eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție fiinta


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME PLURALGRAMATICĂSILABE
Fiinţă [ fi-in-ţă ]
VEZI SINONIME PENTRU fiinţă PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului fiinta în mai multe dicționare

Definițiile pentru fiinta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

conjugarea verbului a ființa
Verbul: a ființa (forma la infinitiv)
A ființa conjugat la timpul prezent:
  • eu ființez
  • tu ființezi
  • el ea ființează
  • noi ființăm
  • voi ființați
  • ei ele ființează
VEZI VERBUL a ființa CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE












Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ:
FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin

1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149.
♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57.
♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102.

2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M.

I. CARAGIALE, C. 33.
       • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. limba română 1953, nr. 2, 23; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235.
       • Expresia: A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106.
♦ (Învechit; uneori determinat prin «de față») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane
Ce inseamna expresia      Ce inseamna?

FIINȚĂ
Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ:
FIÍNȚĂ (< fi) substantiv feminin Tot ceea ce are viață; viețuitoare, vietate.
♦ Om, persoană.
♦ Făptură (1).

2. (FILOZ.) Ceea ce este un lucru în esență, considerat în mod formal, și nu după determinațiile lui sensibile, făcând abstracție deci de existența sa efectivă. forme, în această accepție, este identificată, în filozofia tradițională, cu formele platonice, substanța aristotelică etc. Uneori, însă, forme este asimilată cu existența; filozofii existențialiști pun conceptul forme în legătură cu existența specific umană, insistând asupra sensului acesteia.
       • locuțiune În ființă = existent; în realitate.
       • Expresia: A da ființă = a naște, a crea, a făuri.

Definiție sursă: Dicționar enciclopedic

FIINȚĂ
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ:
FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin

1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate.
♦ specializare Om; persoană.

2. Existență; viață.
       • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea.
       • Expresia: A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza.

3. (filozofie) Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice.

– Fi + sufix -ință.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ființă
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru ființă:
ființă forme, plural e (despre a fi). Existență: ființa raseĭ. Pînea noastră cea spre ființă, pînea noastră care ne ține vĭața, pînea cea de toate zilele. Vietate, creatură, animal: acest om e o ființă nesuferită. A lua ființă, a apărea, a se naște, a se înființa. A avea ființă, a fi în ființă, a exista. A da ființă, a înființa, a naște, a produce. Rar. În ființă, în persoana, în carne și oase, el însuși: era el în ființă: în prezență, de față cu: în ființa mea.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

FIINȚĂ
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ:
FIÍNȚĂ, ființe, substantiv feminin

1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate.
♦ specializare Om; persoană.

2. Existență; viață.
       • În ființă = a) (locuțiune adjectiv) existent; b) ( locuţiune adverbiala) în realitate, aievea.
       • Expresia: A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza.

– Fi + sufix -ință.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

FIINȚĂ
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ:
FIINȚĂ s.

1. animal, creatură, dobitoc, făptură, lighioană, necuvîntător, vietate, viețuitoare, (învechit) dihanie, săzdanie, (figurat) suflare, (învechit figurat) zidire, ziditură. (fiintaele pădurii.)

2. viață. (Pe cînd nu era fiinta.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

FIINȚĂ
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru FIINȚĂ:
FIÍNȚĂ fiintae forme

1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare.

2) Existență reală; viață.
       • A da fiinta a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; silabe fi-in-] /<lat. fientia
Forme diferite ale cuvantului fiinta: fiintae

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

FIINȚA
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FIINȚA:
FIINȚÁ, ființez, verb I intranzitiv (Rar) A exista, a fi în ființă. În cadrul redacției noastre, ființează o secție de traducători. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 5/5.
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

ființa
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ființa:
ființa vi [Atestat: URICARIUL IV, 433/11 / P: fi-infiinta / V: (înv) fiintați / prezentul indicativ: fiintațez / Etimologie: ființă] 1 A exista. 2 A-și desfășura activitatea.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

FIINȚA
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FIINȚA:
FIINȚÁ, ființez, verb

I. intranzitiv A exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea. [ pronunție: fi-in-]

– Din ființă.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

FIINȚA
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FIINȚA:
FIINȚÁ, ființez, verb

I. intranzitiv A exista; a-și desfășura activitatea. [ pronunție: fi-in-]

– Din ființă.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ființa
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ființa:
ființá verb (silabe fi-in-), indicativ prezent persoana întâi singular: eu ființéz, persoana a treia singular: el / ea și plural ființeáză
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

ființă
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ființă:
fiínță substantiv feminin (silabe fi-in-), genitiv dativ articulat fiínței; plural fiínțe
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

ființă
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ființă:
fiínță (fi-in-) substantiv feminin, genitiv dativ articulat fiínței; plural fiínțe
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

FIINȚA
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru FIINȚA:
FIINȚÁ verb vezi exista, fi, funcționa, trăi, viețui.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

ființa
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ființa:
ființa verb vezi EXISTA. FI. FUNCȚIONA. TRĂI. VIEȚUI.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

ființa
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ființa:
ființá (a fiinta) (fi-in-) verb, indicativ prezent 3 ființeáză
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

Ființă
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Ființă:
Ființă ≠ neființă
Definiție sursă: Dicționar de antonime


CUVINTE APROPIATE DE 'FIINTA'
fiíndfiind-căFIÍNDCĂfiindure-căFIINȚÁFIINȚÁREființéscființeșteființéz

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Ființă
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului ființă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
Ființăele pădurii.
Pe cînd nu era ființă.
FIÍNȚĂ ființăe forme 1 Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare.
       • A da ființă a a da viață, a da naștere; b a realiza, a făuri.
Ființa vi [Atestat: URICARIUL IV, 433/11 / P: fi-inființă / V: înv ființăți / prezentul indicativ: ființățez / Etimologie: ființă] 1 A exista.
Ființá a ființă fi-in- verb, indicativ prezent 3 ființeáză.

GRAMATICA cuvântului Ființă?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului ființă.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Ființă poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul Ființă sa indeplinească rolul de: substantiv feminin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor o / două
  • group icon La plural verbul ființa se conjugă: ei ele ființeáză
  • group icon La plural substantivul ființă are forma: fiínțe
VEZI PLURALUL pentru Ființă la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE fiinţă?
Vezi cuvântul fiinţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul fiinţă?
[ fi-in-ţă ]
Se pare că cuvântul fiinţă are trei silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL Ființă
Inţelegi mai uşor cuvântul ființă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
În ființă = a locuțiune adjectiv existent
A avea ființă pe lume = a exista
A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza
A fi sau a sta, mai rar a se ține în ființă = a exista
locuțiune În ființă = existent; în realitate
A da ființă = a naște, a crea, a făuri
În ființă = a locuțiune adjectiv existent; b locuţiune adverbiala în realitate, aievea
A da ființă = a a da viață, a naște; b a realiza, a făuri, a concretiza
În ființă = a locuțiune adjectiv existent; b locuţiune adverbiala în realitate, aievea
A da ființă = a a da viață, a naște; b a realiza, a făuri, a concretiza

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Ființă

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Compuse: acul-doamnei?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
obiect de uz casnic
despre afirmații, zvonuri, știri a deveni cunoscut, știut de cineva
plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung scandix pecten veneris; ac-de-mare
mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app