 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a distra conjugat la prezent
Verbul a distra conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a distra conjugare la condițional prezent
Verbul a distra conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a distra la conjunctiv prezent
Conjug a distra la imperfect
A distra conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a distra conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a distra la perfectul simplu
Conjugarea verbului a distra la perfectul compus
Conjugă a distra la viitor anterior
|
|
Definiție din
distra TDRG explică pe distra prin italiana distrarre. În mod consecvent ar trebui explicat prin italiana distratto adjectivul distrat, dar pe acesta TDRG nu-l înregistrează. CADE și DLRM, ca de atîtea ori, fac un pas înapoi față de TDRG și explică pe distra prin limba franceza distraire, urmați de astă dată de DU, de Scriban și de Ciorănescu. Nici unul din ei nu dă atenție amănuntelor: după distraire s-a format calcul distrage, care mai e folosit și azi, și pe de altă parte nu mai avem nici un alt exemplu de verb în ă format direct pe baza unui verb francez în -re. Nu e mai puțin adevărat că și explicația prin italiană ar avea nevoie de unele lămuriri: -are devine în mod normal -a, dar ce se întîmpîă cu -arre? Avem oare exemple sigure de tratamentul -a? Cred că pînă la urmă cele două ipoteze s-ar putea combina într-una singură, adică să credem că s-a pornit de la franceză, dar adaptarea s-a făcut cu ajutorul italienii. Mai văd însă și altă explicație posibilă. Punctul de plecare va fi fost participiul francez distrait, care, luat după urecbe, a fost simțit ca aparținmd conjugării întîi (ca și cînd ar fi fost scris *dîstre). De aici a putut fi format limba română distrat și, prin derivare regresivă, a distra. Alte etimologii românești |
