| 
 | 
| CONSULTĂ DEX | 
| 
	Verbul a încrede conjugat la prezent 
 
		Verbul a încrede conjugat la viitor 
 Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii. Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.  
		Verbul a încrede conjugare la condițional prezent 
 
		Verbul a încrede conjugare la condițional perfect 
 Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție. 
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.  In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi). 
 
		Conjug a încrede la conjunctiv prezent 
 
		Conjug a încrede la imperfect 
 
		A încrede conjugarea la timpul mai mult ca perfect 
 
		Verbul a încrede conjugat la timpul conjunctiv perfect 
 
		Conjugare a încrede la  perfectul simplu 
 
		Conjugarea verbului a încrede la perfectul compus 
 
		Conjugă a încrede la  viitor anterior 
 | 
| Definiție dinÎNCRÉDE, încréd, verb Dicționarul limbii romîne literare contemporane III. 1. reflexiv (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prepoziție «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. tranzitiv (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. • reflexiv (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149. |