 | as |
|
| Distincţie [ dis-tin-cţi-e ] VEZI SINONIME PENTRU distincţie PE ESINONIME.COM definiția cuvântului distinctie în mai multe dicționareDefinițiile pentru distinctie din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTÍNCȚIE, distincții, substantiv feminin 1. (Mai ales în legătură cu verbul «a face») Deosebire, diferență. • Locuţiune adverbiala Fără distincție. Toți locuitorii... fără distincție, vor fi ținuți să se supună neîntîrziat, fără ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. 2. Atitudine aleasă, finețe, eleganță (în înfățișare și ținută). Ce port nobil... Cîtă simplitate și atîta distincție totuși. CAMIL PETRESCU, T. III 452. Avea, în gest, în felul cum clătina capul, cu bunăvoință, cînd asculta ce i se spune, o distincție pe care... n-o mai întîlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 221. 3. Cinste acordată unei persoane care se remarcă printr-un merit sau care se evidențiază într-un anumit domeniu de activitate; prin extensie semn onorific (premiu, decorație etc.) instituit pentru a recompensa un merit. Marea prețuire a regimului nostru de democrație populară pentru munca femeilor s-a oglindit în miile de ordine, medalii și distincții cu care au fost răsplătite. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2508. Băiatul nu l-a făcut de rușine, a fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. – Variantă: distincțiúne (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 132) substantiv feminin Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru distincție: distíncție substantiv feminin [Atestat: SĂULESCU, HR. I, 35/12 / V: distinctietendistinctie, distinctieiúne, (îvr) distinctienție / Plural: distinctieii / Etimologie: lat distinctio, -onis, franceza distinction] 1 Deosebire între două sau mai multe elemente, ființe etc. Si: distingere (1), (rar) distinctăciune. 2 (Jur; înv; îs) distinctieiunea bunurilor Separarea bunurilor. 3 Cinste care se acordă unei persoane care se remarcă într-un anumit domeniu. 4 Semn onorific (premiu, recompensă, decorație etc.) cu care se recompensează un merit. 5 (Îlav) Cu distinctie În mod excepțional. 6 (Îal) Cu cinste. 7 (Înv) Considerație (1). 8 (Înv; îla) De distinctieiune De vază Si: important. 9 Finețe sufletească. 10 Eleganță în înfățișare, în comportament, în limbaj etc. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTÍNCȚIE substantiv feminin 1. Deosebire, diferență (în raport cu ceva). 2. Finețe; strălucire, noblețe; eleganță în ținută, în purtări. 3. Semn de deosebită prețuire, stimă acordată cuiva; (prin extensie) semn onorific cu care se recompensează un merit. [Gen. -iei, variantă distincțiune substantiv feminin / conform limba franceza distinction, latina distinctio]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTÍNCȚIE, distincții, substantiv feminin 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Variante: distincțiúne substantiv feminin] – Din limba franceza distinction, latina distinctio, -onis. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTÍNCȚIE, distincții, substantiv feminin 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Variante: distincțiúne substantiv feminin] – Din limba franceza distinction, latina distinctio, -onis. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTÍNCȚIE distinctiei forme 1) Caracter distinct; lipsă de asemănare; deosebire; diferență. 2) Atitudine, comportare, înfățișare aleasă, deosebită. 3) Diplomă sau titlu, care recompensează un merit al cuiva. [articulat distincția; genitiv dativ distincției; silabe -ți-e] /<fr. distinction, latina distinctio, distinctieonis Forme diferite ale cuvantului distinctie: distinctiei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTINCȚIE s. 1. deosebire, diferență, diferențiere, discriminare, (rar) distingere. (Să facem următoarea distinctie...) 2. eleganță, rafinament, bun-gust, (livresc și fam.) șic. (distinctie în ținută.) 3. eleganță, finețe, rafinament, subtilitate. (distinctie în comportări.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DISTINCȚIE: DISTÍNCȚIE substantiv feminin 1. deosebire, diferență. 2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută. 3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva. (< limba franceza distinction, latina distinctio) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru distincție: distincți(un)e forme 1. acțiunea de a distinge; 2. deosebire și ceeace stabilește o deosebire între oameni: semn de distincțiune; 3. foloase de naștere sau de merit: persoană de distincțiune. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru distincție: distíncție substantiv feminin (silabe -tinc-ți-e), articulat distíncția (silabe -ți-a), genitiv dativ articulat distíncției; plural distíncții, articulat distíncțiile (silabe -ți-i-) Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru distincție: distíncție (-tinc-ți-e) substantiv feminin, articulat distíncția (-ți-a), genitiv dativ articulat distíncției; plural distíncții, articulat distíncțiile (-ți-i-) Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'DISTINCTIE' distiliniDISTÍMICDISTIMÍEDISTÍNCTDISTÍNCȚIEdistinctioDISTINCȚIÚNEDISTINCTÍVdistinde |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL DISTINCȚIE Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului distincţie dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii I, 35/12 / V: distincȚietendistincȚie, distincȚieiúne, îvr distincȚienție / Plural: distincȚieii / Etimologie: lat distinctio, -onis, franceza distinction] 1 Deosebire între două sau mai multe elemente, ființe etc. 2 Jur; înv; îs distincȚieiunea bunurilor Separarea bunurilor. 5 Îlav Cu distincȚie În mod excepțional. 8 Înv; îla De distincȚieiune De vază Si: important. DISTÍNCȚIE distincȚiei forme 1 Caracter distinct; lipsă de asemănare; deosebire; diferență. Distinction, latina distinctio, distincȚieonis. Să facem următoarea distincȚie. DistincȚie în ținută. DistincȚie în comportări. DistincȚie în comportări. |
GRAMATICA cuvântului DISTINCȚIE? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului distincţie. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul DISTINCȚIE poate fi: substantiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE distincţie? Vezi cuvântul distincţie desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul distincţie?[ dis-tin-cţi-e ] Se pare că cuvântul distincţie are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL DISTINCȚIE |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Mentă creață?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul distincție are forma: distíncții
