eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă a răsări ca ciupercile după ploaie?

Care e înțelesul expresiei a răsări ca ciupercile după ploaie?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a răsări ca ciupercile după ploaie":
a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Nu-nt`lneai dec`t podoabe, fluturi, paji=te =i flori!
Si c`nd pentru-nt`ia data m`ndru- i rasari in cale
El at`t de mult doritul rege-al visurilor tale "
Ce te uiti cu ochii GALESI? poezie de Alexandru Vlahuta

" Si-n alta primavara
Vor rasari alti pomi.
Din deal o boare prinde"
Una botanica poezie de Carare Petru
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
RĂSĂRÍ, răsár, verb IV. (Mai ales la persoană

3) intranzitiv

1. (Despre aștri, în opoziție cu apune) A se arăta la orizont, a apărea pe cer. Ce lumină și totuși luna încă nu a răsărit. GÎRLEANU, L. 19. Cerul se înseninase și luceafărul de ziuă răsărise. SANDU-ALDEA, U. P. 225. La steaua care-a răsărit, E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă! EMINESCU, O. I 234.
       • (Cu o precizare care arată locul unde sau de unde apare sau pare că apare un astru) Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea. COȘBUC, P. I 268. Dintr-o zare de codru, soarele răsărea încet pe-un cer de un albastru cald și fără pic de nor. VLAHUȚĂ, O. A. 276. Răsare luna liniștit Și tremurînd din apă. EMINESCU, O. I 179.

2. (Despre plante) A încolți și a ieși deasupra pămîntului. [Calului] îi vine alt gust: să rupă un colț de iarbă care a răsărit, delicat și subțire ca un acuzativ SADOVEANU, O. VIII 200. Iarba răsărise mai peste tot. CĂLINESCU, E. O. I 267. Pomul nalt, frumos, răsare din sămînța cea măruntă. ALECSANDRI, O. 196.
       • (Prin analogie) I-au răsărit mustețile. GANE, la TDRG.
       • (Poetic) Printre bolovanii drumului răsăriseră totuși gîzele mărunte de primăvară. C. PETRESCU, A. 315.
       • figurat Satul Podenilor răsărise cîndva, de multă verb reflexiv:eme, aici în mijlocul Bărăganului. MIHALE, O. 37. Răsărea un oraș ca prin farmec, Falnic spre cerul senin înălțînd auritele turnuri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 98. «Subiecte», dragul meu, cînd știi să scrii, îți răsar în cale la fiece pasiv VLAHUȚĂ, O. A. II 28.
       • (Poetic) Dar în pieptul lor răsare... Ce răsare? Ia un dor... ce se naște din scînteia unui ochi fărmăcător. CREANGĂ, P. 275.
       • Expresia: (Glumeț, avînd la bază un joc de cuvinte) Seamănă, dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea între două lucruri sau două persoane. (De obicei peiorativ) A răsări ca ciupercile = a apărea în număr mare, a se înmulți peste măsură. Cărțile au plouat, scriitorii au răsărit ca ciupercile. RUSSO, S. 52.
♦ (Rar, despre oameni) A căpăta viață, a se naște. În neamul lui Orceag toți bărbații răsar pe lume mărunți. STANCU, despre 87. Omul cel vecinic din care răsare tot șirul de oameni trecători. EMINESCU, N. 54.
       • figurat Cînd valuri află un mormînt, Răsar în urmă valuri. EMINESCU, O. I 177.

3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate), a intra (brusc sau treptat) în cîmpul vizual al cuiva. Coborîm o costișă și un sat răsare, cu case albe, cu livezi încărcate de roadă. SADOVEANU, O. VI 232. Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum. TOPÎRCEANU, P. 57. În goana roibului, un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări, venind, Și zările de-abia-l cuprind. COȘBUC, P. I 145.
       • (Urmat de determinări locale) Deodată răsări înainte-mi... ușa deschisă a morii. SADOVEANU, O. VI

13. O sumedenie de sticle și pahare răsări pe mese. REBREANU, I 33. Colo-n colț acum răsare Un copil al nu știu cui. COȘBUC, P. I 224.
       • figurat Își curmă glasul brusc, întîlnind întristarea ce răsărise în ochii fetei. REBREANU,

I. 55. Un țipăt răsare, Pe deal și pe luncă. COȘBUC, P. I 188.
       • Expresia: A-i răsări cuiva (ceva) în minte = a-i veni cuiva în minte o amintire sau un gînd neașteptat. Se luptase el cu gîndul acesta, îl învinsese, apoi îl văzuse iar cum îi răsare în minte. DUMITRIU, N. 96.

4. A depăși un anumit nivel, a se ridica peste..., a ieși în evidență desprinzîndu-se sau izolîndu-se dintr-un cadru. Capul lui Cheorghe Dima răsărea... cu cîteva palme bune deasupra capetelor mulțimii. GALAN, Z. R. 34. Copaci roditori de toate soiurile răsăreau de la brîu în sus, din fînațul înalt și înflorit. HOGAȘ, M. N. 150. Din zidurile arcate răsăreau ferestre strălucite. EMINESCU, N.

14.
       • figurat Dovada armoniei... răsare mai ales din versuri. MACEDONSKI, O. IV 32.
       • tranzitiv factitiv (Rar) [Nastasia] înfruntă adunarea, răsărindu-și și mai mult decît se cuvenea fruntea lucie. SADOVEANU, M. C. 128.

5. (Despre copii) A se face mai mare, a ajunge mai în vîrstă; a crește. Cînd a mai răsărit fetița ș-o mînă mama după viței sau cu boboceii... nu mai poate toată ziulica căta de păpușă. SEVASTOS, N.

2.
♦ (Regional, despre aluat) A dospi, a crește. După ce pînea pentru colaci se plămădește... după ce se frămîntâ și se lasă ca să răsară, adică să înceapă a crește. PAMFILE, Hristos

5.

6. (Popular) A sări (în picioare), a tresări (din somn). Răsări în picioare și căută loc de trecere. SADOVEANU, B, 232. Într-o marți, pe sub seară, Gherghina văzu cum răsare din somn și cum își mișcă neîncetat buzele, parcă ar fi verb reflexiv:ut să zvîrle ceva de pe ele. SANDU-ALDEA, despre N. 275. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl portugheză COȘBUC, P. I 109.
       • figurat Iar izvorul, prins de verb reflexiv:ajă, Răsărea, sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 103.
♦ figurat A interveni brusc în discuție. Ai stat cam mult, domnule negustor; noi ne grăbim, răsări cu îndrăzneală Gheorghiță. SADOVEANU, B. 115.

– prezent industrie persoană 2 și: răsai (EMINESCU, O, I 213).