Antonime posomori

Antonime a posomorî

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A posomorî: a (se) bucura Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime a se posomorî

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A se posomorî: a se înveseli Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

POSOMORÎ́, posomorăsc, verb IV.

1. reflexiv Ase întuneca la față (din cauza nemulțumirii), a se întrista. Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N.

7. Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146.
♦ A lua o înfățișare severă, a se încrunta. împăratul s-a posomorit rău de tot.

– adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104.
♦ tranzitiv A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva verb reflexiv:eun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75.

2. reflexiv (Despre cer) A se acoperi de nori; prin extensie (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis. Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. Un vînt de gheață se stârni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120.
       • unipersonal Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG.
       • figurat Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303.

3. tranzitiv figurat A da o notă de tristețe, a întuneca, a înnegura. O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, vezi 29. Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.- Variantă: posomorí (REBREANU, R. II 10, ALECSANDRI, P. P. 135) verb IV.