Definiție din
Dicționarul etimologic român
brotác (brotáci), substantiv masculin
– Animal amfibiu înrudit cu broasca.
– Variante brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. latina *brotāchus, din greacă βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Pușcariu, Conv. literar, XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); conform albaneză bretëk, calabrez verb reflexiv:atiku. Buratec presupune o contaminare cu bură. derivat brotăcel, substantiv masculin (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotăcime, substantiv feminin (mulțime de brotaci). Din limba română pare a proveni limba bulgară botrak (Alisma plantago), conform Capidan, Raporturile, 215.
