eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă locuțiune adjectiv, adverb de trebuință?

Care e locuțiune adjectiv, adverb de trebuință?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adjectiv, adverb de trebuință":
folositor, necesar, util; trebuincios






Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Din nou ca sa rasune liber si sa reia a lui putere,
Padure, are trebuinta de cadr ul si de umbra ta.
Cu gandurile mele singur as vrea ca sa ma pierd in tine,"
Padurea poezie de Alexandru Macedonski

" Neputincios si greu.
Caci niciodata omul prin slaba-i cugetare Nu va ghici natura-ti, putere, Dumnezeu! Dar tu, ce-nalti un munte cand trebuinta cere,
Al zilei imperat r!"
La baile cleopatrei poezie de Dimitrie Bolintineanu
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
TREBUÍNȚĂ, trebuințe, substantiv feminin

1. Nevoie, necesitate. Faptul că Voltaire n-a înțeles pe Shakespeare se generalizează pentru trebuința cauzei. GHEREA, ST. Hristos II 73. O neapărată trebuință a face să reînvieze spiritul de unire și dorința de lucrare. GHICA, A. 796.
       • (În legătură cu verbul «a avea») Cine are trebuință, să vie la dînsul. ISPIRESCU, L.

1. Nu ai trebuință de slugă la drum? CREANGĂ, P. 199. N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea. NEGRUZZI, S. I

10.
       • locuțiune adjectiv și adverb De trebuință = folositor, necesar, util. Aceea are să fie de trebuință la talpa iadului. CREANGĂ, P. 146. Sultanul Suleiman crezu de trebuință 300000 de otomani, pentru a putea alunga din Moldova pe Petru Rareș. HASDEU,

I. vezi 83. Este de trebuință a populariza între romîni aceste idei. BĂLCESCU, la GHICA, A. 357. Dobitocul se face omului de trebuință. CONACHI, P. 290.
♦ Interes. Să nu se ceară adevăr de la cea care are trebuință să-l tăinuiască. SADOVEANU, despre P. 140.

2. (Ieșit din uz) Treabă, chestiune, afacere. Am o trebuință cu despre Nae Girimea. CARAGIALE, T. II 78. Sărmanii oameni era să facă un drum... zădarnic, pentru că acolo nu aveau nici o trebuință. DRĂGHICI, R. 24.

– plural și: (învechit) trebuinți (CONACHI, P. 265).