eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție dur


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME GRAMATICĂSILABE
Dur [ dur ]
VEZI SINONIME PENTRU dur PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului dur în mai multe dicționare

Definițiile pentru dur din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
DUR
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR2, -Ă, duri, -e, adjectiv

1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. vezi vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul.
       • (fonetică; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă verb reflexiv:eun element palatal (deci urmată de vocalele a, o, u).
♦ figurat Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123.

2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare.

3. figurat Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S.

7.
♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.
Forme diferite ale cuvantului dur: dur-Ă

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



dur
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru dur:
dur interjecție

– Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă.

– derivat dur(a)-vur(a) (variantă tura-vura), adverb (inutil, degeaba); dură, substantiv feminin (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adverb (de-a rostogolul); duriță, substantiv feminin (rotiță, stea la pinteni); durigă, substantiv feminin (roată, scripete); duriga, verb (Transilvania, a arunca; a face să se rostogolească); durilă, substantiv feminin (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (variantă durăi, durdui), verb (a se rostogoli cu zgomot; Transilvania de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (variantă durăit, duruit), substantiv neutru (Moldova, larmă, harababură); durăitură, substantiv feminin (harababură); duruitoare (variantă durăitoare), substantiv feminin (morișcă; cascadă); durduca, verb (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, verb (Transilvania, a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, substantiv masculin plural (Moldova, picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (conform Bogrea, Dacor., IV, 812).

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

dur
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dur:
dur1, dură [Atestat: TEODOREANU, M. II, 16 / Plural: duri, dure / Etimologie: franceza dur, lat durus] 1 a (despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare. 2 a (despre lumină) Puternic. 3 a (despre sunete) Aspru. 4 a (despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; îs) Consoană dură Consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (În mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (În mod) brutal. 10 a (Muz; despre ton, interval, acord, îoc minor) Major.
Forme diferite ale cuvantului dur: dură

Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

DUR
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR1 dură (duri, dure)

1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare.

2) Care este greu de suportat. Climă dură. Pedeapsă dură.

3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană dură consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal.

5) figurat Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, latina durus
Forme diferite ale cuvantului dur: dură

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române



DUR
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR1, -Ă, duri, -e, adjectiv

1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare.

2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale.

3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal.

4. figurat Aspru; sever; violent, brutal, crud.

– Din limba franceza dur, latina durus.
Forme diferite ale cuvantului dur: dur-Ă

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DUR
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR1, -Ă, duri, -e, adjectiv

1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare.

2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale.

3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal.

4. figurat Aspru; sever; violent, brutal, crud.

– Din limba franceza dur, latina durus.
Forme diferite ale cuvantului dur: dur-Ă

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

DUR
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR2 interjecție regional (se folosește pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogolește)
       • Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mișcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitație fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu și contradictoriu. /Onomat.

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

dur
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru dur:
dur (dúră), adjectiv

– Tare, aspru. latina durus (secolul XIX).

– derivat dura, verb (a ține, a fi, a dăinui); duritate, substantiv feminin (tărie, rezistență); durabil, adjectiv (care durează); durabilitate, substantiv feminin (trăinicie, rezistență); durată, substantiv feminin (interval, răstimp), din italiana durata, sau traducere din limba franceza durée.
Forme diferite ale cuvantului dur: dúră

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

DUR
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR, -Ă adjectiv

1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat.
       • (fonetică) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei.

2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri.

3. (figurat) Aspru; crud, neomenos. [< limba franceza dur, italiana duro, latina durus].
Forme diferite ale cuvantului dur: dur-Ă

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

DUR
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR2, -Ă adjectiv

1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat.
♦ consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei.

2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu.

3. (figurat) aspru; crud, brutal. (< limba franceza dur, latina durus)
Forme diferite ale cuvantului dur: dur-Ă

Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

dur
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru dur:
dur adjectiv, adverb vezi APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

DUR
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR adjectiv

1. rezistent, solid, tare, tenace, (popular) țeapăn, vîrtos. (Un material dur.)

