eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă a se zbate ca peștele pe uscat?

Care e înțelesul expresiei a se zbate ca peștele pe uscat?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a se zbate ca peștele pe uscat":
a lupta cu foarte multe greutăți





Ce inseamna expresia      ă in literatură

"

Tu ai intrecut desigur ale Romei vechi epoci,
Imparat atotputernic, pe uscat ca si pe valuri,
Iti indeplinesti menirea si nu am de zis nimic,"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski

" Silabele ierbii fosnind
In lumina uscat
Nici ea nu-ndrazneste"
CINE-A numit poezie de Ana Blandiana

Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
USCÁT3, -Ă, uscați,-te, adjectiv

1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvîntat. Vara fusese secetă mare, cu călduri dogorîtoare, cu vînturi uscate. AGÎRBICEANU, S. P. 28. Hei, mare, apă sărată, Mai lasă-mă-afar-o dată, Să mai văz pămînt uscat. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 321.
♦ (Despre verb reflexiv:eme, zile, anotimpuri) Lipsit de ploaie sau de zăpadă; secetos. Era un ger uscat, că sub picioare noroiul înțepenit al șoselei suna ca o nucă găunoasă.

I. BOTEZ, ȘC. 72.
♦ (Despre gură sau gît) Care dă o senzație puternică de sete, de căldură; însetat. Se dădu la o parte și o întrebă cu glas uscat (uscat îi era gîtlejul, ca de-o sete). DUMITRIU, P. forme 40. Cu gîtul uscat m-am suit la bufet, cu gîtul uscat m-am întors. ALECSANDRI, T. I 95.
♦ (Despre plîns și despre ochi, prin extensie despre privire) Lipsit de lacrimi. Cînd privirea îi fu uscată, își luă ziua bună. C. PETRESCU, C. vezi 134. Deodată trăsări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat. VLAHUȚĂ, N. 39.
♦ (Despre ten, piele, păr etc.) Lipsit de grăsime.
♦ (Despre tuse) Fără expectorație; secolul Aude prin părete tusa uscată a vecinului. C. PETRESCU, Î. II 262.
♦ (Despre voce, timbru, sunete) Rigid, spart, aspru. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră, tremurau și se zbăteau cu sunet uscat. SADOVEANU, O. I 330. Titu spunea și el ceva, cu glas uscat, fără să-și dea seama ce. REBREANU, R. I 247.
       • (Adverbial) Îi zise uscat vizitiului care aștepta poruncă. DUMITRIU, N. 33. Îmi pare rău că nu l-am găsit pe tovarășul Duma, rosti uscat. GALAN, B. I

13. Cosașii sfîrîiau uscat în verdeață. SADOVEANU, O. I 314.
♦ (Despre pămînt) Neroditor, neproductiv, steril, sterp.

2. (Despre unele alimente) Care și-a pierdut apa (prin efectul timpului, prin aplicarea unor procedee de conservare etc.). Scăpasem de provizie uscată, de carnea sărată la butoi, de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. Cît pentru legumă, avea niște cîrnați uscați de proaspeți ce erau. ISPIRESCU, la CADE. O pîne uscată pe masă. CREANGĂ, O. A. 98. O baniță de nuci uscate... hai, treacă de la mine. ALECSANDRI, T. I 318.

3. (Despre plante și despre părți ale lor) Lipsit de sevă, veșted, ofilit, îngălbenit. La maluri plutesc și acum, uitate de verb reflexiv:eme, frunze uscate din toamna trecută. RALEA, O. 132. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descînte un bondar. TOPÎRCEANU, B. 43. Prin frunzele uscate... trece-un freamăt ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. Pe lîngă lemnul uscat, arde și cel verde (= cei buni pătimesc adesea pe lîngă cei răi).
       • (Substantivat, în expresie) A îndruga (sau a înșira la) verzi și uscate vezi îndruga (1), înșira (4).

4. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) slăbit, atrofiat, închircit. E palidă, subțire și uscată și într-una se tînguie c-o voce slabă că nu-i priește aerul de la munte. SADOVEANU, B. 36. Celor bătrîni, abia le-a întins degetele uscate. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. Spiru, înalt și îndoit, uscat ca un țîr, abil și iscoditor, vorbea în surdină c-o dulceață în glas, veșnic cu mîna pe inimă. BART, E. 291.
       • figurat De atunci rămas-am răzleț în lume, cu sufletul uscat, fără scop, fără dor, fără bucurie. GANE, N. III 127.