Ce înseamnă figură retorică?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "figură retorică": formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv

"Sclave ce i se prosterna, genuncheaza la picioare
Ulmus, un estet retoric il intimpina cu-ovatii
Si-i curgeau din suflet girla, laude si admiratii „Tu esti zeu atotputernic ce te-nduri s-arunci lumina "
Bachanala poezie de Virgil Gheorghiu

" Si cu toate acestea, daca ar fi sa-mi starnesc o revolta tot asa de mare in cercurile noastre artistice ca si cu cronica mea trecuta, cutez a-mi spune parerea.
Faptul cum ca Victor Hugo si Schiller au fost mari ganditori, niste inalte talente artistice ca poeti lirici, nu impiedica de loc ca piesele lor teatrale sa aiba, in loc de scene, niste conferente, si, in loc de actiune, numai o sarbada concurenta de tirade retorice. Aceste piese nu au in ele nici un tip, nici un caracter posibil si sustinut; ele, de pe teatru, ca de pe o tribuna, indoapa publicul cu un optimism tendentios revoltator, aratandu-i o galerie de papusi - lipsite de atributele fatale ale vietii reale - toate bune, toate generoase si poetice, care toate vorbesc intr-un lirism trandafiriu, insuportabil pana la urma urmelor pentru publicul modern. Din piesele acestea se pot scoate acte intregi, si piesa ramane tot piesa, si fiece act e aproape de sine statator, ca si un organism de pe treapta zoologica din urma, care, fragmentat in cate parti voiesti, iti da tot atatea vietati de acelasi fel.
Si cat sunt de grele de jucat, tocmai pentru ca sunt false si indigeste! Dar sa ma opresc aci. Sa critic eu pe Victor Hugo si pe Schiller! Cum se poate?"
Cronica teatrala (II) poezie de Ion Luca Caragiale

*retóric, -ă adjectiv (latina rhetóricus despre vgr. retorikós). De retor saŭ de retorică, de elocŭență: exercițiĭ retorice. S. forme, plural e și ĭ. Arta care dă regulele elocŭențeĭ. Carte care tratează despre această artă: retorica luĭ Aristotele. Elocŭență afectată și seacă: asta e curată retorică! Figură retorică saŭ de retorică, expresiune saŭ întorsătură p. a face cuvîntarea maĭ vie și maĭ ușoară de înțeles.

– Se disting tropurile saŭ figurile de cuvinte (elipsa, silepsa, inversiunea, pleonazmu, metafora, alegoria, catacreza, sinecdoca, metonimia, eŭfemizmu, antanaclaza, antonomazia, anadiploza, antifraza ș. a. și figurile retorice propriŭ zise orĭ de cugetare (antiteza, apostrofa, exclamațiunea, epifonema, interogațiunea, anticipațiunea, anafora, epifora, paronomazia, enumerațiunea, gradațiunea, reticența, întreruperea [suspensiunea], perifraza, ipérbola, litota, preferițiunea, prosopopeĭa, ipotipoza ș. a.).