eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție cuvant matca


PROPOZIȚIISINONIME GRAMATICĂSILABE
Cuvânt [ cu-vânt ]
VEZI SINONIME PENTRU cuvânt PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului cuvant matca în mai multe dicționare

Definițiile pentru cuvant matca din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cuvânt:
cuvânt sn [Atestat: COD. VOR. 7/1 / Plural: cuvinte, (înv) cuvente / Etimologie: moștenit din latinescul conventum] 1 Unitate de bază a vocabularului care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor Si: vorbă. 2 (Lin; îs) cuvant simplu Cuvânt care conține un singur morfem radical. 3 (Lin; îs) cuvant primitiv Cuvânt (1) care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. 4 (Lin; îs) cuvant compus Cuvânt (1) format prin compunere. 5 (Lin; îs) cuvant derivat Cuvânt format prin derivare. 6 (Lin; îs) cuvant matcă, cuvant titlu Cuvânt aflat în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. 7 (Îe) A nu găsi (sau a nu avea) cuvantvinte A nu fi în stare (sub impulsul unei stări de moment) să exprimi ceea ce gândești. 8 (Îlav) Cu alte cuvantvinte Exprimând același[1] lucru altfel. 9 (Îal) În concluzie. 10 (Îlav) Într-un (sau cu un) cuvant Pe scurt. 11 (Îal) În concluzie. 12 (Îlav) În puține cuvante Pe scurt. 13 (Îae) În concluzie. 14 (Îlav) cuvant cu (sau de) cuvant Fără nici o modificare Si: exact, fidel. 15 (Îlav) Imediat. 16 (Îs) Joc de cuvinte Calambur. 17 (Îs) Cuvinte încrucișate Joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte, astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvântul citit orizontal să aibă o literă comună cu cel citit vertical. 18 Gând, idee exprimată prin grai Si: spusă. 19 (Îs) cuvant greu Vorbă hotărâtoare. 20 (Îas; lpl) Vorbe de dojană, de ocară. 21 (îs) cuvant introductiv sau cuvant înainte Prefață (la o lucrare). 22 (Îs) Purtător de cuvant Persoană autorizată să exprime, în mod public, păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. 23 (Îe) A pune un cuvant (bun) A interveni (favorabil) pentru cineva. 24 (Îlav) În (toată) puterea cuvantului în înțelesul adevărat. 25 (Îal) Pe deplin. 26 (Îe) A tăia (sau a curma) cuvantul A întrerupe pe cineva din vorbă. 27 (Reg; îe) A începe cuvant A începe vorba. 28-29 Subiect de discuție, de povestire Si: istorisire. 30 Discurs. 31 (Îe) A cere (sau a da, a avea) cuvantul A cere sau a da cuiva dreptul de a vorbi (într-o ședință, într-o adunare etc.). 32 (Îe) A lua cuvantul A vorbi (într-o adunare). 33 A-i lua cuiva cuvantul A interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 34 Îndrumare. 35 (Pex) Ordin. 36 (Îe) A înțelege (sau a ști) de cuvant A asculta de spusele, de sfaturile cuiva. 37 (Îs) cuvant de ordine Dispoziție dată de un superior. 38 Promisiune. 39 Angajament. 40 (Îs) Om de cuvant Om care-și ține făgăduielile. 41 (Îs) cuvant de onoare (sau de cinste, de om) Promisiune sau făgăduială care angajează[2] cinstea cuiva. 42 (Îe) A-și da cuvantul de onoare A se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. 43 (Îe) A crede pe cuvant A crede fără a controla exactitatea spuselor. 44 (Îe) A-și ține cuvantul sau a se ține de cuvant A-și îndeplini o promisiune făcută. 45 Opinie exprimată. 46 Punct de vedere (exprimat). 47 Libertate, drept de a revendica ceva. 48 (Mpl) Discuție. 49 (Mpl) Ceartă. 50 (Îs) Schimb de cuvinte Discuție aprinsă. 51 (Îe) Nu-i cuvant Indiscutabil. 52 Motiv. 53 (Îlav) Cu drept cuvant Pe bună dreptate. 54 (Înv) Știre. 