 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a răpune conjugat la prezent
Verbul a răpune conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a răpune conjugare la condițional prezent
Verbul a răpune conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a răpune la conjunctiv prezent
Conjug a răpune la imperfect
A răpune conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a răpune conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a răpune la perfectul simplu
Conjugarea verbului a răpune la perfectul compus
Conjugă a răpune la viitor anterior
|
|
Definiție din
RĂPÚNE, răpún, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane III. (Astăzi mai ales popular) 1. tranzitiv A lua cuiva viața, a ucide, a omorî; (sens atenuat) a doborî, a distruge, a înfrînge. În scurt timp e răpus de o congestie pulmonară. SADOVEANU, E. 231. N-ai putut răpune Destinul ce-ți pîndi făptura. ARGHEZI, vezi 117. Cu valul verb reflexiv:emilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul verb reflexiv:emilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Să vie la ocnă și să spuie: eu am răpus pe taica. CARAGIALE, O. I 266. • (Cu complementul «capul», «viața», «zilele», figurat «inima») Păgînii au răpus capul lui Ion-vodă. SADOVEANU, O. I 489. Frigurile bălții și oftica răpuneau tot vieți fragede. I. BOTEZ, ȘC. 86. Că cu cine-am petrecut Mi s-a dus, măre, s-a dus, Inimioara mi-a răpus. ANT. literar popular I 134. Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele. ALECSANDRI, P. P. 107. ♦ reflexiv A-și pierde viața, a-și găsi moartea. Inima-i zvîcnește tare, viața-i parcă se răpune. EMINESCU, O. I 84. Radu-vodă... se răpusese de o groaznică și cumplită boală. ODOBESCU, S. I 70. Pe Cerna-n sus mulți voinici s-au dus... Și toți s-au răpus. TEODORESCU, P. P. 415. • reflexiv reciproc. Bizantinii se ucideau, mama pe fiul, fiul pe tată... dar nicicînd nu se răpuneau fără sfînta împărtășanie. DELAVRANCEA, O. II 160. ♦ A învinge într-o luptă de idei; a convinge. A avut mult bucluc și vorbă cu oamenii; dar, cum i-i obiceiul lui, i-a răpus pe toți și i-a împăcat. SADOVEANU, B. 37. 2. reflexiv (Rar) A se sinucide. Sărăcuț de maica mea!... S-a răpus domnul [inginer]. ODOBESCU, S. III 189. – Forme gramaticale: perfectul simplu răpusei, participiu răpus. – prezent industrie și: răpúi (SADOVEANU, O. VIII 218, DELAVRANCEA, O. II 121, TEODORESCU, P. P. 315). |
