Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu dulceață?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu dulceață": cu drag; din toată inima

" Vaile sunt insmaltate, campurile,-ncantatoare;
Vantul cu dulceata suf la, paserile ciripesc:
Mii de soapte, mii de canturi, mii de flori ce-mbalsamesc!..."
Focul sacru poezie de Alexandru Macedonski

" Stiu unde am a merge, stiu ce m-asteapta inca, Ca viata e faclie expusa-n aspru vant Pe care o sa treaca curand o noapte-adanca... Dar ce e buna viata in fata c-un mormant ?
in darn al nostru suflet vom imbata in viata, Cu razele puterii in darn ne-am coperi, in darn dorim a soarbe a gloriei dulceata Cand tot ne striga noua: "Tot este pentru-o zi!"
Acel ce trece viata de lacrimi invelita Va zice celui mare: "Esti tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsa si-n cupa-ti aurita Veninul in placerea ce tie a zambit ? ""
Moartea poezie de Dimitrie Bolintineanu

DULCEÁȚĂ, (2) dulceți și dulcețuri, substantiv feminin (Rar la plural )

1. Însușirea de a fi dulce; gustul pe care-l au mîncările sau băuturile dulci (sau îndulcite); figurat gust bun, plăcut al unei mîncări sau al unei băuturi. Dulceața fragilor coapte. ISAC, O. 185. Începe a bea lacom la apă și a-și linge buzele de dulceața și bunătatea ei. CREANGĂ, P. 214.

2. Conservă făcută din fructe sau flori fierte în sirop de zahăr. După ce a dat dulceață musafirului, începu să se tînguie pentru necazurile care o împresuraseră. SADOVEANU, M. 115. Femeia, pe care o spăriasem, intră cu apă și dulceți. HOGAȘ, M. N. 27. Știu să fac de toate bune, Vutci, dulcețuri de minune, Și beltele de gutăi. ALECSANDRI, T. I 105. De pe sofa se scula, Pe ochi bine se spăla, O dulceață că-mi lua, Un pahar de cafea bea. TEODORESCU, P. P. 600.
♦ figurat Lucru bun de mîncat; (la plural ) bunătăți. Nevastă-sa l-au ținut foarte bine, l-au hrănit cu toate dulcețile lumii, și băiatul... s-au fost făcut un voinic foarte frumos. SBIERA, P. 35. Vizitatorii se vor putea odihni, ospătîndu-se și răcorindu-se cu mîncările, băuturile și dulcețurile din toate părțile lumii. ODOBESCU, S. II 114.

3. figurat Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau îi procură o senzație plăcută. Pe la două ceasuri, el se plimba prin fața casei lui Claici și era-n aer o atît de nespusă dulceață, încît nu-i mai venea să se depărteze. SLAVICI, O. II 58. Se bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia aerului. ISPIRESCU, L.

8.
       • Locuţiune adverbiala Cu dulceață = cu drag, dulce; din toată inima. Cînd eram mai tînăr, iubeam cu dulceață. NEGRUZZI, S. II 30. Nu s-aude nimica, Numai mîndra cu gura, Cu dulceață ciripind, Toată lumea veselind. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 27. El aude în depărtare un fluier păstoresc ce sună cu dulceață un cîntec de dor. ALECSANDRI, P. P. 193.

4. figurat Plăcere, voluptate, desfătare. În vagon, întunecimea și mai opacă, liniștea și mai adîncă. Doar răsuflările calde ale tractoriștilor se auzeau cînd prelungi, cînd întretăiate, pline de sănătate, însetate de dulceața odihnei. MIHALE, O. 187. O privi un timp și închise dintr-o dată iarăși pleoapele, furat de dulceața somnului. SADOVEANU, B. 125. După ce mi-ai arătat dulceața vieții, să mă lepezi ca pe o jucărie! NEGRUZZI, S. I 22.
♦ Mulțumire sufletească, bucurie, fericire. Spune-mi pe nume, Mitreo. Acum sîntem prieteni.

– Da.

– Spune-mi pe nume.

– Da, Floreo.

– Așa. Lui Mitrea i s-a umplut gura și auzul de dulceață. SADOVEANU, M. C. 60.

5. figurat Blîndețe, duioșie, bunătate, bunăvoință. Frunză se opri în fața lui Niculai Bogatu, ai cărui ochi căpătară o dulceață umedă. CAMILAR, TEM. 75. Fiind fără mamă, se uitau mai ales femeile cu mare dulceață la el. SADOVEANU, despre P.

15. Numai împrejurul gurii mușculoase se vedea o dulceață amărîtă de îndoieli. EMINESCU, N. 52.

– Variantă: (2, Moldova) dulcéț (SADOVEANU, O. III 350) substantiv neutru