 | as |
|
| Trebuinţă [ tre-bu-in-ţă ] VEZI SINONIME PENTRU trebuinţă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului trebuinta în mai multe dicționareDefinițiile pentru trebuinta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TREBUINȚĂ: TREBUÍNȚĂ, trebuințe, substantiv feminin 1. Nevoie, necesitate. Faptul că Voltaire n-a înțeles pe Shakespeare se generalizează pentru trebuința cauzei. GHEREA, ST. Hristos II 73. O neapărată trebuință a face să reînvieze spiritul de unire și dorința de lucrare. GHICA, A. 796. • (În legătură cu verbul «a avea») Cine are trebuință, să vie la dînsul. ISPIRESCU, L. 1. Nu ai trebuință de slugă la drum? CREANGĂ, P. 199. N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea. NEGRUZZI, S. I 10. • locuțiune adjectiv și adverb De trebuință = folositor, necesar, util. Aceea are să fie de trebuință la talpa iadului. CREANGĂ, P. 146. Sultanul Suleiman crezu de trebuință 300000 de otomani, pentru a putea alunga din Moldova pe Petru Rareș. HASDEU, I. vezi 83. Este de trebuință a populariza între romîni aceste idei. BĂLCESCU, la GHICA, A. 357. Dobitocul se face omului de trebuință. CONACHI, P. 290. ♦ Interes. Să nu se ceară adevăr de la cea care are trebuință să-l tăinuiască. SADOVEANU, despre P. 140. 2. (Ieșit din uz) Treabă, chestiune, afacere. Am o trebuință cu despre Nae Girimea. CARAGIALE, T. II 78. Sărmanii oameni era să facă un drum... zădarnic, pentru că acolo nu aveau nici o trebuință. DRĂGHICI, R. 24. – plural și: (învechit) trebuinți (CONACHI, P. 265). Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru TREBUINȚĂ: TREBUINȚĂ s. 1. folos, necesitate, utilitate, (popular) priință, (învechit) polză. (De mare trebuinta.) 2. necesitate, nevoie, (învechit și popular) treabă, (învechit și regional) lipsă. (Material didactic pentru trebuintaele școlii generale.) 3. cerință, necesitate, nevoie, solicitare. (Ține seamă de trebuintaele pieței.) 4. cerință, exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, (învechit și regional) niștotă, (învechit) nevoință, nevoire, recerință, (figurat) comandament. (trebuintaele epocii noastre.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TREBUINȚĂ: TREBUÍNȚĂ trebuintae forme 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerințe); necesitate. • De (mare) trebuinta (foarte) util. Cele de trebuinta cele necesare. În caz de trebuinta dacă va fi nevoie. A avea trebuinta a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). • A nu mai fi de nici o trebuinta a nu mai folosi la nimic. 3) popular Chestiune personală care trebuie să fie pusă la punct; interes. • A avea o trebuinta cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + sufix trebuintaință Forme diferite ale cuvantului trebuinta: trebuintae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru TREBUINȚĂ: TREBUÍNȚĂ, trebuințe, substantiv feminin 1. Nevoie, necesitate. • locuțiune adjectiv, adverb De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. • Expresia: Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Ieșit din uz) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + sufix -ință. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru TREBUINȚĂ: TREBUÍNȚĂ, trebuințe, substantiv feminin 1. Nevoie, necesitate. • locuțiune adjectiv și adverb De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. • Expresia: Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + sufix -ință. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru trebuință: trebuínță forme, plural e (despre a trebui). Necesitate, nevoĭe: lemne pentru trebuință (saŭ trebuințele) caseĭ. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru trebuință: trebuínță substantiv feminin, genitiv dativ articulat trebuínței; plural trebuínțe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru trebuință: trebuínță substantiv feminin, genitiv dativ articulat trebuínței; plural trebuínțe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru trebuință: trebuință forme necesitate, nevoie. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'TREBUINTA' trebueTREBUÍTRÉBUIETREBUINCIÓSTREBUÍNȚĂTREBUITÓRTREBUNÁLTREBUNÁRTREBUȘOÁRĂ |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL trebuință Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului trebuință dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii De mare trebuință. Material didactic pentru trebuințăele școlii generale. Ține seamă de trebuințăele pieței. Trebuințăele epocii noastre. TREBUÍNȚĂ trebuințăe forme 1 Ceea ce este absolut necesar pentru satisfacerea unor cerințe; necesitate. • De mare trebuință foarte util. Cele de trebuință cele necesare. În caz de trebuință dacă va fi nevoie. A avea trebuință a-i trebui. • A nu mai fi de nici o trebuință a nu mai folosi la nimic. • A avea o trebuință cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + sufix trebuințăință. Material didactic pentru trebuințăele școlii generale. |
GRAMATICA cuvântului trebuință? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului trebuință. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul trebuință poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE trebuinţă? Vezi cuvântul trebuinţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul trebuinţă?[ tre-bu-in-ţă ] Se pare că cuvântul trebuinţă are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL trebuință Inţelegi mai uşor cuvântul trebuință dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe locuțiune adjectiv și adverb De trebuință = folositor, necesar, util locuțiune adjectiv, adverb De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios = îmi este necesar, îmi trebuie locuțiune adjectiv și adverb De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios = îmi este necesar, îmi trebuie |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL trebuință |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: în expresie pe altarul patriei?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul trebuință are forma: trebuínțe
