eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă locuțiune adverbiala prin sau printre, în străini?

Care e locuțiune adverbiala prin sau printre, în străini?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala prin sau printre, în străini":
departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși




Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Fac =i monarhii c`te-o nebunie...
Privind in ochii regelui, strainul,
Cu bra ele pe piept incruci=ate,"
Sfanta munca poezie de Alexandru Vlahuta

" Mai =tie ea sarmana ce drum a apucat?
Atunci mi-ai zis: Iube=te, strain nu vei mai fi .
Ferice sunt de-atuncea. In veci te voi iubi."
Acrostih poezie de Alexandru Vlahuta
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
STRĂÍN1, -Ă, străini, -e, adjectiv

1. (Despre persoane) Care face parte din populația altei țări decît aceea în care se află sau trăiește sau care este originar din altă regiune sau localitate decît aceea în care se află. Ce ți-am zis eu?

– Că sînt străin.

– Străin de Suceava. DELAVRANCEA, O. II 180. Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi

– Veniți cu bine! COȘBUC, P. I 90. Sărmane omule, rău drum ai apucat. Se vede că ești străin și nu cunoști locurile pe aici. CREANGĂ, P. 202. În acel echipagiu, dinapoi, era... un june brunet, care de pe barbetă și musteți se cunoștea că era străin. NEGRUZZI, S. I 37.
       • Expresia: A mînca pîine străină = a trăi departe de ai săi. Mi-i destul de a trăi depărtat de patria mea, îs sătul de a mînca pîne străină. KOGĂLNICEANU, S. 128.
       • (Urmat de determinări locale) Sărmani cu suflet ars de dor, De tihna stării la un loc, De cerul lor senin și sfînt, De țara lor, de-al lor pămînt, Străini in lumea tutulor, Trăiesc bătuți, în calea lor, de nenoroc. NECULUȚĂ, Ț. despre 63. Foaie verde bob năut, Drumul de cine-i bătut? De-o fată străină-n țeară Ca și-un cuc de primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 207.
♦ (Despre țări, locuri) Altul decît cel de baștină al cuiva. Frunză verde sălcioară, Trage-o cătană să moară Ș-așa trage de cu milă Că moare-n țeară străină. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 319.
♦ Ministerul Afacerilor Străine = Ministerul Afacerilor Externe. (La tratativele internaționale) Partea străină = fiecare dintre țările sau delegațiile prezente la o conferință internațională, considerată din punctul de vedere subiectiv al celorlalte.
♦ Care aparține sau este propriu altui popor decît cel al vorbitorului. Vorbeau ca apa limbi străine. SADOVEANU, O. I 497. Ne grăiesc într-o limbă străină, parcă noi am fi pricopsiți ca dînșii. Ce-ai zice tu, Gheorghi, dacă te-aș povățui în limba nemțească? ALECSANDRI, T. I 265.

2. Care nu se află în relații apropiate de rudenie sau de prietenie cu cineva, care este sau se simte stingher, izolat între alții. Se simțea între ele mai străină ca în ziua întîi cînd a venit aici în slujbă. AGÎRBICEANU, S. P. 43. De mi-ai da tot bunul lumii, Niciodată n-am să-i spun Că-i orfan, și niciodată N-o să știe că-i străin, Că e moartă mă-sa biata, Și că eu de milă-l țin. COȘBUC, P. II 271.
♦ Înstrăinat, depărtat de..., părăsit. Și p-aici s-ațin, Calea că mi-ți țin Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De voinici levinți Străini de părinți De cînd ereau mici. TEODORESCU, P. P. 491.
♦ Care este depărtat sufletește (de cineva sau de ceva). Lui Petrea i se părea că oamenii ăștia trăiesc într-o lume străină, o lume care nu-și deschide spre el nici o portiță. vezi limba română iulie 1953, 116. Adeseori, cînd treci În cale-mi, draga mea, Din nopți adînci și reci Rasare-a jelei stea. Și cît îmi pare rău, Străină cînd te-arăți, Că parcă nu-s tot eu, Acel din alte dăți. PĂUN-PINCIO, P. 54.

3. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. Am cetit [versurile] ca pe ceva străin, le-am simțit totuși substanța proprie, în adîncimea trecutului și a tinereții. SADOVEANU, E.

5. Chestiunile materiale îmi sînt cu totul străine și indiferente. REBREANU,

I. 87. Păcat că își pierdea prea multă verb reflexiv:eme citind cărți cu totul străine de carieră. BART, E. 119. Niciodată nu le-a trecut prin minte că în afară de a fi scriitori, sîntem și noi cetățeni, și că prin urmare, nimic din ce e comun durerilor și bucuriilor celorlalți, nu poate să ne fie străin. ANGHEL, PR. 186.

4. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. După ce în luna lui iunie și-au clocit ouăle lor cenușii în cuiburi străine sau în scorburi de copaci se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31.
       • figurat Vorbise iar cu acea voce străină. DUMITRIU, N. 32. C-un glas străin care parcă venea din adîncimile pămîntului îmi zise... GANE, N. III 177.
♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care e departe de ceva. Nimic din spurcarea de acum un ceas... nu-i mai atinge și le e străină. C. PETRESCU, C. vezi 251. L-ar fi dorit să vorbească, să vorbească, să spună tot ce știe... Și el tace, cu totul străin. SAHIA, N. 74. Zîmbeam copilăros, Voios și generos, Străin de răutate. MACEDONSKI, O. I 122.

5. Care e de altă natură, are alte particularități decît mediul în care se află. Corpurile străine dintr-un lichid.

6. Neobișnuit, straniu, ciudat. Apa se făcuse ca de argint. Lucie și metalică. Lumina nu pătrundea în adîncul ei. Iar lumina însăși era ștearsă și săracă, lumină străină, ciudată, ca în verb reflexiv:emea unei eclipse. DUMITRIU, P. forme

12. Străin la vorbă și la port, Lucești fără de viață, Căci eu sînt vie, tu ești mort, Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171.

– Variantă: streín, -ă (C. PETRESCU, C. vezi 360, ISPIRESCU, L. 368, JARNÍK-BÎRSEANU, despre 110) adjectiv