eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție distinge


PROPOZIȚIISINONIME GRAMATICĂSILABE
Distinge [ dis-tin-ge ]
VEZI SINONIME PENTRU distinge PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului distinge în mai multe dicționare

Definițiile pentru distinge din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

conjugarea verbului a distinge
Verbul: a distinge (forma la infinitiv)
A distinge conjugat la timpul prezent:
  • eu disting
  • tu distingi
  • el ea distinge
  • noi distingem
  • voi distingeți
  • ei ele disting
VEZI VERBUL a distinge CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE












Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DISTINGE:
DISTÍNGE, distíng, verb

III.

1. tranzitiv A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42.
       • reflexiv pasiv Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27.

2. reflexiv A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare.
♦ tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii.

3. tranzitiv A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. zamfirescu, M. despre I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186.
♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178.

– Forme gramaticale: perfectul simplu distinsei; participiu distins.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

DISTINGE
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DISTINGE:
DISTINGE verb

1. a desluși, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și distinge bine obiectele.)

2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se desluși, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se distinge în lumina asfințitului.)

3. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, (învechit și popular) a osebi, (Banat, Transilvania și Maramures) a deschilini, (figurat) a cerne. (Poate distinge cu ușurință culorile)

4. a se deosebi, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (învechit) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a distinge interpretarea lui?)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

distinge
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru distinge:
distínge [Atestat: HELIADE, O. I, 360 / V: (înv) destenguí, (înv) desdistinge, (îvr) distingengá / prezentul indicativ: distíng / Etimologie: franceza distinguer, lat distingere] 1-2 verb tranzitiv, reflexiv: A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: (îvp) a (se) osebi. 3 verb tranzitiv: A deosebi cu ajutorul simțurilor Si: a desluși. 4 verb tranzitiv: A băga de seamă Si: a observa. 5 verb tranzitiv: A vedea clar, limpede, lămurit. 6 verb reflexiv: A se evidenția (prin calități, merite, realizări deosebite etc.) Si: (îvr) a se distengherisi. 7 verb tranzitiv: A constitui nota specifică (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 verb tranzitiv: A acorda cuiva o distincție (4) pentru merite, calități deosebite etc.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

DISTINGE
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DISTINGE:
DISTÍNGE, distíng, verb

III.

1. tranzitiv și reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.

2. reflexiv A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale.
♦ tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.

3. tranzitiv A vedea limpede, lămurit; a observa.

– Din limba franceza distinguer, latina distinguere.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

DISTINGE
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DISTINGE:
DISTÍNGE, distíng, verb

III.

1. tranzitiv și reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.

2. reflexiv A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale.
♦ tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.

3. tranzitiv A vedea limpede, lămurit; a observa.

– Din limba franceza distinguer, latina distinguere.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

distinge
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru distinge:
distínge (distíng, distíns), verb

– A distinge.

– Variante (învechit) destinge. latina distinguere (secolul XIX). Variante apare din secolul XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin).

– derivat distinct, adjectiv; distincți(un)e, substantiv feminin; distinctiv, adjectiv; indistinct, adjectiv
Forme diferite ale cuvantului distinge: distíng dist

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

DISTINGE
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DISTINGE:
DISTÍNGE verb

III.

1. trecut A deosebi un lucru de altul.
♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa.

2. reflexiv A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția.

3. trecut A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perfect simplu -insei, participiu -ins. / < limba franceza distinguer, italiana distinguere, latina distinguere].

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

DISTINGE
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DISTINGE:
DISTÍNGE verb

I. trecut

1. a deosebi un lucru de altul.
       • a vedea lămurit, a desluși, a observa.

2. a acorda cuiva o distincție, un premiu.

II. reflexiv a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< limba franceza distinguer, latina distinguere)

Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

distinge
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru distinge:
distinge a.

1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău;

2. a stabili o diferență: a distinge timpurile;

3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni;

4. a se face cunoscut.

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

distinge
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru distinge:
distínge (a distinge) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele distíng, persoana întâi plural: noi distíngem, imperfect persoana a treia singular: el / ea distingeá; gerunziu distingấnd; participiu distíns
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

distinge
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru distinge:
distínge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele distíng, persoana întâi plural: noi distíngem; participiu distíns
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

disținge
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru disținge:
disțínge v vezi descinge
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a


CUVINTE APROPIATE DE 'DISTINGE'
DISTINCȚIÚNEDISTINCTÍVdistindedistingáDISTÍNGEDISTÍNGEREDISTÍNSdistínțiedistintív

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL disținge
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului disținge dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
Se făcuse ziuă și disținge bine obiectele.
Acum imaginea ei se disținge în lumina asfințitului.
Poate disținge cu ușurință culorile 4.
Prin ce s-a disținge interpretarea lui?.
I, 360 / V: înv destenguí, înv desdisținge, îvr disțingengá / prezentul indicativ: distíng / Etimologie: franceza distinguer, lat distingere] 1-2 verb tranzitiv, reflexiv: A se deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: îvp a se osebi.
Se făcuse ziuă și disținge bine obiectele.
Distínge a disținge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele distíng, persoana întâi plural: noi distíngem, imperfect persoana a treia singular: el / ea distingeá; gerunziu distingấnd; participiu distíns.

GRAMATICA cuvântului disținge?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului disținge.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul disținge poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul disținge sa indeplinească rolul de: substantiv feminin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor o / două

CUM DESPART ÎN SILABE distinge?
Vezi cuvântul distinge desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul distinge?
[ dis-tin-ge ]
Se pare că cuvântul distinge are trei silabe

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL disținge

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: La paștile cailor sau calului?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune
lozie, mlajă, regional răchițică, salcie
niciodată
a se sparge în bucăți mici, în fărâme; a se face praf
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app