Ce înseamnă a tuna și a fulgera?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a tuna și a fulgera": a fi foarte furios, a face scandal

" Acel tunet trasnitor?...
E fur tuna mare, — mare, —
Carnefici! Ingenuncheati!"
Oda la condeiul meu poezie de Alexandru Macedonski

" Sunt toate-o cainta de frati si de paini, Murim fara teama ca o sa ne doara Tara, ca e fara noi, data-afara Din tarina ei, s-o cersim prin straini.
Auzi? Iara tuna colo, la origini:
E semn ca-o sa ploua,"
Din cumpana sortii poezie de Anatol Codru

TUNÁ1, persoană 3 túnă, verb

I.

1. intranzitiv impersonal A se produce tunete în atmosferă; a se auzi tunetul bubuind. Dintr-un nor depărtat s-auzi tunînd. VLAHUȚĂ, O. A. 368. Să închid fereastra... curînd a să tune. NEGRUZZI, S. I 58. Dacă tună după Simion Stîlpnicul, e semn de toamnă lungă. ȘEZ. I 128.
       • Expresia: A tunat și i-a adunat, se spune despre oamenii care se întovărășesc avînd aceleași defecte. Moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgîrie-brînză ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: «au tunat și i-au adunat». CREANGĂ, A. 50. (Despre persoane) A tuna și a fulgera vezi fulgera (1).
       • (Cu precizarea subiectului, care indică spațiul unde se produce tunetul) Năvalnic afară bate vînt. De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună. COȘBUC, P. I 141. Cerul tună, apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106. De-ar veni luna lui mai Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ANT. literar popular I 72.

2. tranzitiv impersonal (Regional, mai ales în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. Vai, tuna-te-ar, lume rea! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 366.
       • intranzitiv (Cu precizarea subiectului) Tună, doamne, și trăsnește Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată. ALECSANDRI, P. P. 22. (figurat) Poetul... să fulgere păcatul... Să tune-n mișelii. CONTEMPORANUL, I 205. Blăstemul țârii tunînd să cadă Pe capul vostru nelegiuit. ALECSANDRI, P. II 120.

3. intranzitiv (Despre diferite surse de zgomot) A vui, a bubui. Barnarul închis în canal de scînduri freamătă sub picioarele mele, fierbe, se zbate, tună. SADOVEANU, O. VIII 241. Stîncă... Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește. ALECSANDRI, P. II

15.
♦ (Despre glas, cuvinte etc.) A răsuna puternic. Acesta e! tună glasul directorului, punctînd încheierea cu un pumn în birou. C. PETRESCU, C. vezi 133. Ca-ntr-un fund dogit de clopot tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii se cutremură pămîntul. IOSIF, P. 63.
       • (Impersonal) Și fuge el tot înainte și în urma lui tună: hoțule-i, nătărăule-i! CONTEMPORANUL, III 700.

4. intranzitiv A trage cu tunul (sau, mai rar, cu alte arme de foc). Vine Din pistoale dînd Și din puști tunînd. SEVASTOS, N. 114. Urcînd douăsprezece tunuri mari într-un deal înalt, le îndreptă spre armia noastră și începu a tuna asupră-i. BĂLCESCU, O. II 87.