 | as |
|
| Minte [ min-te ] VEZI SINONIME PENTRU minte PE ESINONIME.COM definiția cuvântului minte în mai multe dicționareDefinițiile pentru minte din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru MINTE: MÍNTE, minți, substantiv feminin 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. • locuțiune adjectiv Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; prin extensie înțelept. • locuțiune adjectiv și adverb Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. • Expresia: Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. • Expresia: A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o dată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. • Expresia: A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. • Expresia: A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – latina mens, -ntis. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru MINTE: MÍNTE, minți, substantiv feminin 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. • locuțiune adjectiv Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; prin extensie înțelept. • locuțiune adjectiv și adverb Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. • Expresia: Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. • Expresia: A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. • Expresia: A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. • Expresia: A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – latina mens, -ntis. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru MINTE: MÍNTE minteți forme 1) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; judecată; rațiune. * Cu minte cu judecată sănătoasă; înțelept. Fără (de) minte lipsit de rațiune; nebun. A-și ieși din minteți a-și pierde cumpătul; a înnebuni. A învăța pe cineva minte a dojeni pe cineva cu asprime. A-și frământa mintetea (sau mintețile) a se gândi mult la ceva; a-și bate capul. A-i sta cuiva mintetea în loc a rămâne uimit, uluit. La mintetea omului (sau a cocoșului) pe înțelesul oricui; de la sine înțeles. În toată mintetea (sau cu mintetea întreagă) cu rațiunea sănătoasă. A prinde la minte a dobândi mai multă experiență; a se face mai înțelept. A-și pune mintetea cu cineva a lua în serios pe cineva care nu merită. 2) figurat Individ ca ființă națională. minte sănătoasă. 3) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, cunoștințe etc.); memorie. * A avea în minte a păstra în memorie. A ține minte a nu uita. 4) Judecată sănătoasă; cap. * A-l (a nu-l) ajunge (sau a-l (a nu-l) duce) mintetea a avea (a nu avea) destulă înțelepciune. Fără (de) minte (sau minteți) lipsit de judecată, de înțelepciune. 5) rar Capacitate a omului de a-și închipui ceva; închipuire. A-i răsări ceva în minte. [G.-D. minții] /<lat. mens, mintentis Forme diferite ale cuvantului minte: minteți Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru MINTE: MINTE s. 1. gînd, rațiune. (Când cu minte n-ai gîndit.) 2. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, pricepere, rațiune, spirit, (popular) duh, (Banat, Transilvania și Olt.) pamet, (învechit) înțelegere, (familial) doxă, (figurat) cap, creier. (Are o minte de nivel mediu.) 3. gîndire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a minte.) 4. gîndire, intelect, înțelegere, judecată, rațiune, (figurat) cap. (Are o minte extrem de limpede, de lucidă.) 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (popular și fam.) glagore, (învechit) rezon. (O minte normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (învechit) socoată, socoteală, socotință. (Iată o minte sănătoasă!) 7. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livresc) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (popular) scumpătate, (învechit și regional) sfat, (învechit) sămăluire, socoată, tocmeală, (familial) schepsis, (figurat) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă minte.) 8. amintire, memorie. (I-au rămas în minte toate acele zile.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru minte: mínte (mínți), substantiv feminin – Înțelegere, spirit, inteligență, rațiune. – Mr. minte, megl. minti. latina mentem (Pușcariu 1090; Candrea-Dens., 1132; REW 5496), conform albaneză mënt (Philippide, II, 647), italiana , spaniolă, portugheză mente, prov., limba franceza , cat. ment. – derivat mintos, adjectiv (inteligent, înțelept, cu minte); aminte, adverb (în minte, în memorie), mr. aminte; aminti, verb (a-și aduce în memorie; a menționa); amintire, substantiv feminin (aducere-aminte; memorie); amintitor, adjectiv (care amintește); cuminte, adjectiv (înțelept, agil, prudent, avizat), cu prepoziție cu; cuminți, verb (a fi cuminte); cumințenie (variantă cuminție), substantiv feminin (prudență, înțelepciune, înțelegere); mintesc, adjectiv (învechit, mintal); cumințesc, adjectiv (înțelept). Forme diferite ale cuvantului minte: mínți Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru minte: minte forme 1. facultate de a cugeta, înțelege, concepe și judeca: om ager la minte; 2. dreapta judecată, înțelepciune: om cu minte; a pierde (lua) mințile, a înnebuni; a scoate din minți, figurat a amăgi, a momi; a învăța minte, a mustra aspru pe cineva, a-l bate; a se învăța minte, a se înțelepți singur din pățite; 3. atențiune: a-și încorda mintea;. 