eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă în ființă?

Care e înțelesul expresiei în ființă?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "în ființă":
a locuțiune adjectiv existent; b locuțiune adverbiala în realitate, aievea



Ce inseamna expresia      Alte expresii înrudite sau asemănătoare


Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Atunci imi plec capul si adanc oftez:
Omule! fiinta slaba, ticaloasa,
De ce dupa vultur nu poti sa urmezi!"
Gandul poezie de Alecu Donici

" Caci izbanda barbatiei si-o gasise intr-un praf.
Mai veni si o fiinta cu privirile in ceata,
Ce intra, precum se intra in oricare cafenea,"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin

1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149.
♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57.
♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102.

2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M.

I. CARAGIALE, C. 33.
       • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. limba română 1953, nr. 2, 23; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235.
       • Expresia: A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106.
♦ (Învechit; uneori determinat prin «de față») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.