Antonime sterge

Antonime a șterge

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A șterge: a scrie Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

ȘTÉRGE, șterg, verb

III.

1. tranzitiv A freca (ușor) suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid care o umezește (vezi usca) sau o substanță străină care o acoperă (vezi curăța). A prins baioneta... a șters-o de mîneca hainei. SAHIA, N. 69. Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută. ISPIRESCU, L. 53. Șterge-ți ochii, nu mai plînge. EMINESCU, O. I 30.
       • (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «de», și, arătînd materia îndepărtată) Șterse scaunele și mesele de praf. RETEGANUL, P. IV

5. Șterge ranele de sînge. ALECSANDRI, P. P. 315. O năframă de in, Ca să-mi șterg gurița de vin. TEODORESCU P. P. 167.
       • (Complementul indică materia îndepărtată) Își șterse cu mineca cămășii sudoarea care-i șiroia pe față. DUMITRIU, N. 258. O cuprinse părintește... ștergîndu-i lacrimile ca unui copil. GALACTION, O. I 192. Cu mîna dreaptă apucînd de colț mîneca ei stingă, își ștergea plînsoarea. COȘBUC, P. I 250. (În contexte figurate) Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrine. EMINESCU, O. I 32. Uitarea șterge lacrimile. BOLINTINEANU, O. 458.
       • reflexiv Ai dreptate, a zis... ștergîndu-se la ochi. CARAGIALE, O. III 75. (expresie) Cît te-ai șterge la ochi vezi ochi. A se șterge pe bot vezi botanică A se șterge pe buze vezi buză.

2. tranzitiv (Cu privire la texte scrise, imprimate, desenate) A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă (răzînd cu o gumă, trăgînd deasupra o linie etc.). Nu uita să adaoge ori să șteargă un nume. C. PETRESCU, C. vezi 178.
       • absolut. Scriind și ștergînd, nu-și putea alunga întrebarea iritantă. C. PETRESCU, C. vezi 134.
       • Expresia: A șterge cu buretele = a da uitării (o greșeală a cuiva), a nu mai ține seama; a uita, a ierta.
♦ A anula, a suprima, a face să dispară. A chemat pe Leonte Bumbu logofătul și i-a poruncit să șteargă din catastife toată datoria tătîne-său. REBREANU, R. I 239. Vizirul șterse drepturile ce Principatele... își păstraseră. BĂLCESCU, O. II 67.
       • figurat Ca să le șteargă decepția, adăogă că după amiază la cinci are să le comunice lor ce-i va mai sosi. REBREANU, R. II 80. Du-te și spune sătenilor dumitale, moș Ioane, că pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul țării și ț-a șters rușinea. CREANGĂ, A. 160. Numai o purtare cinstită va șterge pata ce și-a făcut. GHICA, A. 570. Timpul șterge durerile. BOLINTINEANU, O. 458.
       • reflexiv Zîmbetul i se ștergea încetișor de pe fața rotundă. DUMITRIU, N. 175.

3. reflexiv A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. Cum se șterg de pașii gloatei slovele de pe-un mormînt. DAVILA, vezi vezi 61. Aurul de pe spata legăturii de piele se ștersese pe alocurea. EMINESCU, N. 45.
       • figurat A lumii temelie se mișcă, se clătește. Vechile instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78.
♦ A-și pierde conturul, a se estompa, a se întuneca, a înceta să se mai vadă. Apoi ultimele luciri ale soarelui se șterseră. SADOVEANU, O. I 300. Carpații prind în zare să se șteargă. IOSIF, vezi 67. Uite cum se șterg pălite de pe boltă mii de stele. DAVILA, vezi vezi 184. În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. 366. Corbul iute-n zbor sărea... Pînă-n zare ajungea și din zare se ștergea. ALECSANDRI, P. P. 142.
♦ figurat (De obicei determinat prin «din minte» sau «din inimă») A dispărea din amintire, a cădea în uitare. Era una din acele dimineți albastre, vesele care, nu știu de ce, nu se mai șterg din minte. BART, E. 131. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spinului. CREANGĂ, P. 209. Au trecut, s-au șters zilele de dor pe cînd el rătăcea prin luncă. ODOBESCU, S. III 84.
       • tranzitiv Căuta să șteargă din minte tot ce se întîmplase. BART, E. 59. Șterge din inima ta Pe cel ce adio-ți zice. ALECSANDRI, P. II 99.

4. tranzitiv figurat A desființa, a distruge, a nimici. Noroadele prin cugetare în ziua asta-și dau cuvînt Să șteargă tronuri și hotare, Să facă pace pe pămint. DEMETRESCU, O. 80.
       • Expresia: A șterge (pe cineva) de pe fața pămîntului = a omorî. Nu cumva să blestești din gură... că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 207.

5. reflexiv (Rar) A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingîndu-se ușor. Un soldat ștergîndu-se pe lîngă ea, o lovi cu cotul. ARDELEANU, despre 111.
♦ tranzitiv (Rar) A lovi, a izbi, a bate. Badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VIII 258.
       • Expresia: (Familiar) A șterge (cuiva) o palmă = a trage (cuiva) o palmă. Se viră... in odaie la Ivan, și-i șterge o palmă prin somn. CREANGĂ, P. 303. Vidrii o palmă-i ștergea Și Vidra se mînia. BIBICESCU, P. P. 323.
♦ tranzitiv A reteza dintr-o singură lovitură. Cînd vede balaurul, îi șterge capul cu sabia. SEVASTOS, la TDRG.

6. tranzitiv (Familiar) A fura, a șterpeli. Au șters boierului punga cu galbini de sub căpătîi. SBIERA, P. 257. Acum înțelese că verb reflexiv:eun fur i le-a șters. ISPIRESCU, L. 109. Iar mi-a șters carboave. CARAGIALE, O. II 76. Hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor. ALECSANDRI, T. I 311.

7. tranzitiv (În expresie) A o șterge = a pleca repede și pe furiș (de undeva); a o tuli, a o lua la sănătoasa. Într-o noapte au șters-o pe ascuns. BART, E. 277. O șterg de-acasă frumușel; Grivei cu mine, eu cu el. IOSIF, PATR. 16. Mai bine ar fi... s-o ștergi mîine din revărsatul zorilor. DELAVRANCEA, S. 242. (Întărit prin «la picior») În loc să se lege pe ea cu brîul, legă o oaie, iar ea o șterge la picior. SEVASTOS, N. 272. A șterge putina = a spăla putina, vezi putină. Eu, văzînd treaba cum merge, Căutai putin-a șterge. MARIAN, S. 101.- Forme gramaticale: perfectul simplu ștersei, participiu șters.