eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă a se da sau a se duce ori a da pe cineva de-a tăvălugul sau, adverbial, tăvălug?

Care e înțelesul expresiei a se da sau a se duce ori a da pe cineva de-a tăvălugul sau, adverbial, tăvălug?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a se da sau a se duce ori a da pe cineva de-a tăvălugul sau, adverbial, tăvălug":
a se duce sau a face pe cineva să se ducă de-a rostogolul





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" ci o neauzita, ridicata'n uimire
moara de argint, tavalug de valuri,
nesfarsita cascada a unor aripi"
Fara oprire poezie de Eugen Jebeleanu
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
TĂVĂLÚG, tăvălugi, substantiv masculin,și tăvăluguri, tăvăluge, substantiv neutru (Și în forma tăvăluc)

1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărîmarea bulgărilor de pămînt și da netezirea solului înainte și după însămînțare (vezi vălătuc); cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărîmarea și îndesarea unor materiale. L-a prins sub doage și a trecut peste el ca un tăvălug.

I. BOTEZ, ȘC. 24. Înainte de-a sămăna, acești bolovani trebuiesc sfărîmați. Sfărîmarea se face prin ploaie... sau prin ajutorul borunei, grapei sau tăvălucului. PAMFILE, A. R. 58.
       • (În contexte figurate) Cazul d-tale e foarte grav... Dar tăvălugul acopere toate mormintele...

– Vedeți... făcu locotenentul și plesni din limbă: tăvălugul nu poate omorî conștiința. CAMILAR, N. I 128.
       • Expresia: A se duce, a se da (sau a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. S-a dus de-a tăvălucul... cum s-ar duce un harbuz în vale. GANE, N. II 110. Stăpînu-mi răsplăti Lovindu-mă din fugă... Cît pînă jos pe scară m-am dus d-a tăvălugul. NEGRUZZI, S. II 243. Pontifii... Închină lui Antoniu un larg și lat covor... Și-l dau de-a tăvălucul în față-i, la picioare. ALECSANDRI, T. II 324. Copiii... dîndu-se tăvăluc, strigă. ȘEZ. IX 132.

2. Instrument rudimentar de treierat, format dintr-un cilindru cu șanțuri adînci, tras de cai pe arie, pentru ca să desprindă grăunțele; val. Pe întinderi munceau oameni: treierau cu cai și tăvălugi de piatră clăi mari de orz. SADOVEANU, O. VII 82. Intră dumnealui în grajd Și scoase 12 elefanți, La tăvăluci înhămați. Tăvălucii să-nvîrtea, Paiele le sfărîma, Grîul se scutura. PĂSCULESCU, L. P. 29.

– Variantă: tăvălúc substantiv masculin