tirii

TÎRÎÍ DEFINIȚIE DIN DLRLC TIRII

TÎRÎÍ, tî́rîi, verb IV.

1. tranzitiv A tîrî (1). Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138.
       • figurat D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L.

12.
♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13.

2. reflexiv A tîrî (2). Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324.
♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. vezi 215. Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210.
       • figurat Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64.

3. reflexiv A se tîrî (3). Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

BRăBăNóC DEFINIȚIE DIN DACAD2 BRABANOC

brăbănóc substantiv masculin vezi brebenoc



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

PROMPTUÁR DEFINIȚIE DIN DMDN PROMPTUAR

PROMPTUÁR substantiv neutru (livresc) manual prescurtat. (< limba franceza promptuaire)



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

ICHIKAWA DEFINIȚIE DIN DENCICLOP ICHIKAWA

ICHIKAWA [itʃikáua], oraș în Japonia (Honshū), suburbie industrială la E de Tōkyō; 428,4 mii locuțiune (1995). Metalurgie. infinitiv mijloacelor de transport și textilă (lână); produse farmaceutice și alimentație



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

ȘTAMPÍLĂ DEFINIȚIE DIN DEXLR2 STAMPILA

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, substantiv feminin

1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc.

2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Variante: stampílă substantiv feminin]

– Din limba franceza estampille. conform italiana stampiglia.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

CIOBULéț DEFINIȚIE DIN DORTOGRAFIC CIOBULET

ciobuléț substantiv neutru, plural ciobuléțe



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

BOTOÁȘĂ DEFINIȚIE DIN DSINONIME BOTOASA

BOTOÁȘĂ substantiv verbal babană.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!