55 Zvon. 56 (Înv) Pact. 57 (Rar) Facultatea de a vorbi Cf cuvântare. 58 (Îs) cuvant-cheie Termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă). 59 (Îas) Termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. 60 (Îs) cuvant-vedetă Termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații care folosește la aranjarea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 61 (Îe) A avea cu cineva un cuvant A avea de discutat ceva cu cineva. 62 (Îae) A avea o răfuială cu cineva. 63 (Înv; îs) Parte de cuvant Parte de vorbire. 64 (Înv) Tâlc. 65 (Înv; pex) Simbol. 66 (Înv) Prorocie. 67 (Înv) Răspuns. 68 (Înv) Explicație. 69 (Înv) Mărturisire. 70 (Înv) Teamă. 71 (Îe) Din cuvant în cuvant Fără nici o modificare[3]. 72 (Fam; îe) Adio și n-am cuvinte Se zice cuiva care pleacă supărat și căruia verb reflexiv:ei să-i arăți că nu-ți pasă de supărarea lui Cf (ducă-se) opt și cu-a brânzei nouă!; ducă-se învârtindu-se. 73 (Îe) Am cu tine un cuvant Am să-ți spun o vorbă. 74 (Îae) Am să mă răfuiesc cu tine. 75 (Reg; îe) Îmi fac cuvant cu cineva Conversez. 76 (Îe) A începe cuvant A începe vorba. 77 (Îe) A da cuvant A vorbi. 78 (Îe) A-i tăia (sau curma) cuiva cuvantI A-l întrerupe. 79 (Îe) A-i tăia cuvantul cu miere A întrerupe pe cineva pentru a-i da o veste bună. 80 (Îe) Nici nu mai rămâne cuvant Nici vorbă. 81 (Înv; îe) A ascunde cuvantul A ține în secret. 82 (Îae) A se preface. 83 (Îe) Dintr-un cuvant Fără a sta pe gânduri. 84 (Îe; după franceza partie de discours) Parte de cuvant Parte de vorbire. 85 (Înv; îe) Cuvinte acoperite Cuvinte cu tâlc. 86 (Îe) Cuvinte deșarte Cuvinte fără temei. 87 (Îe) Cu un cuvant subțire Cu multă finețe. 88 (Îe) cuvantul cel bun Vorbă bună. 89 (îal) Bună primire. 90 (îe) Cuvinte grele Vorbe aspre, de dojană, de ocară. 91 (Spc) Cuvântare la înmormântarea cuiva. 92 Predică. 93 Știre. 94 Relație. 95 Faimă. 96 Vorbă. 97 Zvon. 98 Proverb. 99 (Îe) Cele zece cuvinte ale lui Dumnezeu sau ale lui Moise Decalogul. 100 (Îe) A ține (sau a păzi) cuvantul cuiva, a asculta de cuvantul cuiva, a ieși (afară sau a nu se zbate) din cuvantul cuiva sau a nu muta cuvantul cuiva A împlini ordinul cuiva. 101 (Îe) A-și ține cuvantul sau a se ține de cuvant sau a sta la cuvant sau a rămâne de cuvant A respecta o promisiune 102 (Înv, îe) A face cuvant sau a-și da cuvant în sine sau a se lega la un cuvant, a pune cuvant cu cineva sau a lega cuvant cu cineva A se înțelege cu cineva. 103 (Îae) A face un legământ. 104 (Îe) A ține la un cuvant A-și respecta legământul făcut. 105 (Înv; îe) A se înțelege sau a se ajunge la cuvinte A fi de acord cu cineva. 106 (Înv; îe) A fi, a se uni, a se face, a se tocmi la (sau într-un) cuvant cu cineva A fi de acord cu cineva. 107 (Înv) Răspuns. 108 Propunere. 109 Fămurire. 110 (Înv) Afirmație. 111 (Înv) Ceartă. 112 (Mol; îe) Nu-i cuvant Nu încape vorbă. 113 Rațiune. 114 Cauză. 115 Justificare. 116 (Înv; îe) Sub (sau pe sau cu) cuvant că... (sau de) sau pentru cuvantul că... Sub pretext că. 117 (Înv; îe) Sub (sau cu) cuvant de Drept. 118 (Înv; îe) A da cuvant A da seama. 119 Libertate de a reclama. 120 (Înv) Teamă. 121 Dreptate. 122 (Înv) Anecdotă transmisă oral. 123 (Fiz platonică) Dumnezeu. 124 (Tlg) Hristos, Fiul lui Dumnezeu. 125 (Inf) Format standard în care se scriu datele și instrucțiunile la (mini)calculatoare. corectată
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

CUVÂNT
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CUVÂNT:
CUVÂNT cuvantínte n.

