 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a detuna conjugat la prezent
Verbul a detuna conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a detuna conjugare la condițional prezent
Verbul a detuna conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a detuna la conjunctiv prezent
Conjug a detuna la imperfect
A detuna conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a detuna conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a detuna la perfectul simplu
Conjugarea verbului a detuna la perfectul compus
Conjugă a detuna la viitor anterior
|
|
Definiție din
DETUNÁ, persoană 3 detúnă, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. intranzitiv A face un zgomot ca al tunetului, a produce o detunătură (sau detunături); a bubui (puternic); prin extensie a răsuna tare. Răgetul de leu al lui boier Cristea detună în liniștea de la odăi. SADOVEANU, M. C. 207. Toba detuna cutremurînd geamurile. C. PETRESCU, C. vezi 198. Neîncetat îi detunau în urechi: ucigașule, hoțule! CONTEMPORANUL, III 704. Vuiește aprig cîmpul și armele răsună Și tunurile crunte ca tunete detună. ALECSANDRI, P. A. 145. • (Subiectul este locul în care se produce detunătura) Peste cîteva minute începu să detune casa de sforăiturile lui ca tunetul. POPESCU, B. II 97. ♦ tranzitiv (Neobișnuit) A face să răsune. A lovit aproape un obuz care-a detunat urechile. C. PETRESCU, Î. II 35. ♦ figurat (Despre ființe) A-și manifesta mînia în mod zgomotos. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. forme 6. 2. intranzitiv A trăsni. Furtuna detuna o dată în mijlocul bolții și catapeteasma cerului era crăpată de fulger. ARGHEZI, P. T. 160. Un trăsnet în groaznica-i urgie Lucește, crapă, cade, detună-n vijelie. MACEDONSKI, O. I 252. • tranzitiv Un trăsnet îngrozitor detună stejarul. ȘEZ. III 235. 3. tranzitiv A zdrobi, a nimici. Merg oștile sovietice cu putere înainte și-i detună pe nemți. SADOVEANU, M. C. 109. • reflexiv reciproc. Acei cocori vin de pe unde se bat încă oameni și se detună unii pe alții, omorîndu-se. SADOVEANU, M. C. 155. ♦ figurat A nimici, a zdrobi prin cuvinte. Acesta, după ce detună pre toți verb reflexiv:ăjmașii săi, într-un cuvînt potrivit cu împrejurările, se înturna biruitor acasă. NEGRUZZI, S. I 227. |
