Ce înseamnă a-și sfărîma capul sau mintea?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a-și sfărîma capul sau mintea": a se frămînta; a-și bate capul

"

 

iubeste-ma, pentru ca si eu te iubesc,
tine la mine, pentru ca si eu tin la tine,
soarele e galben, cerul e albastru, norii sint albastru deschis,
deci, draga, sa ne bucuram de viata

...pina nu se rupe funia de argint,
pina nu se sfarima vasul de aur...

cimpiile sint verzi, soselele sint prafuite
dealurile sint aurii, viaductele de caramida respira,
tu esti o fata buna la sfirsit de concediu
mama ta e o femeie de treaba.

incearca sa te porti frumos cu mine, sa nu ma chinuiesti,
sa nu dai friu liber agresivitatii din tine;
nu te gindi neaparat la maritis, lasa lucrurile sa curga,
iar cind faci dragoste, nu te gindi ca faci dragoste.

m-am saturat de amoruri cu pandalii--
cred ca si tu ai avut experiente din astea: muscatul pernei, ore si
                    ore de tenis doar ca sa uiti
telefoane la care tremuri ca pus in priza -- s-au dus dracului
zilele alea, s-a dus psihi-mu, coritaki-mu...

deci iubeste-ma, pentru ca si eu te iubesc,
tine la mine, pentru ca si eu tin la tine,
si chiar daca n-avem bani deocamdata, sa ne bucuram de placerea
de a iubi, si sa ne grabim sa traim,

...pina nu se rupe funia de argint,
pina nu se sfarima vasul de aur...
"
Mica elegie poezie de Mircea Cartarescu

" Adevarul era ca nebunul nu putea fi biruit.
Rupea lanturile, sfarima obezile, spargea zidurile si iesea din toate inchisorile, oricit de zavorite.
Nimeni si nimic nu i se putea impotrivi sau popri. "
Demoniacul din Gadara poezie de Vasile Voiculescu

SFĂRÎMÁ, sfărî́m, verb

I. (Și în forma sfărma).

1. tranzitiv A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. vezi 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46.
       • (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118.
       • Expresia: A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU,

I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37.
       • reflexiv Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe locuțiune ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86.

2. tranzitiv A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268.
       • reflexiv (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126.

3. tranzitiv figurat (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207.
       • reflexiv Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II

6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26.
♦ reflexiv figurat A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALKACTION, O. I 200.

– Variante: sfărmá, sfarm și sfărm, sfărămá (NEGRUZZI, S. I 139) verb

I.