 | as |
|
| Bunăvoinţă [ bu-nă-vo-in-ţă ] VEZI SINONIME PENTRU bunăvoinţă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului bunavointa în mai multe dicționareDefinițiile pentru bunavointa din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru BUNĂVOINȚĂ: BUNĂVOINȚĂ s. 1. afecțiune, cordialitate, prietenie, (livresc) afabilitate, (figurat) căldură. (N-am simțit bunavointa lui obișnuită.) 2. amabilitate, atenție, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat multă bunavointa.) 3. amabilitate, serviabilitate, (livresc) complezență, (învechit) complăcere, priință. (bunavointa lui față de mine.) 4. amabilitate, bunătate. (Te rog să ai bunavointa să-mi spui cît e ceasul.) 5. îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (învechit și popular) milostenie, (învechit) priință, (turcism învechit) musaadea. (Cu bunavointa lui.) 6. rîvnă, silință, sîrg, zel, (învechit) proeresis. (Arăta destulă bunavointa, dar nu putea realiza nimic.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru BUNĂVOINȚĂ: BUNĂVOÍNȚĂ substantiv feminin 1. Purtare sau atitudine binevoitoare (față de cineva); îngăduință. Cu toată bunăvoința ce avea, se lehămstește și de binefacere și de tot. CREANGĂ P. 332. Solii... fură ascultați cu multă bunăvoință. BĂLCESCU, O. II 271. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva). Tovarășul acesta lucrează cu multă bunăvoință. – Forme gramaticale: articulat bunăvoința, gen.-dat. bunăvoinței și (mai rar) bunei-voințe. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru BUNĂVOINȚĂ: BUNĂVOÍNȚĂ substantiv feminin 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după latina benevolentia). Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru BUNĂVOINȚĂ: BUNĂVOÍNȚĂ substantiv feminin 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen. -dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după latina benevolentia). Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru BUNĂVOINȚĂ: BUNĂVOÍNȚĂ substantiv feminin 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după latina benevolentia). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru BUNĂVOINȚĂ: BUNĂVOÍNȚĂ forme 1) Atitudine binevoitoare (față de cineva); dispoziție favorabilă; îngăduință. 2) rar Străduință deosebită; râvnă; zel. [G.-D. bunăvoinței] /bună + voință Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru bunăvoință: bunăvoínță, bună-voínță saŭ búnă voínță forme Dispozițiune favorabilă față de cineva saŭ de ceva: grație bunăvoințeĭ luĭ saŭ buneĭ luĭ voințe. Forme diferite ale cuvantului bunavointa: bună-voínță Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru bunăvoință: bunăvoínță substantiv feminin [Atestat: DA / Etimologie: bună + voință] 1 Atitudine binevoitoare față de cineva Si: (îvr) bunătămare (1). 2 Tragere de inimă. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru bunăvoință: bunăvoínță (atitudine binevoitoare) substantiv feminin, articulat bunăvoínța, genitiv dativ articulat bunăvoínței Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru bunăvoință: bunăvoínță substantiv feminin, articulat bunăvoínța, genitiv dativ articulat bunăvoínței Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru bunavoință: bunavoință forme dispozițiune favorabilă pentru cineva. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'BUNAVOINTA' bunătățimátbunătátnicbunăvestírebunăvóieBUNĂVOÍNȚĂbúncăbuncăíbuncăítbuncăitúră |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL bunavoință Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului bunavoință dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii N-am simțit bunavoință lui obișnuită. Ne-a arătat multă bunavoință. Bunavoință lui față de mine. Te rog să ai bunavoință să-mi spui cît e ceasul. Cu bunavoință lui. Arăta destulă bunavoință, dar nu putea realiza nimic. N-am simțit bunavoință lui obișnuită. Ne-a arătat multă bunavoință. Cu bunavoință lui. Arăta destulă bunavoință, dar nu putea realiza mai nimic. |
GRAMATICA cuvântului bunavoință? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului bunavoință. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul bunavoință poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE bunăvoinţă? Vezi cuvântul bunăvoinţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul bunăvoinţă?[ bu-nă-vo-in-ţă ] Se pare că cuvântul bunăvoinţă are cinci silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL bunavoință |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Carne?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
