eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție urma


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME DIMINUTIVE PLURALGRAMATICĂSILABE
Urmă [ ur-mă ]
VEZI SINONIME PENTRU urmă PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului urma în mai multe dicționare

Definițiile pentru urma din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

conjugarea verbului a urma
Verbul: a urma (forma la infinitiv)
A urma conjugat la timpul prezent:
  • eu urmez
  • tu urmezi
  • el ea urmează
  • noi urmăm
  • voi urmați
  • ei ele urmează
VEZI VERBUL a urma CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE












URMĂ
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ, urme, substantiv feminin

I.

1. Semn concret lăsat de un obiect pe locul unde a stat sau pe unde a trecut (mai ales întipărit de piciorul omului sau de laba unui animal pe pămînt, pe zăpadă etc.). Stoicea nu-și mai găsi urmele în pădure și se rătăci. GALACTION, O. I 48. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor. VLAHUȚĂ, R. P.

12. Pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. Pe aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, T. II 70.
       • Expresia: Pe urma (sau pe urmele) cuiva (sau a ceva) = prin locul pe unde a trecut sau a existat cineva sau ceva, după cineva sau ceva. S-a pus la pîndă craiul pe urmele copilei. COȘBUC, P. II 200. Nica lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și el cu talpele bășicate pe urma lui Oșlobanu. CREANGĂ, A. 102. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? id. ib. 50. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a lua apucăturile cuiva, a imita pe cineva.
♦ Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe (figurat a unui fenomen); amprentă. Lăsasem de mult îndărătul meu orice urmă de viață omenească. HOGAȘ, M. N. 157.
       • (În construcție cu verbul «a lăsa») Vijelia... nu lăsase nici o urmă, de parcă nici n-ar fi fost. STANCU, U.R.S.S. 184. Vijelii de patimi își lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I 421. Ah, durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las. ALECSANDRI, P. II 102.
       • (În construcție cu verbele «a căuta», «a prinde», «a lua» etc.) Banditul sta ascuns și încă nu-i prinsese urma. VORNIC, P. 193. Căutau în țară străină urma fetei Orheianului. SADOVEANU, O. VII 76. Am să le iau urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. I 158.
       • Expresia: A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva. Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II 237. A nu mai da de urma cuiva, a pierde (sau a se pierde) urma (sau urmele) cuiva = a pierde (a se pierde sau a face să se piardă) orice știre despre cineva. Ca o salvare posibilă îi licărea numai o mutare subită care să-i piarză urma. REBREANU, R. I 241. Cum ați plecat de la noi, a pribegit din sat și nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III 51. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele. EMINESCU, O. I 176. A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește. Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma. IOSIF, P. 51. Nici urmă = de loc, nici un pic, cîtuși de puțin. Nici urmă de zăpadă pe cîmpuri. STANCU, despre 120. Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de... ). Și zorile de-atîtea ori m-au găsit în geam, Fără urma somnului. ISAC, O. 56. Am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 179.

2. Sfîrșit, punct sau stadiu ultim. Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era de loc sincer în făgăduielile sale. BĂLCESCU, O. II 219.
♦ (Învechit) Urmare, consecință, rezultat. Și cum să-ndrăznească la o așa faptă Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă! Nu gîndește urma, nu gîndește răul. PANN, P. vezi I 57.
       • Expresia: Urma alege vezi alege (1).

3. (matematică) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață.
♦ Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.

II. (În locuțiuni și expresii) Locuţiune adverbiala Din urmă = (cu sens local) a) din spate, dindărăt. Ajunse din urmă carul. DUMITRIU, N. 87. Din urmă, vine pe lîngă oameni căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268. Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi. CREANGĂ, O. A. 204; b) de la locul unde am rămas. Acum să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174. În urmă = a) (cu sens local) în spate, îndărăt. Se uita mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22; b) (cu sens temporal) apoi, mai tîrziu, după aceea, ulterior. Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu cu un frate al lui. CARAGIALE, O. III 233. În zădar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale. CREANGĂ, P. 284; c) (însoțit de o precizare de timp, introdusă prin «cu» sau, pleonastic, prin «acum») înainte de momentul prezent, mai de mult (cu atîta timp). Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I 50. (expresie) A rămîne în urmă = a nu ține pasul cu cineva, a se lăsa întrecut de alții pe drum sau, figurat, în activitate, în muncă. Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, B. 69. (Despre ceas) A fi (sau a merge) în urmă = a arăta o oră mai mică decît cea oficială. A rămîne în urmă = a funcționa prost, mergînd mai încet decît normal. Pe urmă = mai tîrziu, după aceea, ulterior. Și pe urmă mi-am mai adus aminte de ceva. C. PETRESCU, C. vezi 105. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel. REBREANU,

I.

