Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, substantiv masculin și forme (În opoziție cu binefăcător) Persoană care face rău altora, care contravine legilor sociale și morale; făcător de rele. Voi face să se audă un rechizitoriu împotriva unor răufăcători. SADOVEANU, E. 154. Își șterge fruntea și privește ca un răufăcător împrejur. C. PETRESCU, Î. II 264. De verb reflexiv:eo săptămînă răufăcătorii dau tîrcoale. REBREANU, R. I 234.
• (Adjectival) Acest om avea facultatea excepțională de a deveni un instrument răufăcător. BOLINTINEANU, O. 416.
