"
Sarmane omule! dac-ai invia, ai vedea ca de ce te temi nici moartea nu te poate scapa!
Omul acesta a trait, mai des mahnit, mai rar vesel, intr-un cerc foarte restrans de prietini. Dar era si un om ciudat! El isi facea o placere din necaz si din durere o voluptate. Daca n-avea vreo suparare, si-o cauta; daca nu venea sa-l intampine durerea din afara, el stia sa si-o scormoneasca singur din rarunchi. Cu un astfel de caracter mai era si de tot sarac. imi vine destul de greu sa contrazic niste autoritati in materie literara, stiind bine cat le iriteaza contrazicerea si cat de primejdioasa e iritatia lor pentru soarta si reputatia unor simpli muritori ca noi; dar trebuie sa spun odata ca poetul de care e vorba a trait material rau; saracia lui nu este o legenda: a fost o nenorocita realitate, si ea il afecta foarte. Ce Dumnezeu! doar n-a trait omul acesta acum cateva veacuri, ca sa ne permitem cu atata usurinta a
basni despre trista lui viata! a trait pana mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani intregi Pe cine vrem noi sa amagim?
Talentul lui de poet nu-i producea nimica; doua-trei functiuni care le-a avut - bibliotecar, apoi revizor scolar - destul de slab platite, a trebuit sa le paraseasca silit si intr-un tarziu sa gaseasca mijloc de trai in presa militanta. Cum stoarce puterile unui om de talent acest fel de munca, unde este silit sa-si avorteze zilnic prin provocare voita gandirile si conceptiile, si cat de rau e pretuita la noi se stie. Poetul a trait cum a murit - foarte nenorocit si ca viata materiala: copil ursit sa sufere si cu sufletul, si cu trupul. De foame nu pierea, ce-i drept; dar suferea amar de saracie."
Ironie poezie de Ion Luca Caragiale
Alte expresii înrudite sau asemănătoare 