9. Pe urmă au dat foc și pădurii. CARAGIALE, O. III 89. Frunză verde flori domnești Ia tu seama ce iubești Că pe urmă te căiești. HODOȘ, P. P. 104. La urmă = a) în ultimul moment, la sfîrșit de tot, într-un tîrziu. La urmă au venit și muntenii. SADOVEANU, B.

6. La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67; b) în definitiv. Sînt eu la urmă vinovată Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrînd Odată? COȘBUC, P. I 129. Pînă la urmă, în cele din (sau de pe) urmă sau la (rar în) urma urmei (sau urmelor) = la sfîrșitul unui șir, al unei succesiuni, după ce s-a terminat tot, s-au epuizat toate mijloacele; prin extensie în definitiv, așa-zicînd. Toți recunoșteau pînă la urmă că la ei e liniște. REBREANU, R. II

7. Sculîndu-se, Bul Mihai se duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, pînă în urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31. Tîrziu, la urma urmei, a văzut Fata că de lapte donița e goală. COȘBUC, P. I 248. La urma urmei ele nu ne pot face nici un rău. IONESCU-RION, C. 25. În cele de pe urmă îi zise: văz, luminate împărate, că tot ce-am cerut mi s-a împlinit. ISPIRESCU, L. 29. La urma urmelor Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306. (În legătură cu verbe de mișcare) La urmă (sau locuțiune prepoziție la urma cuiva) = la locul de baștină al cuiva. Cerinat mai șezu cît șezu la Curte, apoi se întoarse la urma lui. GANE, N. II 89. A opta zi, s-a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui, înspre părțile Jiului. CARAGIALE, P. 101. (expresie) A trimite pe cineva la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva (uneori escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Am ordin... cînd oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit la urmă. STĂNOIU, C.

I. 32. De s-o deștepta domnul ca ieri... ne trimite la urma noastră. DELAVRANCEA, O. II 153.
       • locuțiune adjectiv Din urmă = (cu sens temporal) precedent, anterior. Se aflau în Păuna cîțiva refugiați aduși acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, P. M.

9. Credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. (Cel sau cel mai) de pe (sau din) urmă = ultimul (dintr-o succesiune). Ogoarele negre și cleioase ieșeau de sub întinderile celor din urmă zăpezi din martie. DUMITRIU, N.

13. Ascultă, Moghilă. Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege? DELAVRANCEA, A. 79. Scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. (expresie) Ceasul de pe (sau din) urmă = momentul dinainte de moarte. În ceasul de pe urmă mi-oi aduce aminte că-s fiica lui Șoiman bătrînul! ALEXANDRI, T. II 26.
       • locuțiune prepoziție În urma cuiva (sau a ceva) = a) (cu sens local) în spatele cuiva. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N.

14. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mînă, cei puțini cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I 16. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O. I 87. În lături, înainte, în urmă-i totul moare. ALECSANDRI, P. III 290; b) (cu sens temporal) după aceea, mai tîrziu, ulterior. Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate. CARAGIALE, O. VII 34; c) ca consecință a... În urma victoriei U.R.S.S. asupra Germaniei fasciste, o serie de țări din Europa centrală și de sud-est s-au desprins din sistemul capitalist. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903.
       • Expresia: (De) pe urma cuiva (sau a ceva) = rămas, dobîndit, obținut de la cineva, rezultat din cauza cuiva Sau a ceva. Știa pe Traico văduv și fără nici un copil de pe urma primei lui căsătorii. GALACTION, O. I 174. Administra averea lui Mihai și a celor două surori ale lui, Cora și Ralu, rămași orfani acum patru ani pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, Î. I

11. Am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale. CARAGIALE, O. III 48. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



URMĂ
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ, urme, substantiv feminin

1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc.
       • locuțiune prepoziție Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a...
       • locuțiune verbala A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări.
       • Expresia: A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută.

2. Punct sau stadiu final; sfârșit.
       • locuțiune adjectiv Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas.
       • Locuţiune adverbiala În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit.
       • locuțiune prepoziție În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva.
       • Expresia: A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie.
♦ (învechit) Urmare, consecință, rezultat.

3. (matematică) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață.
♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.

4. (Mai ales la plural ) Rămășițe, vestigii.

5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva.

