Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
TRÎNTEÁLĂ, trînteli, substantiv feminin Acțiunea de a (se) trînti; trîntă, încăierare. Și din joc se prind feciorii la trînteli, cît doamne iartă! COȘBUC, P. I 98. Apoi se încăierară la luptă, la trînteli, de gîndeai că nu alta, ci să să omoare unul pe altul. RETEGANUL, P. V 30. De trînteli mii pe jos, Zdravăn n-am nici un os. TEODORESCU, P. P. 282.
♦ Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. Ei, apoi nu te întrece, ghiujule, că-ți trag o trînteală s-o pomenești. ALECSANDRI, T. I 431. Vai de acela care cade prins, căci nu poate scăpa decît dînd ceva bani sau altfel se alege cu ceva trînteală. ȘEZ. I 41.
• Expresia: A lua pe cineva la trînteală = a bate pe cineva zdravăn. Noi, copiii... le făceam atîtea pozne... că mă mir ce răbdare de fier aveau, să nu ne ia la trînteală. BASSARABESCU, la TDRG. A mînca trinteală vezi mînca.
