Antonime singular

Antonime singular

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Singular: plural Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adjectiv

1. (gramatică; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1).

2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; prin extensie ciudat, bizar, original.
       • (logică) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual.
♦ (filozofie; substantivat, n.; articulat) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual.

– Din latina singularis, limba franceza singulier.