– latina *orma.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

URMĂ
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ, urme, substantiv feminin

1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc.
       • locuțiune prepoziție Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a...
       • locuțiune verbala A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări.
       • Expresia: A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută.

2. Punct sau stadiu final; sfârșit.
       • locuțiune adjectiv Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas.
       • Locuţiune adverbiala În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit.
♦ locuțiune prepoziție În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva.
       • Expresia: A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie.
♦ (învechit) Urmare, consecință, rezultat.

3. (matematică) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață.
♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.

– latina *orma.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

URMĂ
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ urmae forme

1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare. urmae de animal. urma de tractor. urmaa unei lovituri.
       • A da de urma a dispune de informația necesară. A-i da (cuiva) de urma (sau a ști de urmaa cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de urma a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără urma a pleca fără a lăsa verb reflexiv:eun indiciu despre sine. Nici urma de... deloc; nici un pic.

2) Fază de la sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen.
       • urmaa alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit. Ceasul din (sau de pe) urma ultimele clipe din viață. La urma a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârșit. La urmaa urmaei (sau urmaa urmaelor) în definitiv. În cele din urma (sau până la urma) în (la) sfârșit. În (sau din) urmaa cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe urma mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în urma a) a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma
Forme diferite ale cuvantului urma: urmae

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române



URMA
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru URMA:
URMÁ, urmez, verb

I.

1. tranzitiv și intranzitiv A merge în urma cuiva; prin extensie a pleca împreună cu cineva, a însoți.
♦ tranzitiv A fi alături de cineva (într-o acțiune).

2. tranzitiv A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum.
♦ tranzitiv și intranzitiv A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma.

3. tranzitiv și intranzitiv A frecventa o formă de învățământ.

4. tranzitiv și intranzitiv A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda.
♦ intranzitiv A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva.
♦ intranzitiv A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie.

5. tranzitiv și intranzitiv A duce mai departe un lucru început; a continua.
♦ specializare A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe.

6. intranzitiv A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...).
♦ A rezulta, a însemna.

7. tranzitiv (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie.

– Din urmă.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

URMA
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru URMA:
URMÁ, urmez, verb

I.

1. tranzitiv și intranzitiv A merge în urma cuiva; prin extensie a pleca împreună cu cineva, a însoți.
♦ tranzitiv A fi alături de cineva (într-o acțiune).

2. tranzitiv A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat.
♦ tranzitiv și intranzitiv A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma.

3. tranzitiv și intranzitiv A frecventa o formă de învățământ.

4. tranzitiv și intranzitiv A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda.
♦ intranzitiv A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva.
♦ intranzitiv A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie.

5. tranzitiv și intranzitiv A duce mai departe un lucru început; a continua.
♦ specializare A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe.

6. intranzitiv A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...).
♦ A rezulta, a însemna.

7. tranzitiv (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie.

– Din urmă.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

URMA
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru URMA:
URMA verb

1. (învechit) a sledi. (L-au urma cu toții.)

2. a însoți, a întovărăși. (Te urma oriunde vei pleca.)

3. a se perinda, a se scurge, a se succeda, (învechit și popular) a se petrece. (Mașinile urma unele după altele.)

4. a continua, a relua. (Și-a urma drumul.)

5. a fi, a trebui. (Cînd va urma să plec...)

6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rîndui, a se succeda. (Zilele urma unele după altele.)

7. a-i succeda. (I-a urma în funcție.)

8. a face, a studia. (urma medicina.)

9. a frecventa. (urma cursurile universitare.)

10. a însemna, a reieși, a rezulta, (figurat) a se desprinde. (De aici nu urma că...)

11. a decurge, a proveni, a reieși, a rezulta, (popular) a purcede, a veni, (învechit) a curge. (O consecință care urma din alta.)

12. a asculta, a se conforma, a se supune. (urma ordinele cuiva.)

13. a respecta. (A urma prescripțiile medicului.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

urmă
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru urmă:
urmă forme

1. loc călcat cu piciorul (de om sau de animale): urmă de vânat; a da de urmă, a descoperi; a călca pe urmele cuiva, a urma exemplul său;

2. semn în pământ ce lasă carul: urme de roate;

3. figurat impresiune ce obiectele fac minții sau memoriei;

4. plural rămășițe de monumente: urmele unei vechi civilizatiuni; 5.. figurat rezultat, sfârșit: urma alege, a rămas la urmă; la urma urmei, în cele din urmă; pe urmă, după aceea; cel din urmă, ultim:

6. consecvență, cauză finală: a murit în urma unei boale; în urmă, înapoi: a rămas în urmă. [latina in limbaj vulgar sau argou / jargou ORMA (= VESTIGIUM)].

