pilc

PÎLC DEFINIȚIE DIN DLRLC PILC

PÎLC, pîlcuri, substantiv neutru

1. Grup mic și neorganizat de oameni (vezi ceată), mai rar, de păsări (vezi stol), de animale (vezi turmă), uneori și de plante sau de alte lucruri. a) (În legătură cu oameni) Pe uliță, dinspre Ruginoasa, se văzu venind un pîlc de oameni, fluierînd de zor parcă nici nu s-ar fi sinchisit de prăpădul din urma lor. REBREANU, R. II 107. Un pîlc de soldați trecu pe sub ferestre, mergînd drept prin băltoacele de apă. despre ZAMFIRESCU, R. 36. De la gîrlă-n pîlcuri dese Zgomotoși copiii vin. COȘBUC, P. I 47. b) (În legătură cu păsări zburătoare) De-afară, cînd depărtate, cînd aproape de tot, chiar deasupra pavilioanelor, veneau zvonurile de jale ale pîlcurilor întunecoase de ciori. SADOVEANU, O. VI 255. Un pîlc întreg de pasări pierzîndu-se-n apus. EMINESCU, O. I 114. c) (În legătură cu plante) Calul mă aștepta la scară, Ungă pîlcul de salcîmi care străjuia casa. SADOVEANU, O. VI 646. Pe pietrișul roșu-n parc Zboară pîlcuri frunze roșii. ARGHEZI, vezi 34. Jos în vale, schitul se tupila după dese și înalte pîlcuri de verdeață. HOGAȘ, M. N. 151. d) (În legătură cu alte elemente) Prin cer, treceau, unul după altul, minați de-un vînt, pîlcuri de nouri roșii. CAMILAR, N. I 120. Prin albastrul limpede, pîlcuri de nour ași albi lunecau ca niște bucăți de zăpadă. Lumina se strecura pieziș prin ramuri verzi. SADOVEANU, O. IV 78. Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare Prin pîlcuri lungi de praf întunecate. IOSIF, P. 26.
       • Locuţiune adverbiala În pîlcuri (mai rar în pîlc) sau pîlcuri-pîlcuri = în grup. În fața cîrciumii, pe prispă și în uliță, pîlcuri

– pîlcuri de oameni închinau. REBREANU,

I. 36. În pîlc sorțarii sînt porniți La drum; din mers, cu ochi mîhniți, Mereu ei caută spre sat, Și foc de greu li-i apăsat Amarul suflet. NECULUȚĂ, Ț. despre 100. Hora se sparge în pîlcuri, mulțimea se-mparte pe cărări. VLAHUȚĂ, O. A. II 160.

2. (Învechit) Unitate militară formată dintr-un anumit număr de ostași; ceată, stol. Pîlcuri de cavalerie treceau pe după înălțimile ușoare, resfirîndu-se și strîngîndu-se. SADOVEANU, O. VI 243.
       • Locuţiune adverbiala În pîlcuri (-pîlcuri). [Mihai] împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri, și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. vezi

10. La dreapta, sub pădure, romînă oaste-apare în pîlcuri și în cete pe cîmp orînduită. ALECSANDRI, P. III 220.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

FÎȘÍC DEFINIȚIE DIN DLRLC FISIC

FÎȘÍC substantiv neutru vezi fișic.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

TÎRÎÍ DEFINIȚIE DIN DLRLC TIRII

TÎRÎÍ, tî́rîi, verb IV.

1. tranzitiv A tîrî (1). Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138.
       • figurat D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L.

12.
♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13.

2. reflexiv A tîrî (2). Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324.
♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. vezi 215. Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210.
       • figurat Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64.

3. reflexiv A se tîrî (3). Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

BRăBăNóC DEFINIȚIE DIN DACAD2 BRABANOC

brăbănóc substantiv masculin vezi brebenoc



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

PROMPTUÁR DEFINIȚIE DIN DMDN PROMPTUAR

PROMPTUÁR substantiv neutru (livresc) manual prescurtat. (< limba franceza promptuaire)



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

ICHIKAWA DEFINIȚIE DIN DENCICLOP ICHIKAWA

ICHIKAWA [itʃikáua], oraș în Japonia (Honshū), suburbie industrială la E de Tōkyō; 428,4 mii locuțiune (1995). Metalurgie. infinitiv mijloacelor de transport și textilă (lână); produse farmaceutice și alimentație



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!

ȘTAMPÍLĂ DEFINIȚIE DIN DEXLR2 STAMPILA

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, substantiv feminin

1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc.

2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Variante: stampílă substantiv feminin]

– Din limba franceza estampille. conform italiana stampiglia.



VEZI TOATE DEFINIȚIIILE DIN MAI MULTE DICȚIONARE!