Antonime deprinde

Antonime a deprinde

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A deprinde: a debarasa a dezbăra a dezobișnui a dezvăța Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime a se deprinde

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A se deprinde: a (se) debarasa a (se) dezbăra a (se) dezvăța a se dezobișnui Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime deprindere

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Deprindere: dezvățare Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

DEPRÍNDE, deprínd, verb

III.

1. reflexiv A se obișnui, a se deda, a se învăța. La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. I

9.
       • (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu») Într-atît mă deprinsesem cu el că, o zi de se întîmpla să nu-l văd, îi simțeam lipsa. M.

I. CARAGIALE, C. 35. Ion a fost doar militar, trăiește de atîta verb reflexiv:eme în București, i s-a deprins urechea cu... saluturile sergenților și ale caporalilor din armată. spaniolă POPESCU, M. G. 50. S-a deprins Radu cu toate, pentru că era băiat bun. VLAHUȚĂ, O. A. 96. (reflexiv reciproc) Încet, încet, se deprinseră unii cu alții. ISPIRESCU, L.

8.
       • (Determinarea este o completivă cu verbul la conjunctiv) Duduca Florica se deprinsese să audă asemenea vorbe, așa că nu l-a băgat în seamă. GALAN, Z. R. 87. Am căutat să-mi întocmesc o viață cinstită, să mă deprind din nou să lucrez. ANGHEL-IOSIF, C. L. 85. Din copilărie, cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sînt cuprins. ALECSANDRI, O. 78.
       • (Cu un complement indirect) De atîția ani de zile s-a deprins a cunoaște vaporul, după catarte și coș. DUNĂREANU, CH. 105. Socoți d-ta c-oi lăsa eu să strici bunătate de casă, unde m-am deprins a veni de douăzeci ș-atîți de ani. ALECSANDRI, T. I 359.
       • (Rar, eliptic) Fata moșneagului se deprinsese așa de harnică, cît totdeauna gătea toate lucrurile. SBIERA, P. 212.
       • tranzitiv Îl deprinsese ca să n-o întrebe niciodată unde se duce și de unde vine. BART, E. 53. Tu cu școala ta l-ai deprins cu nărav. CREANGĂ, A.

13. Dan... zice maiestos:... Așa m-au deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie! La trai fără mustrare și fără prihănie. ALECSANDRI, P. A. 172.

2. tranzitiv (Complementul indică lucrul învățat) A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu, prin învățătură sau practică organizată, sistematică. Dar tu, fetișcană de făurar... Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului. DEȘLIU, G. 53. Coconul împărătesc... deprinsese de la oștenii curții călăria și armele. SADOVEANU, despre P.

15. Deprinsese curînd mecanismul serviciului și era un bun funcționar. GALACTION, O. I 617. El deprindea într-o zi ce alții nu deprindea într-un an de zile. SBIERA, P. 248.
       • figurat Slove din carte n-am învățat a ceti, dar sufletul oamenilor l-am deprins. SADOVEANU, Z. C. 224.
       • (Complementul indică persoana pe care cineva o instruiește) Ne-ai deprins o țîră cu cartea. CAMILAR, N. II 381.
♦ A dresa. Strămoșii noștri aveau obicei de a îmblînzi șoimii și a-i deprinde la vînat. ALECSANDRI, P. P. 60.

– Forme gramaticale: perfectul simplu deprinsei, participiu deprins.