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

URMĂ
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru URMĂ:
URMĂ s.

1. întipărire, tipar, (figurat) amprentă. (Picioarele lăsau urma adînci în noroi.)

2. dîră, (regional) șarampoi, (rar figurat) brazdă. (O urma de sînge.)

3. rămășiță, relicvă, vestigiu. (urmae ale trecutului.)

4. semn. (N-a lăsat nici o urma a trecerii sale pe aici.)

5. (medicina) cicatrice, semn, (rar) rană, stigmat, (învechit și regional) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas o urma de la plagă.)

6. (figurat) umbră. (Nici o urma de tristețe.)

7. final, sfîrșit. (De ce ai venit abia la urma?)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

URMĂ
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ s.

1. (figurat) pistă. (Se află pe o urma falsă.)

2. întipărire, tipar, (figurat) amprentă. (Picioarele lăsau urmae adânci în noroi.)

3. vezi dâră.

4. vezi relicvă.

5. semn.

6. vezi cicatrice.

7. (figurat) umbră. (Nici o urma de tristețe.)

8. vezi sfârșit.

Definiție sursă: Dicționar de sinonime

URMĂ
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ substantiv verbal consecință, efect, repercusiune, rezultat, urmare.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

urmă
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru urmă:
urmă substantiv verbal CONSECINȚĂ. EFECT. REPERCUSIUNE. REZULTAT. URMARE.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

urma
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru urma:
urmá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu urméz, persoana a treia singular: el / ea și plural urmeáză
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

URMĂ
Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru URMĂ:
ÚRMĂ, L., act., < substantiv; Urmeș (17 B II 385).
Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc

urmă
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru urmă:
úrmă substantiv feminin, genitiv dativ articulat úrmei; plural úrme
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

urmă
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru urmă:
úrmă substantiv feminin, genitiv dativ articulat úrmei; plural úrme
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

urma
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru urma:
urmá (a urma) verb, indicativ prezent 3 urmeáză
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'URMA'
URLUÍTURLUITOÁREURLÚPURMURMÁURMÁREurmăréscurmăréticURMĂRÍ

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL urma
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului urma dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
ÚRMĂ urmae forme 1 Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare.
Urmae de animal.
Urma de tractor.
Urmaa unei lovituri.
       • A da de urma a dispune de informația necesară.
A-i da cuiva de urma sau a ști de urmaa cuiva a găsi locul unde se află cineva.
A nu-i mai da cuiva de urma a nu mai avea nici un fel de date despre cineva.
A dispărea fără urma a pleca fără a lăsa verb reflexiv:eun indiciu despre sine.
Nici urma de.
       • urmaa alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit.
Ceasul din sau de pe urma ultimele clipe din viață.
La urma a cel de pe urmă; ultimul; b în încheiere; la sfârșit.
La urmaa urmaei sau urmaa urmaelor în definitiv.
În cele din urma sau până la urma în la sfârșit.
În sau din urmaa cuiva sau a ceva în sau din spate, îndărătul cuiva sau a ceva.
Pe urma mai târziu; ulterior.
A rămâne sau a fi în urma a a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate.
L-au urma cu toții.
Te urma oriunde vei pleca.
Mașinile urma unele după altele.
Și-a urma drumul.
Cînd va urma să plec.
Zilele urma unele după altele.
I-a urma în funcție.
Urma medicina.
Urma cursurile universitare.
De aici nu urma că.
O consecință care urma din alta.
Urma ordinele cuiva.
A urma prescripțiile medicului.
Picioarele lăsau urma adînci în noroi.
O urma de sînge.
Urmae ale trecutului.
N-a lăsat nici o urma a trecerii sale pe aici.
I-a rămas o urma de la plagă.
Nici o urma de tristețe.
De ce ai venit abia la urma?.
L-au urma cu toții.
Zilele urma unele după altele.
I-a urma în funcție.
Se află pe o urma falsă.
Picioarele lăsau urmae adânci în noroi.
Nici o urma de tristețe.
Urmá a urma verb, indicativ prezent 3 urmeáză.

