eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă salvaticus?

Care e înțelesul expresiei salvaticus?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "salvaticus":
clasic silvaticus





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Tacut, sub frunze ca naluca sa ma strecor fara-ncetare
Pe unde locul mai salbatic s-ar intampla in drumul meu,
Iar dand uitarii lumea-ntreaga si eu s-am parte de uitare,"
Padurea poezie de Alexandru Macedonski

"
Parea un cal salbatic cu narile umflate
Ce stie ca-ntre oameni se afla-ntre dusmani!"
Nebunul din Golia poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
SĂLBÁTIC1, -Ă, sălbatici, -e, adjectiv (Și în forma sălbatec)

1. (Despre animale, în opoziție cu domestic) Care nu este domesticit, îmblînzit, supus omului; prin extensie greu de stăpînit, aprig, aprins, nedomolit. Să mă duc pe-un cal sălbatec, să mă duc fără să știu. EFTIMIU, Î. 27. Sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. ALECSANDRI, P. A. 124.
♦ (Despre plante) Care a crescut de la sine, necultivat, neîngrijit, nealtoit. Ea are flori de crîng la sîn Și-n păr un trandafir sălbatic. COȘBUC, P. I 181.

2. (Despre pămînt, locuri etc.) În care nu a intervenit prezența și mîna omului, necultivat, nelucrat, nelocuit, neamenajat; pustiu. Asculta cu luare aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Pîraiele... sălbatice cîntă neîncetat lauda ta. RUSSO, O. 23.

3. (Despre oameni) Din prima perioadă de dezvoltare a societății omenești, prin extensie care se comportă ca un om necivilizat, primitiv. Din turnul acesta sălbaticii noștri strămoși cercetau zarea. SADOVEANU, O. VII 179. Îi socotea sălbateci și răi. REBREANU, R. I 169.
♦ Care arată sălbăticie, primitivism; de sălbatic, ca la sălbatici. Cu cît oastea tăcută se apropia, cu atît gălăgia țărănească se învolbura ca un cor sălbatec amețitor. REBREANU, R. II 250. Ea cîntă-un viers sălbatec din Dacia transalpină. ALECSANDRI, T. II 204.
       • figurat Sînt ciudate și pline de o sălbatică frumusețe nopțile de toamnă din jurul munților Perșani. BOGZA, C. O. 248. Îmi umpleau tot trupul pînă în cele din urmă fibre cu simțirea sălbatică a bucuriei de viață. SADOVEANU, O. V 103.
♦ figurat Înfricoșător, înfiorător. Vîntul plîngea afară cu modulații sălbatice. SADOVEANU, O. I 435. Mereu crește zgomotul valurilor ce se izbesc de chei, spărgîndu-se într-un muget sălbatic. BART, S. M.

14.
♦ figurat Vijelios, repede. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. REBREANU, I

12. Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii... Și roibii cu nările-n vînt Vor trece-n sălbatec galop. COȘBUC, P. I 154.
♦ Retras de lume, nesociabil, singuratic.

4. Neomenos, crud, barbar, lipsit de umanitate, animalic; Un chef sălbatic se încinse. SADOVEANU, O. I 166. Acum ar fi verb reflexiv:ut o biruință sălbatecă, numai ca să-i îngenunche pe toți. C. PETRESCU, C. vezi 122. Focul!... Focul! răcni un glas cu o bucurie sălbatecă. REBREANU, R. II 205.
       • (Adverbial) Ne-au furat caii!

– Cum? urlă sălbatic vatamanul. SADOVEANU, O. VII 38. Arald se primblă singur, rîzînd, vorbind sălbatic. EMINESCU, O. I 96.
♦ Care exprimă cruzime, sălbăticie. Și ochii lui sălbatici Străfulgerînd tresar. IOSIF, PATR. 70.

– Variantă: sălbátec, -ă adjectiv