 | as |
|
| Politeţe [ po-li-te-ţe ] VEZI SINONIME PENTRU politeţe PE ESINONIME.COM definiția cuvântului politete în mai multe dicționareDefinițiile pentru politete din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITÉȚE, (2) politeți, substantiv feminin 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. • Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. • locuțiune adjectiv De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. • Locuţiune adverbiala Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (familial; la plural ) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [plural și: (2) politețuri. – Variante: politéță substantiv feminin] – Din limba franceza politesse. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITÉȚE, (2) politeți, substantiv feminin 1. Atitudine, comportare conformă cu buna-cuviință, amabilă, politicoasă; amabilitate. • Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume care se folosește în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. • locuțiune adjectiv De politețe = a) care exprimă politețe; b) politicos, amabil; protocolar. • Locuţiune adverbiala Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. ♦ Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (familial; la plural ) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [plural și: (2) politețuri. – Variante: politéță substantiv feminin] – Din limba franceza politesse. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITÉȚE substantiv feminin (Și în forma politeță) Atitudine binevoitoare, atentă, potrivit cerințelor bunei-cuviințe; amabilitate. Se purta c-o politeță exagerată cu toată lumea. BART, E. 365. Domnul, cu multă politeță: drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă. CARAGIALE, M. 151. El mă primi cu aleasă politeță. NEGRUZZI, S. I 309. – Variantă: politéță substantiv feminin Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITEȚE s. 1. cuviință, decență, respect, (livresc) reverență, urbanitate, (livresc figurat) urbanism. (O atitudine plină de politete.) 2. amabilitate, manieră, (livresc) civilitate. (E de-o politete ireproșabilă.) 3. amabilitate, atenție, curtoazie, galanterie, gentilețe, (rar) curtenie, (învechit) libov. (politete față de femei.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITÉȚE politetei forme 1) Comportament politicos; atitudine amabilă; amabilitate. 2) Vorbă sau gest care exprimă un astfel de comportament (de obicei exagerat). [G.-D. politeții; plural și politețuri] /<fr. politesse Forme diferite ale cuvantului politete: politetei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITÉȚE substantiv feminin Fel de a se purta, de a vorbi în societate, potrivit cerințelor buneicuviințe; amabilitate. [Variante politeță substantiv feminin / < italiana politezza, conform limba franceza politesse]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Politețe: Politețe ≠ impolitețe, apolitețe, bădărănie, bruschețe, brutalitate, grosolănie, indelicatețe, nepolitețe, nedilecatețe, vulgaritate Definiție sursă: Dicționar de antonime |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru POLITEȚE: POLITÉȚE substantiv feminin fel de a se purta, a vorbi în societate potrivit cerințelor bunei-cuviințe; amabilitate. (< limba franceza politesse) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru politețe: politéțe substantiv feminin, articulat politéțea, genitiv dativ articulat politéții; (cuvinte, gesturi) plural politéți / politéțuri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru politețe: politéțe substantiv feminin, articulat politéțea, genitiv dativ articulat politéții; (amabilități) plural politéți/politețúri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dictionnaire morphologique de la langue roumaine dă următoarea definitie pentru politețe: politéțe, substantiv feminin, plural politeți (politețe) Definiție sursă: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine |
CUVINTE APROPIATE DE 'POLITETE' PolițeniPOLITEREFTALÁTPolitesPOLITÉȚĂPOLITÉȚEPOLITETRAFLOURETILÉNĂPOLITETRAFLUORETILÉNĂpolitețuripolitevsí |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL politețe Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului politețe dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii O atitudine plină de politețe. E de-o politețe ireproșabilă. Politețe față de femei. O atitudine plină de politețe. E de-o politețe ireproșabilă. POLITÉȚE politeței forme 1 Comportament politicos; atitudine amabilă; amabilitate. |
GRAMATICA cuvântului politețe? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului politețe. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul politețe poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE politeţe? Vezi cuvântul politeţe desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul politeţe?[ po-li-te-ţe ] Se pare că cuvântul politeţe are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL politețe Inţelegi mai uşor cuvântul politețe dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Pronume personal sau posesiv de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește locuțiune adjectiv De politețe = a care exprimă politețe; politicos, amabil; b protocolar Locuţiune adverbiala Din sau de, rar, pentru politețe = fiind obligat de anumite cerințe formale de conduită, de etichetă Pronume personal sau posesiv de politețe = pronume care se folosește în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect locuțiune adjectiv De politețe = a care exprimă politețe; b politicos, amabil; protocolar Locuţiune adverbiala Din sau de, rar, pentru politețe = fiind obligat de anumite cerințe formale de conduită, de etichetă |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL politețe |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adverbiala de la sau din capăt?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul politețe are forma: politéț
