eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă cu ochii pierduți?

Care e cu ochii pierduți?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "cu ochii pierduți":
privind în vag, dus pe gînduri




Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Inecata-n suferinta,
Am pierdut orice putere
Nimicita de durere;"
Psalmi moderni poezie de Alexandru Macedonski

" Opera care vorbeste cu poetii-n orice ore,
Si pierduta-n reverie, ajunsese-n acea parte
Cand durerea-n Mizerere printre inimi se impar te"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adjectiv

1. Care nu se mai găsește în posesiunea cuiva, nu mai este la locul lui obișnuit, nu se știe unde se află. Viața asta-i bun pierdut Cînd n-o trăiești cum ai fi verb reflexiv:ut. COȘBUC, P. I 256.

2. (Despre ființe) Care a plecat din locul unde era, căruia nu-i mai știm de urmă; rătăcit. Cad fulgi pe cîmpul gol Și plînge-o rîndunică Pierdută dintr-un stol. COȘBUC, P. I 278. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume, Dar frumoasa lui stăpînă A rămas pierdută-n lume. EMINESCU, O. I 68.
♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață, mort. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! EMINESCU, O. I 118.
       • (Substantivat) Cu geana ta m-atinge pe pleoape. Să simt fiorii strîngerii in brațe

– Pe veci pierduto, vecinic adorato! EMINESCU, O. I 120.

3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. Printre crengi, pierdute-n ceață Luna-ncet la geam apare. IOSIF, PATR. 45. Departe munții cu fruntea încununată de codri, cu poalele pierdute în văi cu izvoare albe. EMINESCU, N. 49. Și pe-ntinderea pustie fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112.
♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. Auzeam, din ce în ce mai pierdute, bătăile ciocanelor. SADOVEANU, O. VI 277. Cu glas pierdut își caută amantul. TOPÎRCEANU, B. 101. Lătrătura lor chelălăită, cînd mai apropiată, cînd apoi pierdută prin atmosfera rărită de ger răsună... la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 41.
♦ (Despre culori) Palid, decolorat, șters. Ochiurile de un verde palid, pierdut, al parcurilor tinere. STANCU, U.R.S.S. 197.

4. Copleșit de gînduri sau sentimente, stăpînit de emoție puternică; prin extensie desperat. Topită de veghere bunica toarce, toarce, Cu mințile p-aiurea, cătînd la foc, pierdută. IOSIF, vezi 42. Pierdută, nemaiștiind ce face, alergă într-un suflet în casă. VLAHUȚĂ, O. A. 125. Pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz. EMINESCU, O. I 82.
       • (Determinat prin «în gînduri») Umbla pierdut în gîndurile lui. DUMITRIU, N. 60. Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri. EMINESCU, O. I 35. (Adverbial) Ea n-a mai plîns, pierdut privea La sfetnic, lung, dar nu-l vedea. COȘBUC, P. I 152.
       • Expresia: Cu ochii pierduți = privind în vag, dus pe gînduri. Călărește... cu ochii pierduți în depărtări. SADOVEANU, O. I 566. Stătea în același loc, cu mîna repetînd mereu același gest, cu ochii pierduți după cei plecați. REBREANU, R. II 103. Stătui așa multă verb reflexiv:eme cu ochii pierduți în întunerecul șoselei și deodată mi se păru că aud un țipăt dureros pierzîndu-se în liniștea nopții. DUNĂREANU, CH. 124.

5. (Despre persoane) Aflat în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). Leahul rîdea, c-o gură mare și știrbă; și-ntr-o clipă de cumpănă, Cantemir-bei se simți pierdut. SADOVEANU, O. VII

13. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți, O, mîntuie-i, de verb reflexiv:ei, că poți! COȘBUC, P. I 109. Eu poate să mai scap... dar d-ta... d-ta ești pierdut. CARAGIALE, O. I 172.
       • (Substantivat) Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strînși, fără de glas, Ca un pierdut. COȘBUC, P. I 146.

6. Care n-a fost folosit bine; nevalorificat; irosit. Părintele Antonie se gîndi numaidecît la o viață de om pierdută. SADOVEANU, O. VII 366. Se încăpățîna... să-și cîștige anul pierdut și să se întoarcă la viața pentru care simțise chemare. C. PETRESCU, R. DR. 29. Ziua aceea socotind-o pierdută, o însemna... cu o cruce. DRĂGHICI, R. 153.