eSursa - Dictionar de sinonime

Ce înseamnă anatomie; în expresie vălul palatului?

Care e înțelesul expresiei anatomie; în expresie vălul palatului?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "anatomie; în expresie vălul palatului":
membrană care acoperă cerul gurii, prelungindu-se spre faringe și despărțind cavitatea nazală de cea bucală

Ce inseamna expresia      Folosită in literatură

" Spre Saint-Cloud, ce doarme-n fata,
Val de val se duce spart;
Flori de luna ce s-agata"
Rondelul florilor de luna poezie de Alexandru Macedonski

" Tot e groaznic orice trai. —
La Bellevue e val de lume.
"
Rondelul duminicilor de la Bellevue poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
VAL1, valuri, substantiv neutru

I. Masă de apă care înaintează (sau face impresia că înaintează) ridicîndu-se și coborîndu-se la suprafața unei mări, a unui fluviu etc.; talaz. Vasul nostru bătrîn, slăbit din încheieturi, gemea greoi, cutremurat la fiecare val ce se izbea în coastele-i de lemn. BART, S. M. 52. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Singuratece izvoare făc cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83.
       • figurat Mărirea să-l înece în valurile sale! ALECSANDRI, T. II 164. Locuţiune adverbiala În valuri sau valuri-valuri = unul după altul, succesiv, prin extensie din plin, cu grămada, puhoi. I se ridicau furiile valuri-valuri, ca penajul curcanului. VORNIC, P. 206. Căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148.
       • Expresia: În valul apei = contra direcției valurilor, împotriva cursului apei, în susul apei. Din picioare se pescuiește și mergînd la deal «în valul apei». ANTIPA, P. 152. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Omul e dator să se lupte cît o putea cu valurile vieții. CREANGĂ, P. 235. În interval, cei trei frați desmoșteniți cercau valurile lumii sub orizonturi străine. HASDEU,

I. vezi 99. Adeseori departe de-a lumei triște valuri, Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I 202. Să mai uite de aste valuri lumești. ȘEZ. IV 17. Valurile tinereții = nestatornicia, inconsecvența, dibuirile inerente vîrstei tinere. Ei! nu te rușina! Ale tinereții valuri! CARAGIALE, T. II 68. Valul (sau valurile) verb reflexiv:emii = curgere, desfășurare, trecere a verb reflexiv:emii. Ca valul verb reflexiv:emilor ce curg Atîtea cântece s-au dus. GOGA, P. 22. Parcă nici n-o atinsese valul verb reflexiv:emii. Aceeași bătrînică sprintenă și veselă. VLAHUȚĂ, O. A. 497. Din valurile verb reflexiv:emii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai. EMINESCU, O. I 213.

II. figurat Nume generic dat unor lucruri care pot fi comparate cu valul (I), ca formă sau ca mișcare.

1. (Predomină ideea de aplecare și de ridicare) Către sfîrșit de iunie, valurile spicelor încărcate se păstrează încă verzi. RALEA, O. 135. Vedeam valuri verzi de grîne, unduirea unei iniști. EMINESCU, O. I 141. Valurile de iarbă... nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. ODOBESCU S. III

15.
♦ Oscilație, fluctuație. Nu mai trebuiesc comentarii la mica poezioară pe care mi-a inspirat-o nestatornicia valurilor politicei daco-romane. CARAGIALE, O. VI 50.

2. (Predomină ideea de mase în succesiune continuă și tumultuoasă) Valul de oameni se retrage. DUMITRIU, N. 98. Valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 330. Colonelul asculta distrat, privind valurile de lume. C. PETRESCU, Î. II 11.

3. (Predomină ideea de masă învolburată) După un timp, oboseala îmi dă ca un val de nebunie. CAMIL PETRESCU, U. N. 391. Îmi venise așa în ochi ca un val de bucurie. C. PETRESCU, S. 146. Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pină-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29.
♦ Impuls, avînt, curent.

4. (Predomină ideea de masă care se revarsă, copleșește) Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunind și fluierînd. SAVODEANU, M. C. 51. Titu răspunse cu un val de sărutări. REBREANU, R. I 248. Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. TOPÎRCEANU, B. 73.

5. (Predomină ideea de linie sinuoasă, învălurată) De la asfințit suiau cu grabă valuri de nouri spre creștetul bolții. SADOVEANU, O. III 591. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142.

6. (Învechit și arhaizant) încercare grea, cumpănă. N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. SADOVEANU, O. VII 49. Se încurcă puțin pe la crîșma din sat, spre a-și drege cheful după un val așa de greu. GANE, N. II

13.
       • Expresia: A avea val = a avea neplăceri, dificultăți; a trece printr-un pericol, printr-o cumpănă. Așa că-i poate cunoaște un om înțelept că ei au avut val în noaptea aceea. PAMFILE, S. T. 127. Toarce subțire și răsucește bine tortul, să fie tare, să nu avem val cu el la țesut. RETEGANUL, P. I 53. A face cuiva val = a provoca cuiva neplăceri, a-i face greutăți. Mă duc să nu vă fac val. RETEGANUL, P. I 76. Du-te, mîndră, mutului, Nu-mi fă val tu capului. HODOȘ, P. P. 124.

7. (Popular) Treabă, motiv, pretext. Nu știu ce valuri mi-aș face să văd pe badea cum zace. ȘEZ, XX 39.

III. Nume dat unor obiecte în formă de sul sau de cilindru.

1. Sul de pînză sau de altă țesătură, înfășurată de obicei pe un cilindru de lemn sau de carton; vălătuc, trîmbă. Își luă un val de pînză și coborî să-l ghilească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 30. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P.

14. De la ușă pînă-n casă Numai valuri de mătasă. PĂSCULESCU, L. P. 52. Am să te vînd în tîrg la Buzău Pe chile de grîu, Valuri de postav. TEODORESCU, P. P. 57. Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei, care se folosesc ca sfoară de legat. Fă-mă, doamne, val de tei, Și m-aruncă-ntre femei. CREANGĂ, A. 64.

2. (tipografie) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit.

3. (În expresie) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței; orcicar.

4. (Regional) Tăvălug (2), treierătoare (2). Caii poartă după dînșii, mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră cu șase praguri care se numește tăvăluc. val. PAMFILE, A. R. 207.

5. Sul de lemn sau de metal, pe care se înfășoară și de pe care se desfășoară lanțul care ține găleata la fîntînă.

6. Vălătuc (4).