eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă vorbire sintetică?

Care e vorbire sintetică?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "vorbire sintetică":
vorbire generată de un sintetizor de vorbire






Ce inseamna expresia      ă in literatură

" — " Doamne, zise fata, vrei sa fiu sotie Unui din ostasii care-mi place mie? Toti sunt bravi la lupta, nu ma indoiesc; insa pe-al meu mire voi sa il iubesc."
Domnul fiu s-arunca l-ale ei picioare Si cu o vorbire dulce rugatoare:
— "Fii a mea domnita si iti jur pe cer Pentru tine-n lume sa traiesc, sa pier!""
Fata de la cozia poezie de Dimitrie Bolintineanu

" Sa-asteptam sa vie noul ajutor?"
Stefan ii raspunde cu vorbire lina:
— "Oastea noastra-i brava, chiar de-ar fi putina."
Cetatea alba (AKERMAN) poezie de Dimitrie Bolintineanu
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
VORBÍRE, vorbiri, substantiv feminin

1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei.

1. Gînd, idee exprimată prin cuvinte; prin extensie discurs, cuvîntare. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe înțelesul șefului de stație. C. PETRESCU, A. 307. În fuga vorbirii își vedea gîndurile înainte de a le rosti, cum răsar și se înșiră. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. Parte de vorbire vezi parte (2). Vorbire directă vezi direct (2). Vorbire indirectă vezi indirect (2).
       • Expresia: A avea darul vorbirii vezi dar (II 1).
♦ Fel de a vorbi, de a se exprima. Vorbirea unui mare număr de oameni, instruiți sau neinstruiți, se caracterizează printr-o foarte slabă pronunțare a lui i final. IORDAN, L. R. 205. Vorbirea bolnavului este monotonă, nu schimbă de loc intonația cuvintelor. PARHON, O. A. I 266. Mă gîndeam la prietinul meu de altădată... cu vorbirea năvalnică și încurcată. SADOVEANU, O. VIII 17.
♦ Limbaj. Engels a arătat că, în această fază a omenirii, vorbirea articulată s-a născut în procesul muncii. ROSETTI, S. L. 7.

2. Limbă, grai. Cronicarii și alți autori moldoveni se lăsau influențați, evident fără o intenție specială, de vorbirea muntenească, socotită de ei mai corectă. IORDAN, L. R. 185. Școala și alte împrejurări au adus, în două generații, în vorbirea curentă a sătenilor, vocabule care nu se auzeau înainte de 1900. SADOVEANU, E. 34.

3. (Învechit) Convorbire, conversație, discuție. Începusă o vorbire intimă cu el. EMINESCU, N. 58. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148.

4. (Învechit) Cuvînt, vorbă; mențiune. În textul publicat de Kossuth nu se află nici un cuvînt despre garanțiile în favoarea Transilvaniei și a Banatului, precum nici vorbirea ce se făcea despre Bucovina în schița de proiect. GHICA, A. 618.