eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă locuțiune adverbiala în cor?

Care e locuțiune adverbiala în cor?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala în cor":
toți deodată, în același timp, împreună




Ce inseamna expresia      Alte expresii înrudite sau asemănătoare
Ce inseamna expresia      ă in literatură

" E lege naturala cand mori sa fii uitat.
In groapa, cor pul subred abia imi putrezise
Si chipul meu cu totul in inimi s-ofilise,"
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

" Iar Frineie, despletita, isi facea un piedestal
Dintr-a cor pului osanda, dintr-a vorbei degradare,
Si din tot ce ingrozeste, si din tot ce e in stare"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
COR, coruri, substantiv neutru

1. Grup de cîntăreți care execută împreună muzică vocală. Ea s-a dus între fete, iau vorbă despre un cor, corul lor care a fost întrecut de corul colhozului vecin: cum să se lase? CAMILAR, TEM. 51. Corul de fete și flăcăi fu înjghebat de învățătorul Dragoș. REBREANU, R. I 220.
       • Locuţiune adverbiala În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună, laolaltă. Noi facem pe cei din Băilești, strigau în cor Grigoraș și orfanii lui. BUJOR, S 171. Întinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258.
       • Expresia: A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții, a se alătura altora în scopuri rele.
♦ Compoziție muzicală destinată să fie cîntată de mai multe persoane; executarea unei astfel de bucăți. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărîna proaspătă și grasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, vezi 146.

2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimînd, prin cîntece, opinia publică; prin extensie versurile cîntate în coregrafie Tragedia Ecubei [are]... acest frumos cor a troienelor. NEGRUZZI S. I

4.

– Variantă: (învechit) hor (ODOBESCU, S. II 315) substantiv neutru