtare cuviincioasă.
       • A găsi (a crede, a socoti) de cuviinta a crede că este potrivit. După cuviinta după cum se cuvine. Bună-cuviinta atitudine cuviincioasă; decență. [G.-D. cuviinței; silabe -vi-in-] /<lat. convenientia
Forme diferite ale cuvantului cuviinta: cuviintae

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

CUVIINȚĂ
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru CUVIINȚĂ:
CUVIINȚĂ s.

1. (învechit) cădenie, cădință. (Totul s-a făcut după cuviinta.)

2. decență, politețe, respect, (livresc) reverență, urbanitate, (livresc figurat) urbanism. (O atitudine plină de cuviinta.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

cuviință
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru cuviință:
cuviință forme, plural e (despre a se cuveni). Decență, faptă cuviincĭoasă. A găsi de cuviință, a considera verb reflexiv:ednic de a fi făcut, a crede că așa e bine.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

cuviință
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru cuviință:
cuviință forme

1. ceea ce se cuvine a face;

2. dreptate, echitate: a găsit de cuviință. [latina CONVENIENTIA].

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cuviință
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cuviință:
cuviínță substantiv feminin (silabe -vi-in-), genitiv dativ articulat cuviínței; plural cuviínțe
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

cuviința
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cuviința:
cuviința vi [Atestat: DA / prezentul indicativ: cuviintațez / Etimologie: ns, cf cuviință] Încuviința.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

cuviință
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cuviință:
cuviínță (-vi-in-ță) substantiv feminin, genitiv dativ articulat cuviínței; plural cuviínțe
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

Cuviință
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Cuviință:
Cuviință ≠ necuviință
Definiție sursă: Dicționar de antonime


CUVINTE APROPIATE DE 'BUNA CUVIINTA'
23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Cuviință
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului cuviință dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
1574 239 / V: înv cuviințăvenincuviință / Plural: cuviințățe / Etimologie: moștenit din latinescul convenientio cf cuviincios, conveniență] Înv 1 Ceea ce i se cuvine cuiva Si: îvr cuvenire 1.
4-5 Îla, îlav Cu sau de, rar în cuviință Care este cum se cuvine 4.
6-7 Înv; îla; îlav Fără sau peste cuviință Care este nepotrivit.
8 Îe A fi de cuviințăța cuiva A se cere ceva de la cineva.
9 Îla De cuviință Necesar.
10 Îls Cele de cuviință Cele necesare.
12 Îlav După cuviințăță.
CUVIÍNȚĂ cuviințăe forme Conduită unanim acceptată; purtare cuviincioasă.
       • A găsi a crede, a socoti de cuviință a crede că este potrivit.
După cuviință după cum se cuvine.
Bună-cuviință atitudine cuviincioasă; decență.
Totul s-a făcut după cuviință.
O atitudine plină de cuviință.
Totul s-a făcut după cuviință.
Cuviința vi [Atestat: DA / prezentul indicativ: cuviințățez / Etimologie: ns, cf cuviință] Încuviința.

GRAMATICA cuvântului Cuviință?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului cuviință.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Cuviință poate fi: substantiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul Cuviință sa indeplinească rolul de: substantiv feminin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor o / două
  • group icon La plural substantivul cuviință are forma: cuviínțe

CUM DESPART ÎN SILABE cuviință?
Vezi cuvântul cuviință desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul cuviință?
[ cu-vi-in-ță ]
Se pare că cuvântul cuviință are patru silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL Cuviință
Inţelegi mai uşor cuvântul cuviință dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Locuţiune adverbiala După cuviință = așa cum trebuie
A găsi sau a crede, a socoti de cuviință = a găsi, a crede etc
Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin
Locuţiune adverbiala După cuviință = așa cum trebuie
A găsi sau a crede, a socoti de cuviință = a găsi, a crede etc
Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Cuviință

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: A avea mână grea?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
sticlă solubilă; silicat de zirconiu
a se purta rece, distant față de cineva
a a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b familial; despre medici a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților
indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app