2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpînit, violent, (familial figurat) belicos. (Un om, un temperament dur.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

dur
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dur:
dur2 i [Atestat: DIONISIE, C. 197 / Etimologie: tc dur!] (Tcî; Mun) 1 Cuvânt prin care se atrage atenția cuiva pentru a se opri Si: Stai!. 2 Cuvânt prin care se atrage atenția cuiva asupra unui lucru.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

dur
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru dur:
* dur, -ă adjectiv (latina durus). Tare, solid, greŭ de zgîriat: diamantu e cel maĭ dur corp. figurat Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. adverb În mod dur.
Forme diferite ale cuvantului dur: dur-ă

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

DUR
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR adjectiv

1. vezi tare.

2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (familial figurat) belicos. (Un om, un temperament dur.)

Definiție sursă: Dicționar de sinonime

dur
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru dur:
dur a.

1. greu de sgâriat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile;

2. figurat aspru, crud, neomenos.

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

dur!
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru dur!:
dur! int. exprimă sgomotul rostogolirii: dur la deal, dur la vale! Hristos [Onomatopee].
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

dur
Dicționarul de termeni muzicali dă următoarea definitie pentru dur:
dur, denumirea germană pentru major*. Provine din latina durum. Ant.: moll*. vezi b.
Definiție sursă: Dicționar de termeni muzicali

DUR
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR adjectiv verbal câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

dur
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru dur:
dur adjectiv verbal CÎINESC. DRASTIC. GREU. RĂSTIT. RIDICAT. SEVER. TARE.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

dur
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru dur:
dur adjectiv masculin, plural duri; forme singular dúră, plural dúre
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

dur
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru dur:
dur1 adjectiv masculin, plural duri; forme dúră, plural dúre
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

DUR
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR1 adjectiv (muzică) major. (< germana dur)
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

DUR
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR adjectiv (muzică) major. (Do dur.)
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

Dur
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Dur:
Dur ≠ moale, maleabil
Definiție sursă: Dicționar de antonime

DUR
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR2 interjecție vezi dura1.
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

DUR
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR2 interjecție vezi dura1.
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DUR
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR1 interjecție vezi dura1.
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

DUR
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DUR:
DUR adjectiv verbal major.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

dur
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dur:
dur3 i vezi dura1
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

dur
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru dur:
dur2 interjecție
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'DUR'
DUPURLUÍdupurluiálădupurluítDUPURÓSDURdur-durDUR-ȘARRUKINDÚRADURA-EUROPOS

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL dur
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului dur dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
Dur1, dură [Atestat: TEODOREANU, M.
II, 16 / Plural: duri, dure / Etimologie: franceza dur, lat durus] 1 a despre corpuri solide Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare.
5 a Fon; îs Consoană dură Consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal.
DUR1 dură duri, dure 1 despre corpuri solide Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare.
Climă dură.
Pedeapsă dură.
4: Consoană dură consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal.
Un material dur.
Un om, un temperament dur.
Un om, un temperament dur.
Do dur.

GRAMATICA cuvântului dur?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului dur.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul dur poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul dur sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin, substantiv neutru, adjectiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două

CUM DESPART ÎN SILABE dur?
Vezi cuvântul dur desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul dur?
[ dur ]
Se pare că cuvântul dur are o silabă

EXPRESII CU CUVÂNTUL dur
Inţelegi mai uşor cuvântul dur dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
fonetică; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă verb reflexiv:eun element palatal deci urmată de vocalele a, o, u
În sintagma Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal
În sintagma Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal
fonetică Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei
♦ consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei



© 2023 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL dur

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Ceară de balenă?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
a lăsa o sumă de bani în păstrare la o instituție bancară
timp verbal care arată o acțiune neterminată, de durată
spermanțet, ulei de cașalot
despre oameni a fi sau a se crede mai grozav, mai deosebit decât alții
VEZI RĂSPUNSUL CORECT










Știi care e înțelesul următoarelor expresii?