1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri.
       • Într-un cuvant în rezumat; pe scurt. Cu alte cuvantinte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de cuvantinte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conținutului.

2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. * A pune un cuvant bun a faceo intervenție pentru cineva. cuvant introductiv text plasat la începutul unei cărți, în care se fac anumite comentarii la carte; prefață; cuvânt înainte. A lua cuvantântul a vorbi în fața unui public.

3) Angajament pe care și-l ia cineva; făgăduială; promisiune.
       • A-și ține cuvantântul (sau a se ține de cuvant) a îndeplini o promisiune făcută. Om de cuvant om ce nu face promisiuni deșarte.

4) Punct de vedere particular; judecată; poziție; considerent; opinie; părere. A-și spune cuvantântul.

5) Temei al unei acțiuni.
       • Sub cuvant că... pentru motivul că... Cu drept cuvant pe bună dreptate. /<lat. conventus
Forme diferite ale cuvantului cuvant: ínte

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

CUVÂNT
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru CUVÂNT:
CUVÂNT substantiv verbal acord, aranjament, cauză, combinație, considerent, contract, convenție, informație, înțelegere, învoială, învoire, legământ, mobil, motiv, pact, pricină, prilej, rațiune, știre, temei, tranzacție, veste, vorbă, zvon.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

cuvânt
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cuvânt:
cuvânt substantiv neutru, plural cuvínte
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române