GRAMATICA cuvântului urma?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului urma.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul urma poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb

CUM DESPART ÎN SILABE urmă?
Vezi cuvântul urmă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul urmă?
[ ur-mă ]
Se pare că cuvântul urmă are două silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL urma
Inţelegi mai uşor cuvântul urma dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Pe urma sau pe urmele cuiva sau a ceva = prin locul pe unde a trecut sau a existat cineva sau ceva, după cineva sau ceva
A merge sau a călca pe urmele cuiva = a lua apucăturile cuiva, a imita pe cineva
A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva
A nu mai da de urma cuiva, a pierde sau a se pierde urma sau urmele cuiva = a pierde a se pierde sau a face să se piardă orice știre despre cineva
A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește
Nici urmă = de loc, nici un pic, cîtuși de puțin
= fără nici un pic de
În locuțiuni și expresii Locuţiune adverbiala Din urmă = cu sens local a din spate, dindărăt
În urmă = a cu sens local în spate, îndărăt
Expresie A rămîne în urmă = a nu ține pasul cu cineva, a se lăsa întrecut de alții pe drum sau, figurat, în activitate, în muncă
Despre ceas A fi sau a merge în urmă = a arăta o oră mai mică decît cea oficială
A rămîne în urmă = a funcționa prost, mergînd mai încet decît normal
Pe urmă = mai tîrziu, după aceea, ulterior
La urmă = a în ultimul moment, la sfîrșit de tot, într-un tîrziu
Pînă la urmă, în cele din sau de pe urmă sau la rar în urma urmei sau urmelor = la sfîrșitul unui șir, al unei succesiuni, după ce s-a terminat tot, s-au epuizat toate mijloacele; prin extensie în definitiv, așa-zicînd
În legătură cu verbe de mișcare La urmă sau locuțiune prepoziție la urma cuiva = la locul de baștină al cuiva
Expresie A trimite pe cineva la urmă sau la urma lui = a trimite pe cineva uneori escortat de forța publică la locul de unde este originar
locuțiune adjectiv Din urmă = cu sens temporal precedent, anterior
Cel sau cel mai de pe sau din urmă = ultimul dintr-o succesiune
Expresie Ceasul de pe sau din urmă = momentul dinainte de moarte
locuțiune prepoziție În urma cuiva sau a ceva = a cu sens local în spatele cuiva
De pe urma cuiva sau a ceva = rămas, dobîndit, obținut de la cineva, rezultat din cauza cuiva Sau a ceva
locuțiune prepoziție Pe urma sau pe urmele cuiva sau a ceva = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva sau ceva
= din cauza, ca urmare a
locuțiune verbala A fi pe urma sau pe urmele cuiva = a urmări
A merge sau a călca pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea bună sau rea a cuiva, a semăna cu cineva în comportare; a imita pe cineva
A pierde sau a nu mai ști, a nu mai da de urma sau urmele cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva
= deloc, niciun pic
A da de sau a găsi urma sau urmele cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută
locuțiune adjectiv Din sau de pe urmă = a de la sfârșit, ultim; b precedent
Din urmă = a din spate, dindărăt; b de la locul unde a rămas
Locuţiune adverbiala În urmă = a în spate, îndărăt; b mai târziu, apoi; c mai de mult
Pe urmă = mai târziu, ulterior
Până la urmă = la sfârșit de tot
În cele din sau de pe urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit
= a în spatele, după
= după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva
A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă
A fi sau a merge, a rămâne în urmă = despre ceas a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială
La urma urmei sau urmelor = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie
locuțiune prepoziție Pe urma sau pe urmele cuiva sau a ceva = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva sau ceva
= din cauza, ca urmare a
locuțiune verbala A fi pe urma sau pe urmele cuiva = a urmări
A merge sau a călca pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea bună sau rea a cuiva, a semăna cu cineva în comportare; a imita pe cineva
A pierde sau a nu mai ști, a nu mai da de urma sau urmele cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva
= deloc, nici un pic
A da de sau a găsi urma sau urmele cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută
locuțiune adjectiv Din sau de pe urmă = a de la sfârșit, ultim; b precedent
Din urmă = a din spate, dindărăt; b de la locul unde a rămas
Locuţiune adverbiala În urmă = a în spate, îndărăt; b mai târziu, apoi; c mai de mult
Pe urmă = mai târziu, ulterior
Până la urmă = la sfârșit de tot
În cele din sau de pe urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit
= a în spatele, după
= după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva
A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă
A fi sau a merge, a rămâne în urmă = despre ceas a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială
La urma urmei sau urmelor = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie



© 2023 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL urma

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Reflexiv a nu se da pe cineva?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă
specie de viță-de-vie cu strugurii având boabele dese, neomogene, galbene-verzui cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior
a se considera superior cuiva
atletism
VEZI RĂSPUNSUL CORECT










Știi care e înțelesul următoarelor expresii?