Conjugare a smulge

Verbul a smulge conjugat la prezent

• eu smulg
• tu smulgi
• el ea smulge
• noi smulgem
• voi smulgeți
• ei ele smulgeți

Verbul a smulge conjugat la viitor

• eu voi smulge
• tu vei smulge
• el ea va smulge
• noi vom smulge
• voi veți smulge
• ei ele vor smulge

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

SMÚLGE, smulg, verb

III.

1. tranzitiv A scoate (o plantă, un organ al corpului) din locul unde se află crescut, trăgînd cu putere. Adam și cu Filoftei vîsleau să-și smulgă brațele din umeri. DUMITRIU, P. forme 19. A chitit un stejar care era mai gros, pe care a verb reflexiv:ut să-l smulgă din pămînt, dar n-a putut. CREANGĂ, O. A. 271. Floare albă din grădină, Smulge-te-aș din rădăcină, Să te dau la mîndra-n mînă. HODOȘ, P. P. 192. [Băiatul] a smuls două pene din o aripă. ȘEZ. IV 171.
       • reflexiv figurat Am de gînd să mă smulg din rădăcină și să mă duc pe furtună unde se bat munții în capete. SADOVEANU, N. P. 114.
       • Expresia: A-și smulge barba sau părul (din cap) = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea. Profira cu celelalte muieri și cu copiii începuseră să țipe și să-și smulgă părul. GALACTION, O. I 290. Și mă-ta, cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap și a o boci. CREANGĂ, A. 21. Oh! nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgîndu-și barba. NEGRUZZI, S. I 155.
♦ (Cu privire la păsări, prin metonimie) A jumuli de pene. [Femeia] să smulgă puii aceștia, să puie doi în frigare și să ducă degrabă unul fript la călătorul de la nr.

4. NEGRUZZI, S. III 195.
♦ A scoate, a desface ceva din locul unde se află prins, înțepenit; a desprinde. Moșul Careba... începu să smulgă șindrilele acoperișului. DUMITRIU, N. 215.
       • figurat Mură... smulgea din scripca lui atîta alean, atîta gingășie și atîta dor... GALACTION, O. I 69. Smulg aceste versuri dintr-a inimii durere. MACEDONSKI, O. I

9. Și ciuturi nouă smulge tu din liră-mi. EMINESCU, O. I 120.
       • reflexiv Ancora se smulge tîrîndu-se pe fund. BART, S. M. 21. (figurat) Voinicul... se smulse din legăturile în care îl ținea farmecul Omfalei. ISPIRESCU, U. 71.

2. tranzitiv A scoate cu violență ceva din mîna cuiva; figurat a obține ceva cu mari eforturi. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și le smulgeau cu sila mîncare. DUMITRIU, N. 189. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. REBREANU, R. I 259. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147.
       • Expresia: A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte.

3. tranzitiv A da la o parte cu putere, a îndepărta cu o mișcare bruscă. Era să vă calce, vorbi tînărul înalt care-i smulsese de pe linie. C. PETRESCU, C. vezi 37.
       • figurat Pe luminoasele culmi am rămas. Fruntea și ochii cu rouă mi-i spăl, Negura ruptă mi-o smulg din obraz. TULBURE, vezi R. 25.
       • Expresia: A smulge (cuiva) masca vezi mască (1).
♦ A retrage cu o mișcare bruscă. Își smulse mîna parcă ar fi atins o piele de șarpe. REBREANU, R. I 228.

4. reflexiv A se despărți, a se dezlipi, a se depărta (dintr-o dată, cu putere). Mama se smulge de lîngă noi fugind, cu Iulius în brațe, spre soldatul cu piciorul de lemn. SAHIA, N. 52.
       • tranzitiv Nici moartea nu mă va putea smulge de lîngă tine. ALECSANDRI, T. 981.

– Forme gramaticale: perfectul simplu smulsei, participiu smuls și (învechit și regional) smult (SADOVEANU, forme J. 706, EMINESCU, O. I 107, BUDAI-DELEANU, Ț. 243).