eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă locuțiune adverbiala de-a tumba?

Care e locuțiune adverbiala de-a tumba?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala de-a tumba":
peste cap, de-a rostogolul, de-a dura






Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Veac cu veac s-au dus la vale
Si de-a tumba an cu an.
Mie azi imi iese-n cale"
Cavaler din Evul Mediu poezie de Carare Petru

"Si, uite, cai cu aripi albe, musca din zabale;
Si fac o tumba si eu si sunt
Fat-Frumos in zale!"
Cetate de argint poezie de Emanoil Bucuta
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
TÚMBĂ, tumbe, substantiv feminin Săritură peste cap, salt în care corpul se rotește vertical în aer.
       • figurat Nu se pot mîngîia boierii cînd cad de-a rostogolul din culmea lor... Dureroasă-i tumba! ALECSANDRI, T. 1449.
       • (În construcție cu verbele «a face» sau, rar, «a executa») A început să chiuie... să facă tumbe în așternutul patului. CAMIL PETRESCU, U. N. 248. Vedeai broasca sărind în aer ca o minge, făcînd o tumbă, ba și două. CARAGIALE, la CADE. (figurat) Arta nu consistă a face tumbe bine: Ci să știi a le face atunci cînd timpul vine. BOLINTINEANU, O. 150. Începui a cădea, executînd în văzduh o serie de tumbe. ALECSANDRI, la TDRG.
       • Expresia: A se da (sau a se duce) de-a tumba sau (rar) a cădea, a se da (sau a da pe cineva) tumba = a se rostogoli (sau a face pe cineva să se rostogolească) dîndu-se peste cap (și atingînd în mișcare pămîntul). Arăta cîte isprăvi știe să facă animalul, care se dădea tumba ca la circ. PAS, Z. I 58. Și-a scrîntit, fără îndoială, verb reflexiv:un picior, dîndu-se de-a tumba pe verb reflexiv:o căpiță de fîn. HOGAȘ, M. N. 28. Dihăniile spurcate cădeau tumba cu labele-n sus. DELAVRANCEA, la TDRG. Îi înfige cuțitul drept în ochi și îl dă tumba peste cap. ISPIRESCU, L. 371. (figurat) De-i lovi... Se duce de-a tumba peste nouă mări și nouă țări. ALECSANDRI, T.

11.
♦ (La plural ) Mișcări vioaie; giumbușlucuri. Milescu, care niciodată nu ducea glumele prea departe, se opri din tumbe și veni lîngă dînsa. ZAMFIRESCU, R. 67.