 | as |
|
| Disonanţă [ di-so-nan-ţă ] VEZI SINONIME PENTRU disonanţă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului disonanta în mai multe dicționareDefinițiile pentru disonanta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ (< limba franceza , latina) substantiv feminin 1. (muzică) Lipsă de consonanță; relație între două sau mai multe sunete de înălțimi diferite, care, auzite simultan, produc o senzație de încordare, de instabilitate. ♦ prin generalizare Ceea ce sună neplăcut, nearmonios, strident. 2. (ARTE plural) Raport cromatic nesupus armoniei clasice, fără a avea accepția peiorativă din muzică. 3. (psihologie) despre cognitivă = stare tensionată a subiectului (individului) generată de coexistența unor elemente de cunoaștere contradictorii privitoare la același subiect sau de dezacordul între atitudine și realitate. despre c. presupune un efort din partea individului pentru realizarea echilibrului cognitiv necesar. Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ, disonanțe, substantiv feminin (muzică). Lipsă de consonanță; împerechere de sunete care nu fac parte din aceeași armonie și, în consecință, tulbură armonia și sună neplăcut. ♦ Apropiere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte. vezi cacofonie. ♦ (Rar) Dezacord, stridență. Să cătăm dară unitatea în armonie și să nu facem disonanțe prin zelul nostru. BOLLIAC, O. 263. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ disonantae forme 1) muzică Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordează din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanță; distonanță. 2) lingvistică Succesiune de sunete sau de silabe supărătoare auzului. 3) Lipsă de acord, de proporții (între părțile componente). /<fr. dissonance, latina dissonantia Forme diferite ale cuvantului disonanta: disonantae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru disonanță: disonánță substantiv feminin [Atestat: NEGULICI / V: desundisonanta, (înv) disonantasundisonanta / Plural: disonantațe / Etimologie: franceza dissonance, lat dissonantia] 1 (Muz) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete. 2 (Muz) Asociere de sunete de înălțimi diferite. 3 Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte Si: cacofonie. 4 Lipsă de armonie Si: dezacord, stridență. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ, disonanțe, substantiv feminin (muzică) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ prin generalizare Lipsă de armonie. – Din limba franceza dissonance, latina dissonantia. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ, disonanțe, substantiv feminin (muzică) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ prin generalizare Lipsă de armonie. – Din limba franceza dissonance, latina dissonantia. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ substantiv feminin 1. (muzică) asociere de sunete care impresionează neplăcut auzul. • întâlnire neplăcută auzului între silabe sau cuvinte; cacofonie. 2. (prin extensie) lipsă de armonie, dezacord, stridență. (< limba franceza dissonance, latina dissonantia) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ substantiv feminin Împerechere de sunete sau de note muzicale care impresionează neplăcut auzul. ♦ Întâlnire neplăcută auzului între silabe sau cuvinte; cacofonie. ♦ (Rar) Stridență; dezacord. / < limba franceza dissonance, conform latina dissonantia]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru disonanță: * disonánță forme, plural e (latina dissonantia. vezi a- și con-sonanță, re-zonanță). muzică Acord fals. gramatică Cacofonie, succesiune urîtă de sunete, ca: te uĭtaĭ atent tot timpu. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONANȚĂ substantiv dezacord, discordanță, discrepanță, distonanță, neconcordanță, nepotrivire, stridență. (disonanta între elementele unui ansamblu.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru disonanță: disonanță forme 1. muzică acord falș; 2. gramatică întâlnire neplăcută de vorbe, de sonuri; 3. lipsă de unitate în stil și idei. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru DISONANȚĂ: DISONÁNȚĂ substantiv feminin (< limba franceza dissonance, conform latina dissonantia): vezi cacofoníe. Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru disonanță: disonánță substantiv feminin, genitiv dativ articulat disonánței; plural disonánțe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru disonanță: disonánță substantiv feminin, genitiv dativ articulat disonánței; plural disonánțe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Disonanță: Disonanță ≠ consonanță Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'DISONANTA' disolvatorDISOMÍEdisonáDISONÁNTDISONÁNȚĂDISONTOGENÉZĂDISOPSÍEDISOREXÍEdisosmíe |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Disonanță Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului disonanță dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii DISONÁNȚĂ disonanțăe forme 1 muzică Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordează din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanță; distonanță. Disonánță substantiv feminin [Atestat: NEGULICI / V: desundisonanță, înv disonanțăsundisonanță / Plural: disonanțățe / Etimologie: franceza dissonance, lat dissonantia] 1 Muz Lipsă de consonanță, de armonie între sunete. Disonanță între elementele unui ansamblu. |
GRAMATICA cuvântului Disonanță? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului disonanță. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Disonanță poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE disonanţă? Vezi cuvântul disonanţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul disonanţă?[ di-so-nan-ţă ] Se pare că cuvântul disonanţă are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Disonanță Inţelegi mai uşor cuvântul disonanță dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexePsihologie despre cognitivă = stare tensionată a subiectului individului generată de coexistența unor elemente de cunoaștere contradictorii privitoare la același subiect sau de dezacordul între atitudine și realitate |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Disonanță |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Nume predicativ?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul disonanță are forma: disonánțe