CUVINTE APROPIATE DE 'CUVANT MATCA'
23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL cuvânt
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului cuvânt dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
2 Lin; îs cuvânt simplu Cuvânt care conține un singur morfem radical.
3 Lin; îs cuvânt primitiv Cuvânt 1 care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte.
4 Lin; îs cuvânt compus Cuvânt 1 format prin compunere.
5 Lin; îs cuvânt derivat Cuvânt format prin derivare.
6 Lin; îs cuvânt matcă, cuvânt titlu Cuvânt aflat în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele.
7 Îe A nu găsi sau a nu avea cuvântvinte A nu fi în stare sub impulsul unei stări de moment să exprimi ceea ce gândești.
8 Îlav Cu alte cuvântvinte Exprimând același[1] lucru altfel.
10 Îlav Într-un sau cu un cuvânt Pe scurt.
12 Îlav În puține cuvânte Pe scurt.
14 Îlav cuvânt cu sau de cuvânt Fără nici o modificare Si: exact, fidel.
19 Îs cuvânt greu Vorbă hotărâtoare.
21 îs cuvânt introductiv sau cuvânt înainte Prefață la o lucrare.
22 Îs Purtător de cuvânt Persoană autorizată să exprime, în mod public, păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă.
23 Îe A pune un cuvânt bun A interveni favorabil pentru cineva.
24 Îlav În toată puterea cuvântului în înțelesul adevărat.
26 Îe A tăia sau a curma cuvântul A întrerupe pe cineva din vorbă.
27 Reg; îe A începe cuvânt A începe vorba.
31 Îe A cere sau a da, a avea cuvântul A cere sau a da cuiva dreptul de a vorbi într-o ședință, într-o adunare etc.
32 Îe A lua cuvântul A vorbi într-o adunare.
33 A-i lua cuiva cuvântul A interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile într-o adunare.
36 Îe A înțelege sau a ști de cuvânt A asculta de spusele, de sfaturile cuiva.
37 Îs cuvânt de ordine Dispoziție dată de un superior.
40 Îs Om de cuvânt Om care-și ține făgăduielile.
41 Îs cuvânt de onoare sau de cinste, de om Promisiune sau făgăduială care angajează[2] cinstea cuiva.
42 Îe A-și da cuvântul de onoare A se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva.
43 Îe A crede pe cuvânt A crede fără a controla exactitatea spuselor.
44 Îe A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt A-și îndeplini o promisiune făcută.
51 Îe Nu-i cuvânt Indiscutabil.
53 Îlav Cu drept cuvânt Pe bună dreptate.
58 Îs cuvânt-cheie Termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog de bibliotecă.
60 Îs cuvânt-vedetă Termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații care folosește la aranjarea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii.
61 Îe A avea cu cineva un cuvânt A avea de discutat ceva cu cineva.
63 Înv; îs Parte de cuvânt Parte de vorbire.
71 Îe Din cuvânt în cuvânt Fără nici o modificare[3].
73 Îe Am cu tine un cuvânt Am să-ți spun o vorbă.
75 Reg; îe Îmi fac cuvânt cu cineva Conversez.
76 Îe A începe cuvânt A începe vorba.
77 Îe A da cuvânt A vorbi.
78 Îe A-i tăia sau curma cuiva cuvântI A-l întrerupe.
79 Îe A-i tăia cuvântul cu miere A întrerupe pe cineva pentru a-i da o veste bună.
80 Îe Nici nu mai rămâne cuvânt Nici vorbă.
81 Înv; îe A ascunde cuvântul A ține în secret.
83 Îe Dintr-un cuvânt Fără a sta pe gânduri.
84 Îe; după franceza partie de discours Parte de cuvânt Parte de vorbire.
87 Îe Cu un cuvânt subțire Cu multă finețe.
88 Îe cuvântul cel bun Vorbă bună.
100 Îe A ține sau a păzi cuvântul cuiva, a asculta de cuvântul cuiva, a ieși afară sau a nu se zbate din cuvântul cuiva sau a nu muta cuvântul cuiva A împlini ordinul cuiva.
101 Îe A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt sau a sta la cuvânt sau a rămâne de cuvânt A respecta o promisiune 102 Înv, îe A face cuvânt sau a-și da cuvânt în sine sau a se lega la un cuvânt, a pune cuvânt cu cineva sau a lega cuvânt cu cineva A se înțelege cu cineva.
104 Îe A ține la un cuvânt A-și respecta legământul făcut.
106 Înv; îe A fi, a se uni, a se face, a se tocmi la sau într-un cuvânt cu cineva A fi de acord cu cineva.
112 Mol; îe Nu-i cuvânt Nu încape vorbă.
116 Înv; îe Sub sau pe sau cu cuvânt că.
Sau de sau pentru cuvântul că.
117 Înv; îe Sub sau cu cuvânt de Drept.
118 Înv; îe A da cuvânt A da seama.
CUVÂNT cuvântínte n.
       • Într-un cuvânt în rezumat; pe scurt.
Cu alte cuvântinte a altfel spus; b în concluzie.
Joc de cuvântinte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conținutului.
* A pune un cuvânt bun a faceo intervenție pentru cineva.
Cuvânt introductiv text plasat la începutul unei cărți, în care se fac anumite comentarii la carte; prefață; cuvânt înainte.
A lua cuvântântul a vorbi în fața unui public.
       • A-și ține cuvântântul sau a se ține de cuvânt a îndeplini o promisiune făcută.
Om de cuvânt om ce nu face promisiuni deșarte.
A-și spune cuvântântul.
       • Sub cuvânt că.
Cu drept cuvânt pe bună dreptate.
Un cuvânt nou intrat în limbă.

GRAMATICA cuvântului cuvânt?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului cuvânt.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul cuvânt poate fi: substantiv, verb,
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul cuvânt sa indeplinească rolul de: substantiv neutru,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două
  • group icon La plural substantivul cuvânt are forma: cuvínte

CUM DESPART ÎN SILABE cuvânt?
Vezi cuvântul cuvânt desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul cuvânt?
[ cu-vânt ]
Se pare că cuvântul cuvânt are două silabe

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL cuvânt

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Tranzitiv a-l ajunge pe cineva mintea sau capul?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
a a tăia sau a da, a trage în plin, direct în cineva; b a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice
atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă
a se pricepe, a ști ce e de făcut
absolut nimic
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app