4. memorie: a aduce cuiva aminte; 5. plural cunoștință sau simțire de sine: a-și ieși din minți. [latina MENTEM]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru MINTE: MÍNTE substantiv verbal carte, cultură, cunoștințe, instrucție, învățătură, pregătire, studii. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru minte: minte substantiv verbal CARTE. CULTURĂ. CUNOȘTINȚE. INSTRUCȚIE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PREGĂTIRE. STUDII. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru minte: mínte substantiv feminin, genitiv dativ articulat mínții; plural minți Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru minte: mínte substantiv feminin, genitiv dativ articulat mínții; plural minți Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'MINTE' minta-mîțeiMINTĂ-TURCEÁSCĂMINTÁLmintánMÍNTEMînt/eaMINTEÁNMINTÉIEMÍNTEN |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL minte Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului minte dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii MÍNTE minteți forme 1 Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; judecată; rațiune. * Cu minte cu judecată sănătoasă; înțelept. Fără de minte lipsit de rațiune; nebun. A-și ieși din minteți a-și pierde cumpătul; a înnebuni. A învăța pe cineva minte a dojeni pe cineva cu asprime. A-și frământa mintetea sau mintețile a se gândi mult la ceva; a-și bate capul. A-i sta cuiva mintetea în loc a rămâne uimit, uluit. La mintetea omului sau a cocoșului pe înțelesul oricui; de la sine înțeles. În toată mintetea sau cu mintetea întreagă cu rațiunea sănătoasă. A prinde la minte a dobândi mai multă experiență; a se face mai înțelept. A-și pune mintetea cu cineva a lua în serios pe cineva care nu merită. Minte sănătoasă. * A avea în minte a păstra în memorie. A ține minte a nu uita. * A-l a nu-l ajunge sau a-l a nu-l duce mintetea a avea a nu avea destulă înțelepciune. Fără de minte sau minteți lipsit de judecată, de înțelepciune. A-i răsări ceva în minte. Mens, mintentis. Când cu minte n-ai gîndit. Are o minte de nivel mediu. Operă a minte. Are o minte extrem de limpede, de lucidă. O minte normală n-ar fi făcut asta. Iată o minte sănătoasă! 7. Procedează cu multă minte. I-au rămas în minte toate acele zile. Când cu minte n-ai gândit. Operă a minteții. O minte normală n-ar fi făcut asta. Iată o minte sănătoasă! 7. |
GRAMATICA cuvântului minte? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului minte. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul minte poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE minte? Vezi cuvântul minte desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul minte?[ min-te ] Se pare că cuvântul minte are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL minte Inţelegi mai uşor cuvântul minte dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe locuțiune adjectiv Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; prin extensie înțelept locuțiune adjectiv și adverb Fără de minte = nebun; nesocotit, nesăbuit Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul la minte = cu judecata normală, sănătoasă A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur A-și pierde mințile sau mintea sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea sau mințile = a se gândi mult, a-și bate capul A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi dintr-o dată la cineva sau la ceva A fi dus cu mintea sau cu mințile = a fi cufundat în gânduri A avea pe cineva sau ceva în minte = a a fi preocupat de cineva sau de ceva; b a avea intenția să facă ceva A-i veni cuiva mințile acasă sau la loc, la cap sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva care nu merită A-i lua sau a-i suci, a-i fura cuiva mintea sau mințile = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face A scoate pe cineva din minți = a a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b a enerva la culme, a mânia în mintea copiilor = a avea judecata slăbită din cauza bătrâneții La mintea omului sau a cocoșului = ușor de înțeles, clar locuțiune adjectiv Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; prin extensie înțelept locuțiune adjectiv și adverb Fără de minte = nebun; nesocotit, nesăbuit Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul la minte = cu judecata normală, sănătoasă A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur A-și pierde mințile sau mintea sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea sau mințile = a se gândi mult, a-și bate capul A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi dintr-odată la cineva sau la ceva A fi dus cu mintea sau cu mințile = a fi cufundat în gânduri A avea pe cineva sau ceva în minte = a a fi preocupat de cineva sau de ceva; b a avea intenția să facă ceva A-i veni cuiva mințile acasă sau la loc, la cap sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva care nu merită A-i lua sau a-i suci, a-i fura cuiva mintea sau mințile = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face A scoate pe cineva din minți = a a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b a enerva la culme, a mânia în mintea copiilor = a avea judecata slăbită din cauza bătrâneții La mintea omului sau a cocoșului = ușor de înțeles, clar |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL minte |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: în sintagma calotă craniană?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
Ce inseamna? 
La plural substantivul minte are forma: minți
